Ianis Stoica și Tiago Goncalves, în ”Echipa etapei” a XXVII-a a Superligii. Primul a marcat 3 goluri, al doilea a dat două assist-uri

Ianis Stoica și Tiago Goncalves, în ”Echipa etapei” a XXVII-a a Superligii. Primul a marcat 3 goluri, al doilea a dat două assist-uri

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ianis Stoica poate fi considerat pe bună dreptate cel mai bun jucător al etapei a XXVII-a după ce a marcat toate cele trei goluri ale sibienilor în victoria cu Sepsi OSK, la Sf. Gheorghe, Intrat la pauză, tânărul atacant a avut nevoie numai de 21 de minute pentru a-l învinge pe Niczuly de trei ori.

Prima dată, la 6 minute de la reluare, Ianis Stoica a scăpat din marcajul lui Tamas și a reluat în plasă mingea centrată la firul ierbii de Tiago Goncalves.

Două minute mai târziu, fundașul portughez a profitat de gafa lui Simic și l-a mai servit o dată pe Ianis Stoica, pentru golul de 2-0. Cu cele două pase decisive, Tiago Goncalves i-a convins și el pe reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal să-l inclusă în ”Echipa etapei”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A treia reușită a lui Ianis Stoica a venit după un contraatact doi contra unu, assist-ul venind de data aceasta de la Sergiu Buș.

În ”Echipa etapei” a XXVII-a se regăsesc numai cinci jucători de la echipele din zona de play-off, rapidistul Denis Ciobotariu, autorul golului din victoria cu FC Botoșani, Stefan Baiaram (Universitatea Craiova), Florin Tănase (FCSB), Dan Nistor și Vladislav Blănuță, ultimii doi de la ”U” Cluj).

Componența ”Echipei etapei” a XXVII-a a Superligii și caracterizările făcute pe lpf.ro jucătorilor și antrenorului Gică Hagi, în cele ce urmează:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Portar

ALEXANDRU BUZBUCHI (Farul Constanța) – A închis excelent poarta, contribuind din plin la succesul dobrogenilor.

Fundași

GUILHERME SOARES (Politehnica Iaşi) – A marcat golul egalizator. A fost a treia reuşită din sezonul actual.

BOGDAN ȚĂRU (Farul Constanța) – Imperial în defensivă, unde a făcut faţă cu brio atacurilor advere. A marcat primul gol de la revenirea la Farul.

DENIS CIOBOTARIU (Rapid București) – A marcat golul prin care giuleştenii au făcut un pas mare spre play-off.

Custom Image

TIAGO GONCALVES (FC Hermannstadt) – A contribuit la succesul sibienilor cu două pase decisive.

Mijlocași

DAN NISTOR (Universitatea Cluj) – A dirijat jocul ”şepcilor roşii”. A izbutit două pase decisive.

CRISTIAN MIHAI-(UTA Arad) – A depus un efort consistent pe toată durata partidei. A acoperit excelent zona din faţa defensivei.

FLORIN TĂNASE (FCSB) – Intrat la pauză, a făcut diferenţa. A fost implicat în majoritatea acţiunilor ofensive realizate de ”roş-albaştri”.

Atacanți

ȘTEFAN BAIARAM (Universitatea Craiova) – Continuă sezonul foarte bun. A înscris pentru a noua oară în stagiunea în curs, golul din această etapă fiind al 30-lea pe prima scenă.

VLADISLAV BLĂNUȚĂ (Universitatea Cluj) – A fost decisiv în victoria studenţilor ardeleni. Gol şi pasă decisivă.

IANIS STOICA (FC Hermannstadt) – A reuşit prima triplă în Superligă, competiţie în care a ajuns la 25 de goluri în 111 jocuri.

Antrenorul etapei

GHEORGHE HAGI (Farul Constanța) – Conduşi excelent de pe bancă de către Hagi, dobrogenii s-au impus pe terenul dinamoviştilor, provocându-le acestora prima înfrângere pe arena ”Arcul de Triumf” din sezonul curent.

Autor - Ovidiu BOICA
18 februarie 2025 la 11:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.