Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu, îi răspunde lui Fleșeriu: ”Este cel puțin curios că și-a manifestat din nou interesul pentru echipa noastră după ce s-a despărțit de cea din Constanța”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Directorul BC CSU Sibiu, Horațiu Floca, a vorbit, în exclusivitate pentru TRIBUNS, despre acuzațiile aduse de fostul antrenor al echipei din perioada 2015-2-21, Dan Fșeleriu, într-o postare de pe contul personal de Facebook. Floca a spus că nu înțelege de ce Fleșeriu face aceste afirmații după ce a rămas liber de contract după despărțirea de CSM Constanța, lăsând să se înțeleagă că este posibil ca tehnicianul să își manifeste din nou intenția de a-i prelua pe ”galben-albaștri”, în contextul în care CSU are șapte înfrângeri la rând în Liga Națională și Cupa României, ratând chiar calificarea în Final Eight-ul competițșiei KO.

În ceea ce privește relația dintre BC CSU și Romgaz, unul dintre sponsorii principali, Floca recunoaște că Fleșeriu a fost invitat la o întâlnire între cele două părți după ce a părăsit echipa, dar că nu a mai prezentat ulterior un plan concret și astfel s-a consuderat că ”implicarea sa nu ar aduce plus valoare”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

– De ce crezi că Dan Fleșeriu a ieșit cu această postare pe rețelele de socializare în momentul în care echiupa are șapte înfrângeri consecutive?

– Doar el știe exact motivul, dar este posibil – așa cum ai spus și tu – ca postarea să fie legată de rezultatele sportive nesatisfăcătoare ale echipei, care ar putea crea un context prielnic pentru a-și exprima public nemulțumirile sau pentru a justifica anumite acțiuni. Este interesant că în trecut nu a mai avut o poziție publică de acest gen legată de echipă.

 

– Fleșeriu vă acuză că susțineți că în spatele nemulțumirii suporterilor pentru parcursul modest al echipei ar sta chiar el…

– Nu înțeleg de unde a dedus acest lucru. Nemulțumirea suporterilor este legată de rezultatele sportive slabe, o situație pe care clubul o recunoaște și lucrează activ pentru a o îmbunătăți.

 

– Ce este adevărat și ce nu în relația clubului cu Romgaz? Fleșeriu spune că nu ar fi influențat retragerea Romgazului de la susținerea clubului…

– Romgaz are o politică de sponsorizare clară, independentă de influențele individuale. Este adevărat că Dan Fleșeriu a fost invitat la o întâlnire cu reprezentanții Romgaz și conducerea clubului, după ce părăsise echipa. În cadrul acelei ședințe, a fost invitat să prezinte un proiect concret pentru a contribui la CSU Sibiu, însă în ședința Consiliului de Administrație ulterioară nu a venit cu o propunere concretă, motiv pentru care Consiliul de Administrație de pe atunci al CSU a considerat că implicarea sa nu ar aduce plus valoare.

 

– Ce credeți că urmărește Fleșeriu prin această postare?

– Numai el poate răspunde la această întrebare. Totuși, este cel puțin curios că, după ce a părăsit echipa din Constanța, și-a manifestat din nou interesul față de CSU Sibiu, inclusiv printr-o poziție publică. În trecut, chiar dacă au existat momente dificile, nu a mai exprimat public astfel de opinii.

 

– De ce s-a produs ruptura asta între BC CSU și Dan Fleșeriu?

– Ruptura s-a produs în contextul unei situații financiare și sportive dificile, context în care echipa înregistra rezultate slabe, au fost numai două victorii în 11 meciuri. În acel moment, Dan Fleșeriu a denunțat contractul pentru neplata unui salariu dintr-o lună în care echipa nu mai fusese angrenată în competiții, fapt ce a împiedicat justificarea plății. Ulterior, a deschis două procese împotriva clubului. Aceste acțiuni au dus la o relație tensionată, greu de reconciliat.

 

 

Autor
30 decembrie 2024 la 14:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 17 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit