Găman ar putea rata restul meciurilor din acest an. Fundașul, refuzat de celebra Marijana Kovacevic

Găman ar putea rata restul meciurilor din acest an. Fundașul, refuzat de celebra Marijana Kovacevic

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul Valerică Găman s-a accidentat în debtuul meciului cu Universitatea Cluj, fiind înlocuit cu Tiberiu Căpușă. Găman s-a ales cu o ruptură musculară la gambă și ar putea să nu mai joace până la finalul anului, FC Hermannstadt mai având de disputat jocurile cu FC Botoșani și Farul, în Supercupă, și la Iași, în grupele Cupei României.

Marius Măldărășanu a susținut că s-a încercat recuperarea fotbalistului la un doctor din Serbia, dar că aceasta spune că nu garantează că tratamentul aplicat va da roade, deoarece accidentarea este într-o zonă mai dificilă. Este vorba despre celebra Marijana Kovacevic, la care apelează foarte mulți sportivi, inclusiv mulți jucători de fotbal din campionatul României.

Are o ruptură la gambă și este mai dificilă zona. Noi am vrut să-l ducem undeva în Serbia să se recupereze, dar cel puțin persoana respectivă a spus că acolo este o zonă mai dificilă și nu garantează. Adică, o femeie foarte corectă, pentru că poate să te cheme, îți face tratamentul… Acolo s-a tot întâmplat ca unor jucători să le meargă, altor jucători nu. Și eu am fost în situația asta. O dată mi-a mers bine, altă dată nu, am recidivat. Iar în ceea ce îl privește pe el, având rezultatul RMN-ului, a spus că este zona mai dificilă, mai aproape, mai adâncă, mai lângă tendon și că nu garantează. Și atunci v-aș trebui să facă o recuperare normală, ca și până acum. Asta necesită timp, e posibil să nu-l avem până la ultima etapă”, a spus Măldărășanu în conferința de presă.

 

Măldărășanu, mulțumit de improvizația cu Căpușă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În locul lui Găman, în sistemul 3-5-2, avându-l și pe Selimovic suspendat, Marius Măldărășanu a ales să-l introducă în teren pe Tiberiu Căpușă ca fundaș central, el fiind fundaș de bandă dreaptă, iar improvizația a funcționat, a mai spus tehnicianul ”alb-roșilor”.

Tibi (n.a. Tiberiu Căpușă) a mers bine. Acolo a fost un moment de inspirație pentru că, în momentul în care el (n.a. Găman) s-a accidentat, în minutul 10, cu «U» Cluj, noi aveam 1-0, «U» Cluj nu călcase careul nostru.

Intenționam să-l bag pe Sergiu (n.a. Buș), să jucăm 4-4-2. Rămâneam în doi fundași centrali. Dacă totuși n-au ajuns la poartă până în minutul ăla, atunci am luat decizia să jucăm în continuare cu trei fundași. Și singurul care mai putea totuși juca acolo, e o improvizație, era Tibi”, a declarat Măldărășanu.

Antrenorul lui Hermannstadt s-a arătat de modul în care s-a comportat Cpușă în perioada în care a ieșit din primul ”unsprezece”, rămânând pe bancă meciuri întregi. Măldărășanu spune că l-a avertizat pe jucător că are concurență serioasă și trebuie să tragă tare pentru a prinde formula de start.

”Mă bucur pentru el, pentru că și-a așteptat rândul foarte corect, profesionist, la locul lui. I-am spus să aibă răbdare, pentru că și pe poziția lui de bază, fundaș dreapta, va trebui să se bată pentru a intra în primul «unsprezece». Pentru că el a fost într-o zonă de confort.

Am mai spus-o, i-am spus-o și lui personal în vară, când a venit. A trebuit să aducem acolo (n.a. pe postul de fundaș dreapta) pentru că ne dorim să avem concurență. Acuma că este o variantă, în momentul în care vom juca… Nu vreau să jucăm la nesfârșit 3-5-2. Acum chiar am arătat bine și în formula asta, ca și dinamică.

Dar, concurența e benefică, am spus-o. În primul rând, fiecărui jucător în parte și mai ales nouă, ca echipă”, a adăugat Măldărășanu.

 

Autor - Ovidiu BOICA
11 decembrie 2024 la 16:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.