Oltul Turnu Roșu pierde pe teren propriu derbiul cu Păuca, dar își păstreaxă primul loc. Loamneșul și Ațelul, ceilalți lideri în Liga a V-a

Oltul Turnu Roșu pierde pe teren propriu derbiul cu Păuca, dar își păstreaxă primul loc. Loamneșul și Ațelul, ceilalți lideri în Liga a V-a

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa din Turnu Roșu a pierdut cu 3-2 derbiul cu Gloria Păuca, susținut duminică, pe teren propriu. Oltul a deschis scorul prin Vasile Piștea, dar oaspeții au întors rezultatul până la pauză prin golurile lui Ioan Vasius și Darius Necreala, pentru ca, la 3 minute de la reluare, Vasile Bozdoc dsă facă 3-1. Florin Daneș a redus din diferență după o oră din joc, dar amfitrionii n-au mai avut puterea de a scoate măcar un punct, chiar dacă au avut un om în plus pe terenul în ultimele 10 minute, Necreala fiind eliminat.

Chiar dacă au înregistrat prima înfrângere din actualul sezon, Oltul se menține pe primul loc în clasamentul Seriei 2 a Ligii a V-a Sibiu, cu 25 de puncte, cu patru mai multe decât Gloria Păuca.

Tot în Seria 2 s-a înregistrat scorul etapei, Unirea Ocna Sibiului impunându=-se pe teren propriu cu 10-0 în fața celor de la Progresu Bogatu. Golurile au fost marcate de Adrian Stejar (10), Eduar Martinas (27, 44), Ovidiu Ciugudean (52), Marian Mitescu (62, 70), Sebastian Fodor (74), Raul Codleanu (78) și Adrian Grigore (81, 82).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O răsturnare spectaculoasă de scos a avut loc la Apoldu de Jos, unde gazdele erau conduse cu 4-1 la pauză de Silvatex Orlat, pentru a câștigat cu 5-4 în cele din urmă.

Formația din Ocna Sibiului este pe locul al treilea în clasamentul Seriei 2, cu 19 puncte.

Gloria Loamneș a câștigat cu 4-1 în deplasarea de la Nocrich și continuă să ocupe primul loc în Seria 1 a Ligii a V-a Sibiu, având un avantaj considerabil față de următoarea clasată, Leii Șura Mică, cele două echipe din fruntea clasamentului fiind despărțite de nouă puncte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Leii” s-au împotmolit acasă, scoțând doar un 1-1 cu ”militarii” sibieni.

În Seria Mediaș, liderul Viitorul Ațel a câștigat cu 3-0 la Micăsasa și are în continuare avantaj de 4 puncte în fața celor din Curciu, care s-au impus și ei, tot în deplasare, cu 3-2, la Valchid. Acestea au fost singurele victorii obținute în deplasare, în această serie, celelalte patru jocuri revenindu-le amfitrionilor.

 

LIGA A V-A SIBIU, SERIA 1, ETAPA A X-A

Duminică, 10 noiembrie

Cibinul Cristian – ACS Chirpăr 7-1

ACS Nocrich – Gloria Loamneș 1-4

Leii Șura Mică – ASA Sibiu 1-1

Vulturul Poplaca – CS Săliște 2-1

ETAPA A XI-A

CS Săliște – Cibinul Cristian

ACS Chirpăr – ACS Nocrich

Gloria Loamneș – Leii Șura Mică

ASA Sibiu – Vulturul Poplaca

 

LIGA A V-A SIBIU, SERIA 2, ETAPA A X-A

Duminică, 10 noiembrie

Oltul Turnu Roșu – Gloria Păuca 2-3

Unirea Ocna Sibiului – Progresul Bogatu 10-0

AFC Gura Râului – ACS Vurpăr 2-3

Recolta Apoldu de Jos – Silvatex Orlat 5-4

ETAPA A XI-A

ACS Vurpăr – Oltul Turnu Roșu

Gloria Păuca – Recolta Apoldu de Jos

Silvatex Orlat – Unirea Ocna Sibiului

Progresul Bogatu – AFC Gura Râului

 

LIGA A V-A MEDIAȘ, ETAPA A X-A

Duminică, 10 noiembrie

Atletic Păucea – Spicul Șeica Mare 4-0

Speranța Biertan – Stăruința Laslea 3-2

Viitorul Târnava – AS Valea Viilor 3-1

FC Dumbrăveni – Gloria Șmig 3-1

Celectro Micăsasa – Viitorul Ațel 0-3

Viitorul Valchid – AS Fotbal Curciu 2-3

ETAPA A XI-A, DUMINICĂ, 17 NOIEMBRIE

Gloria Șmig – Atletic Păucea (ora 11:00)

AS Valea Viilor – Speranța Biertan (12:00)

Viitorul Ațel – Viitorul Târnava (12:00)

Spicul Șeica Mare – Viitorul Valchid (12:00)

AS Fotbal Curciu – Celectro Micăsasa (13:00)

Stăruința Laslea – FC Dumbrăveni (14:30)

 

Autor - Ovidiu BOICA
13 noiembrie 2024 la 17:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.