Recipientul în care cei îndoliați își păstrau lacrimile, tema expoziției de la Muzeul de Artă Contemporană

Acasa >

Articol

Un nou proiect expozițional se alătură programului SCAF, Muzeul de Artă Contemporană fiind, de data aceasta, gazda expoziției  „Lacrimarium: Suspended Memories”, a artistei Ada Muntean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lacrimarium este un mic vas de teracotă găsit în mormintele romane și grecești care se presupune că ar fi reprezentat recipientul în care cei îndoliați își păstrau lacrimile. Acesta conținea parfumuri, unguenți, uleiuri sfinte (mir). Pornind de la funcția simbolică a acestui obiect, expoziția descrie metaforic scopul vasului, acela de păstrător al unor senzații, stări, amintiri, ce se materializează sub forma unor lucrări bidimensionale și tridimensionale.

„Proiectul „Lacrimarium: Suspended Memories” pornește ca idee de la semnificația artefactului cu același nume, lacrimarium. Acest tip de vas antic a fost întâlnit în civilizația elenistică, răspândit în Imperiul Roman, în cel Bizantin și în statele care s-au aflat în aria de influență a ortodoxei bizantine. Lacrimarium este un mic vas de teracotă sau, mai frecvent, de sticlă, găsit în mormintele romane și grecești târzii și care se presupune că ar fi reprezentat recipientul în care cei îndoliați își păstrau lacrimile. Acesta conținea parfumuri, unguenți, uleiuri sfinte (mir). Scopul acestui artefact era desigur simbolic.

Pornind de la funcția simbolică a acestui obiect, întregul spațiu expozițional cumulează metaforic scopul vasului, acela de păstrător al unor senzații, stări, amintiri, fragmente de realitate – ce se materializează sub forma unor lucrări bidimensionale și tridimensionale, creând un dialog estetic și conceptual in jurul identității și memoriei.

Expoziția prezintă compoziții realizate în tehnici mixte (preponderent grafice și fotografice), care sintetizează preocupări plastice dezvoltate pe parcursul ultimilor doi ani, cu o tendință experimentală în ce privește asocierea materialelor. Lacrimarium. Suspended Memories configurează spațiul expozițional ca un cadru de percepție și reflecție în ce privește trecerea timpului și cum influențează acest proces percepția asupra naturii fragile a existenței. Astfel, se realizează o construcție imaginară despre parcursul existențial și mai apoi disoluția sa, cu scopul imersării privitorului într-o călătorie ciclică despre pierdere și regăsire”, au transmis reprezentanții Muzeului Brukenthal.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 1 noiembrie 2024, ora 18:00, la Muzeul de Artă Contemporană, strada Tribunei nr.6. Ea poate fi vizitată în perioada 1 noiembrie – 22 decembrie, de miercuri până duminică între orele 9:00 – 17:00.

(I.D.)

25 octombrie 2024 la 06:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit