Brazilianul Eric crede că titlul următor va merge sub Feleac! Nu la CFR, la echipa ”șepcilor roșii”… Ce spune despre obiectivele Mediașului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noul coordonator al Centrului de Copii și Juniori al ACS Mediaș, totodată antrenor secund al echipeipregătite de Cosmin Vâtcă, brazilianul Eric de Oliveira a afirmat, în pauza meciului de la Bistrița, că pariază pe Universitatea Cluj în lupta pentru titlul național, anul acesta, în Superligă. ”Arată foarte, foarte bine”, a spus fostul mijlocaș despre echipa ”șepcilor roșii”.

”Eu am maispus că pariul meu ar fi Universitatea Cluj, pentru că arată foarte, foarte bine. Dar, campionatul e lung, trebuie să mai vedem echipele. Uite, FCSB vine din spate. Cred că CFR Cluj este una dintre favorite. Oțelul Galați, cu Dorinel Munteanu, care e cu mintea acolo… Și mai e Craiova… Cred că vom avea un sezon foarte plin de emoție, de meciuri bune și mai cred că este un câștig pentru toată lumea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cred că, anul ăsta, Farul nu este favorită, dar cu siguranță Gică (n.a. Hagi) știe ce face. Cred că va fi o luptă strânsă acolo, pentru calificarea în play-off”, a declarat Eric de Oliveira pentru pagina oficială de Facebook a clubului din Bistrița.

 

”Trebuia să salvăm copiii Mediașului”

 

Eric de Oliveira a explicat și ceea cel-a determinat să accepte propunerea de a prelua funcția de coordonator al Centrului de Copii și Juniori al ACS Mediaș. Brazilianul spune că tinerii fotbaliști din localitatea de pe malurile Târnavei Mari aveau nevoie de o variantă pentru a-și continua cariera dupădesființarea Gazului Metan.

”Mă bucur foarte mult că am început noul proiect, pentru că echipa Gaz Metan Mediaș a dispărut. Și noi trebuia să salvăm copiii din oraș, unde majoritatea dintre copii n-aveau condiții să meargă mai departe. Mă bucur că, până acum, proiectul se desfășoară cum vrem noi. Mai avem nevoie de ajutor, dar deocamdată ne descurcăm”, a mai spus Eric de Oliveira.

 

Obiectivul ACS Mediaș: promovarea în Liga 2

 

Brazilianul a recunoscut că obiectivul pentru noul sezon este promovarea în Liga 2, după ce aceasta a fost ratată anul trecut. Eric considerăînsă că trebuie luat pas cu pas, iar mai întâi jucătorii lui Vâtcă să-și asigure calificarea încplay-off: ”Ăsta ar fi obiectivul nostru, să promovăm, dar în primul rând vrem să o facem pas cu pas, prima dată intrarea în play-off ar fi obiectivul principal, iar după aceea, vom vedea”.

Eric de Oliveira s-a tachinat pe tot parcursul meciului de la Bistrița cu Ioan Horoba, fostul președinte al Gazului Metan, bistrițean la origine, retras din activitate. ”Mai facem câte o caterincă”, a spus brazilianul.

Legat de lotul avut la dispoziție în momentul de față de Vâtcă, Eric de Oliveira a dezvăluit că este un mix între jucătorii tineri și câțiva cu experiență: ”Noi suntem o echipă care a păstrat foarte mulți copii care au crescut la Mediaș. Am adunat 4-5 jucători cu experiență. Încercăm să facem un lucru bun pentru noi, pentru ei, pentru oraș”.

 

 

 

 

Autor
13 octombrie 2024 la 16:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Primul concert al Corului Bach se aude în Catedrala Evanghelică
Corul Bach din Sibiu, una dintre cele mai vechi și respectate formații corale din România, va deschide seria...
Eveniment
1 min de citit
Autor Tribuna
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 19.06.2025 AMNAS, localitate integral 09:00 – 15:00 2 19.06.2025 NOCRICH,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit