2000 de studenți la deschiderea anului universitar, în Sala Transilvania

2000 de studenți la deschiderea anului universitar, în Sala Transilvania

Ceremonia de deschidere a noului an universitar 2024-2025a avut loc la Sala Transilvania, din cauza vremii nefavorabile, care i-a pus în dificultate pe organizatorii ce și-ar fi dorit caevenimentul să se desfășoareîn Piața Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sala Transilvania s-a umplut de studenți, dornici să intre pe un nou drum și să se bucure de studenție. Ca în fiecare an, au luat cuvântul prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul ULBS și gl. bg. prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan,comandantul AFT. De asemenea, alături de profesori și invitați au fost prezenți viceprimarul Sibiului, Helmut Lerner șiprefectul Mircea Crețu.

„Văd o sală atât de plină, cred că suntem cu mult peste 2000. Ne gândeam că astăzi vom sărbători în Piața Mare într-un format mai restrâns, iar surpriza pe care ne-ați făcut-o a fost aceea de a umple ambele tribune. Îmi pare rău că nu v-am putut primit în cel mai mare amfiteatru pe care îl are Sibiul, Piața Mare pentru că acolo ne-am obișnuit de aproape un deceniu împreună cu AFT să deschidem anul universitar”, a declarat rectorul ULBS, Sorin Radu.

Peste 5300 de studenți înmatriculați la ULBS

Rectorul ULBS Sorin Radu este mândru de faptul că numărul de studenți a crescut, datorită implicării universității în proiecte, dezvoltarea infrastructurii și confortului studenților. Acesta a adresat tinerilor felicitări și cuvinte de bunvenit.

„Mă adresez celor care primesc prima dată apelativul de student. Sunteți peste 5300 de studenți care în acest an s-au înmatriculat la ULBS și care se alătură altor peste 10.000 de studenți. Acesta este locul unde vă puteți defini identitatea profesională. Felicitări că ați ajuns aici, vă asigur că acesta nu e doar un moment de mare emoție, ci și de responsabilitate”, a transmis Sorin Radu, rector ULBS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

„Două universități într-un oraș, două universități care mișcă orașul”

După discursul rectorului, a luat cuvântul comandantul AFT, Ghiță Bârsan care a transmis mesajul de deschidere cu laude și felicitări studenților care încep un drum lung, anevoios care solicită energie.

„Ne-am adunat două universități într-un oraș, două universități care mișcă orașul Sibiu, un oraș multicultural în care veți dezvolta și absolvi o facultate. Prin toamna studențească celebrăm deschiderea porților universităților prin care intră noi generații de studenți ale căror tinerețe și aspirații ne oferă imboldul de a continua traseul educațional. A fi student e un prim pas spre un drum lung și de multe ori anevoios care solicită multă energie, determinare și mai ales dorință de autodepășire” a transmis gl. bg. prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan.

Au ales Sibiul în locul Bucureștiului

Rareș și Tudor, doi studenți în primul an la medicină, au lăsat Bucureștiul pentru a veni la Sibiu. În cele două săptămâni petrecute aici aceștia sunt foarte încântați de aerul primitor pe care îl oferă orașul. Cât despre cazare, nu au nimic de reproșat, privesc optimiști spre viitor, pentru că îi așteaptă ani lungi și grei de studiu, dar asta nu îi sperie.

„E frumos la Sibiu, îmi place că are alt ritm. Eu vin de la București, acolo este pe repede înainte, ritmul de aici mă liniștește, mă relaxează și am aceste așteptări și din partea Facultății de Medicină. Nu mă așteptam să fie așa de curat, primitor și atât de prietenos. În cele două săptămâni de când sunt aici, am doar lucruri bune de spus. Cât despre cazare, stau în chirie. Mi se pare ciudat că eu sunt studentul bucureștean care a venit la Sibiu, dar m-am acomodat repede cu orașul. Am doar așteptări de bine, cu 6 ani de studiu în față”, ne-a povestit Tudor, entuziasmat.

Rareș ne-a spus că se vede diferența între orașe: „Deja mi-am cunoscut colegii, sunt cazat la căminul 7 și îmi pare destul de ok până acum. Orașul este cu totul altfel, după cum a spus colegul meu. Se vede diferența între București și Sibiu, aici oamenii sunt mai primitori”, ne-a spus acesta.

„Am experimentat și viața de cămin”

Roxana Băloi este studentă în anul 2 la Științe Economice și spune că pentru ea viața de student este o experiență nemaipomenită pe care o recomandă tuturor cunoscuților.

„Am experimentat și viața de cămin, am acumulat experiență în plus. Este super și aș recomandatuturor persoanelor pe care le cunosc să încerce studenția pentru că ai multe oportunități de la voluntariat, la cursuri, evenimente, oferă foarte multe orașul Sibiu”, a spus aceasta.

În ceea ce privește bobocii, se pare că părinții sunt și mai emoționați decât studenții, în special cei care vin din alte orașe. Un cuplu de părinți din Bihor așteptau emoționați începerea anului universitar ca să își vadă copilul intrat în primul an la medicină.

 Custom Image Custom Image

Autor - Maria-Antonia OANA
30 septembrie 2024 la 15:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.