Măldărășanu: ”La pauză, le-am spus jucătorilor că trebuie să pregătim meciul următor!”

Măldărășanu: ”La pauză, le-am spus jucătorilor că trebuie să pregătim meciul următor!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a declarat, în conferința de presă de după meciul de la Ploiești, pierdut cu 4-1, vineri seara, că în vestiar, la pauză, când tabela indica deja 3-0, și-a sfătuit jucătorii să se gândească deja la următoarea partidă, cea cu Sepsi OSK, de duminica viitoare. Tehnicianul i-a încurajat pe ”alb-roșii” să înscrie cât mai repede, pentru a reintra în meci, dar recunoaște că golul patru al Petrolului a transșat definitiv soarta jocului de pe ”Ilie Oană”.

”A fost 1-0, pe urmă s-a pierdut mingea… Să zicem așa, poate punctul forte al Petrolului, tranziția pozitivă. A ieșit gol pe acea execuție a lui Rădulescu, 2-0. Dar, tot timpul am sperat, pentru că având acele ocazii, eram conștienți că putem marca. A venit și golul trei după o greșeală, cu mingea băgată în centru. La pauză le-am spus băieților că trebuie să pregătim, în primul rând, meciul următor Dar, cu încredere, orice gol ne poate băga în joc. S-a întâmplat, am dat gol repede, dar la golul patru al Petrolului, acolo s-a terminat jocul, ca să spun așa”, a declarat Măldărășanu.

Antrenorul a adăugat că, la faza golului patru al Petrolului, jucătorii săi ar fi trebuit să-l opreacă pe Bempah cu prețul unui fault, plângându-se că, anul acesta, sibienii nu mai sunt la fel de agresivi ca în sezonul precedent.

”Puteam să facem un fault tactic. Nu-l facem! Suntem echipa cea mai cuminte din punct de vedere al agresivității, al numărului de faulturi. În anumite momente, (n.a. faulturile) trebuie făcute, pentru că atunci rupi un contraatac, un atac poate și nu iei gol. Noi luăm goluri multe, astea trebuie să o regulăm, este problema noastră. Trebuie să uităm acest meci”, a mai spus tehnicianul.

 

Asemănări cu meciul împotriva Iașiului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Măldărășanu era de părere că, pânla un punct, meciul de vineri se aseamănă oarecum cu cel al sibienilor cu Poli Iași, câștigat cu 6-2, în care jucătorii săi aveau deja 2-0 după numai câteva minute de la debutul întâlnirii.

”Nu consider că în prima repriză am jucat bine, chiar dacă noi am încercat – asta le-am spus băieților – să ne adaptăm la teren, pentru că nu este un teren foarte OK. Însă, ei au simțit că pot pasa, ne-au ieșit, în anumite momente, anumite trasee. Am ajuns la finalizare, am avut ocazii. Este, pe undeva, cam ce s-a întâmplat în meciul nostru contra celor de la Poli Iași. Ne-a intrat totul repede, așa i-a intrat acum Petrolului, dar totuși noi am avut ocaziile mari înainte, spre deosebire de acel meci. Dar, Iașiul nu a avut ocazii la început. Pe undeva, probabil simțim ce au simțit cei de la Iași în acea zi”, a adăugat  Măldărășanu.

 

”Nu consider că a fost un meci slab”.

 

Altfel, Măldărășanu nu e de părere că echipa sa a făcut un joc slab, ci a avut doar unele momente slabe, luând în considerare faptul că jucătorii săi și-au creat destule oportunități de a înscrie.

”Eu nu consider că am făcut un meci slab. Nu vreau să par penibil. Pur și simplu mulți gândesc fotbalul după scor. Eu gândesc fotbalul altfel. Știm ce lucrăm, ce jucăm, se vede… În momentul în care noi am fi avut 2-0 în minutul 3, nu știu, era altceva. Adică, corect, îl punem pe «dacă». Dacă, dacă… N-a fost să  fie! Dar, nu consider că a fost un meci slab. Au fost momente foarte slabe, e adevărat, dar pe de-a-ntregul este un meci din care trebuie să învățăm, cu momentele bune. În general, ca antrenor, și când lucrurile nu merg, din punct de vedere al rezultatelor, te gândești, dacă ajungi acolo (n.a. să ai ocazii de a marca)… Ajungi, ai ocazii. Dacă nici nu ai ocazii, atunci sunt probleme. Totuși, avem ocazii. Chiar am avut ocazii multe, dar am marcat doar o singură dată”, a mai afirmat Măldărășanu.

 

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
28 septembrie 2024 la 17:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.