(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt pierde cu 4-1 la Ploiești. E prima înfrângere a sibienilor în ultimele 5 meciuri de campionat

(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt pierde cu 4-1 la Ploiești. E prima înfrângere a sibienilor în ultimele 5 meciuri de campionat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa sibiană a fst de nerecunoscut, în această seară, pe ”Ilie oană”. Hermannstadt a pierdut cu 4-1 după ce a fost condusă cu 2-0 încă din minutul 11.

Jucătorii lui Măldărășanu au început partida cu două ratări mari, apoi au fost taxați în două rânduri de Ricardinho și Mihnea Rădulescu.

Ultimul a făcut 3-0 în minutul 26, în vreme ce ”alb-roșii” au continuat să se joace cu ocaziile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La două minute de la reluare, sibienii au redus din diferență prin Sergiu Buș, dar n-au reușit să amenințe victoria gazdelor, care au mai punctat o dată, prin Grozav.

După patru meciuri consecutive din care au luat punct sau puncte, sibienii pierd cu 4-1 la Ploiești un meci în care Măldărășanu l-a debutat și pe luxemburghezul Vahid Selimovic.

În etapa viitoare, FC Hermannstadt primește vizita celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

(LIVETEXT)

90+4 – final de meci.

90+4  – Deaconu îl caută în fața porții pe Robert Popescu, dar tânărul jucător ratează reluarea;

90+1 – meciul e prelungir cu minim 3 minute;

90+1 – Boțogan – Jyry, Bucur – Grozav și David Ilie – Rădulescu, ultimele trei schimbări la Petrolul;

89 – Ronaldo Deaconu trimite mult prea înalt de la distanță;

87 – Benpah șutează în transversală;

84 – Ronaldo Deaconu intră în locul lui Chițu;

83 – Dumitriu trimite de puțin  pe lângă bară, la colțul lung, de la 16 metri, lateral stânga;

80 – Muțiu parează mingea șutată de Keita de la 20 de metri, apoi Bensah nu reușește să profite de mingea provenită de la portarul sibienilor;

78 – Muțiu respinge mingea șutată lângă bară de Jyry de la 30 de metri;

77 – la gazde, Mousakki intră în locul lui Hanca;

76 – Robert Popescu intră în locul lui Ianis Stoica, Kujabi în cel al lui Ivanov și Selimovic debutează, intră în locul lui 

70 – Dumitriu trage alături de la 30 de metri;

67- dintr-un clinci, mingearicoșează la Grozav, care trage din prima, cu stângul, de la 22 de metri, Muțiu reține în doi timpi;

64, 4-1 – pe contraatac, Bempah nu poate fi oprit nici de Găman, nici de Ionuț Stoica, mingea ricoșează la Grozav, care înscrie cu un șut plasat de pe 16 metri;

62 – Bempah primește în marginea careului mic dinflancul stâng și reia peste transversală, din marcaj cu Ionuț Stoica;

57 – Bempah intră în locul lui Tudorie, accidentat;

50 – Zima reține mingea șutată din prima de Balaure, de la 13-14 metri, lateral dreapta, după o preluare nefericită a lui Dumitriu;

47, 3-1- Sergiu Buș reduce din diferență cu o lovitură de cap de la bara a doua după un corner executat pe lung de Ianis Stoica;

46 – a început repriza secundă;

46 – Balaure intră în locul lui Neguț în debutul reprizei secunde;

45+3 – pauză la Ploiești;

45+2 – Ianis Stoica primește în adâncime ți scapă singur spre poartă, dar se încurcă în minge și petroliștii îndepărtează pericolul;

45 – repriza e prelungită cu două minute;

43 – Zima scoate de la prima bară mingea reluată cu capul de Buș din centrarea lui Tiago Goncalves; 

41 – Murgia respinge defectuos, spre propria poartă, și Petrolul e aproape de 4-0, dar scoate Muțiu de la prima bară;

39 – mingea reluată de Grozav, din ”foarfecă”, de la 9-10 metri, e reținută de Muțiu;

37 – Chițu trimite peste transversală, cu capul, de la 10-11 metri, mingea trimisă în careu de Ianis Stoica dintr-o lovitură liberă;

34 – Ricardinho îi fură mingea lui Ionuț Stoica și părunde în careu, pe dreapta, scoate pentru Tudorie, în fața porții, care este blocat cu prețul unei accidentări de Găman;

31 – Neguț reia depuțin pe lângă bară, cu capul, la colțul lung, de la 10 metri, din centrarea lui Antwi;

26 3-0 – Mihnea Rădulescu primește de la Tudorie și înscrie cu o reluare din prima, din marginea careului mare;

25 – mingea șutată de Dumitriu ajunge la Tudorie, în marginea careului mic, care e blocat de Ionuț Stoica;

24 – Murgia primește de la Neguț și șutează de la 5 metri, pe lângă Zima, în bară, la colțul lung;

13 – Murgia șutează imprecis din afara careului mare;

11, 2-0 – Mihnea Rădulescu înscrie cu un șut plasat, la colțul lung, de la 22 de metri, lateral dreapta;

6, 1-0 – Ricardinho reia în plasă, cu capul, din careului mic, în urma unui corner executat de Hanca;

4 – Buș interceptează în preajma careului advers și îi pasează în adâncime lui Chițu, care e unu la unu cu Zima, dar portarul își salvează echipa; 

1 – Murgia primește în careu și pătrunde, șutând în plasa laterală din apropiere,

1 – a început meciul;

 

Marius Măldărășanu s-a decis asupra unui ”unsprezece” de start mai ofensiv pentru meciul cu Petrolul. Ronaldo Deaconu e doar rezervă, iar în ofensivă, Sergiu Buș i se alătură lui Aurelian Chițu.

În plus, în defensivă, pe banda dreaptă apare vitezistul nana Antwi, Oroian rămânând pe bancă. Tot în flancul drept, Cristi Neguț apare în locul lui Balaure.

FC Hermannstadt începe meciul de pe ”Ilie Oană” cu Muțiu – Antwi, Găman, Ionuț Stoica, Tiago Goncalves – Cr. Neguț, Ivanov, Murgia, Ianis Stoica – Buș, Chițu.

Rezerve sunt I. Pop – Fl. Bejan, Dragoș Iancu, Căpușă, Biceanu, Al. Luca, Selimovic, R. Deaconu, Balaure, Oroian, Kujabi și R. Popescu

 

RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE NOI ÎN ONLINE PENTRU CĂ, DE LA ORA 18:00, VĂ VOM OFERI AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL PETROLUL – FC HERMANNSTADT.

Autor - Ovidiu BOICA
27 septembrie 2024 la 14:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.