A sunat clopoțelul! Prof. Petre Manu, despre școala românească de-acum peste șase decenii. Cum a-nvățat limba rusă într-o singură zi… de la un cântecel, ”răsplata” pentru notele mai mici de 10 și cum s-a ales cu 7 la purtare, în liceu…

Demult, tare demult, pe când – vorba poveștilor din copilărie – nici cu gândul nu visai la internet, Facebook, Tik Tok sau Instagram, cursuri online și câte și mai câte, când scârțâitul cretei pe tablă, orele de P.T.A.P. sau practica făcută la muncile agricole erau etichete pentru școala românească s-au creat amintiri care au rămas întipărite în memoria și sufletul multora și care, chiar dacă au trecut 30, 40 sau chiar mai  mulți de-atâți ani, nu pot fi șterse de patina timpului.

Și mai de departe sunt aducerile aminte ale prof. Petre Manu, unul dintre atleții reprezentativi ai Sibiului, ulterior șlefuitor de talente în sport, care-a scos campioni pe bandă rulantă. Cu toate acestea, rememorează fără prea multe clipe de gândire anii petrecuți  pe băncile școlii.

”M-am născut în Alba-Iulia, așa că toată perioada școlară mi-am petrecut-o în acel oraș. A trecut mult timp de-atunci, cu greu îmi amintesc câte ceva. Săptămâna trecută am sărbătorit cu colegii 55 de ani de la absolvirea liceului și ne-am mai împrospătat amintirile”, spune prof. Manu.

– Ce amintiri aveți din prima zi de școală?

– Din prima zi de școală chiar am o amintire. Învățătorul, un bărbat la vreo 50 de ani, impunător și sever, la finalul zilei ne-a învățat un cântec frumos de două strofe și ne-a spus că este un cântec rusesco-ucrainean. Am fost foarte mandru și incântat, pe drum până acasă l-am tot repetat. La întrebarea mamei, ce am făcut la școală, i-am răspuns scurt că am învățat deja limba rusă!

Aaa, încă o întâmplare din clasa I, după care am învățat că ”plagiatul” se pedepsește. La ora de lucru manual, învățătorul ne-a arătat cum se face o împletitură în patru din paie și ne-a dat temă pentru acasă să împletim și noi acasă, în patru, circa o jumătate de metru. Eu, nefiind atent, nu am mai știut cum să fac și am cerut ajutorul mamei, care mi-a făcut împletitura. La școală, învățătorul ne-a pus să repetăm în fața lui cum am procedat. Eu nu am știut și drept pedeapsă am fost pus să stau în genunchi în fața clasei! Dupa vreo 10 minute, ușa clasei s-a deschis și a intrat mama mea, care era învățătoare la altă școal, venise să-mi lase cheile de acasă. S-a uitat la mine, nu a zis nimic și a plecat. Acasă, la venirea ei, am luat ”porția a doua”.

– Ai fost un școlar model, sau unul… problemă?

– Mama fiind învățătoare, am fost ”obligat” atât eu, cât și fratele meu cu un an mai mic, să fim elevi ”model”, adică numai de nota 10. Orice notă mai mică se pedepsea! Pedepsele erau gradate, de la munca în casă, curățenie, spălatul vaselor, la interzicerea ieșitului la joacă și, în cazuri mai ”grave”, câteva la fund cu centura.

În clasa I, am luat un 7 la muzică! Tatăl meu a decis imediat: 6 ani de vioară fiecare, atât eu, cât și fratele meu! Nu mi-a plăcut deloc, dar fratele meu a ajuns profesor de vioară!

– Dar din clasa a V-a, prima de gimnaziu, ce mai țineți minte? Pe cine ați avut diriginte, ce materie preda?

– Din clasa a V-a îmi aduc aminte că am avut diriginte un profesor de geografie, datorită căruia m-a pasionat această materie. Ca urmare a efortului meu, m-a luat cu el în multe excursii organizate pentru elevii mai mari. De aici am făcut legătura între sport, competițiile sportive și geografie, adică deplasările în diferite locuri din țară.

Am ajuns profesor și antrenor de atletism, am colindat toată țara, mare parte din Europa și multe alte locuri de pe alte continente.

– Ajungem și la liceu… Cum a fost în prima zi?

– Am urmat cursurile Liceului ”Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. O treaptă nouă în viața mea, cu emoțiile și visurile oricărui băiat de 16 ani. A fost o etapă mai dificilă și datorită neînțelegerilor care au apărut, între dorința părinților de a urma o facultate serioasă (Medicina sau Ingineria) și visul meu de a mă specializa în domeniul sportului, ceea ce am și făcut până la urmă.

– Ce sfaturi le-ați da copiilor care, la începutul acestei săptămâni, trec pentru prima dată pragul școlii?

– În primul rând, să învețe, învățatul este obligatoriu, nu se negociază! Asta este ”meseria” elevului! Fără școală, fără să știi să scrii și să citești, nu ai niciun viitor.

În al doilea rând, poate tot atât de important, să facă mișcare zilnic. Să nu absenteze de la orele de educație fizică. Să se înscrie la orice club sportiv, de stat sau privat, la o ramură sportivă, nu contează care, dar să facă săptămânal MIȘCARE!

Vor fi feriți de boli, vor căpăta abilități care îi vor ajuta în viitor, vor avea mintea mai ageră, vor putea să socializeze în direct, nu numai prin intermediul telefonului sau al laptopului, pe rețelele de socializare, vor învăța cum e să câștigi, vor înțelege uneori cum e să și pierzi, plus alte multe alte beneficii.

– N-aș vrea să încheiem fără să ne povestiți ce trăsnăi făceați pe vremea dumneavoastră, la școală…

– Dintre trăsnăile pe care le-am făcut, am una mai dură. Eram în clasa a XI-a, în trimestrul I, așa era pe vremea aceea, anul școlar era împărțit în trei trimestre, cu ca acum, pe module. La o oră de limba rusă, nu eram atent – știam ceva rusă, deoarece tata, văzând că nu mai vin americanii, mi-a dat ore de rusă în particular – și profesoara m-a invitat afară din clasă.

În școală, la etajul al doilea exista o sală de clasă în care erau trimiși cei în situația mea. Acolo mai erau doi elevi care, neavând ce face, au început un concurs de dat la țintă cu briceagul în ușa de la intrare. Mi-a venit și mie rândul să arunc. Exact în acea clipă ușa s-a deschis și a intrat directorul liceului! Briceagul s-a înfipt în ușă la vreo 50 de centimetri de capul lui! Am scăpat ”ușor” datorită ”notorietății” mele sportive. Nota 7 la purtare și prelucrat în fața întregii școli.