Maraton de… volei, la Sibiu, cu ocazia aniversării a 3 ani de la înființarea CAS Champions

Maraton de… volei, la Sibiu, cu ocazia aniversării a 3 ani de la înființarea CAS Champions

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul a găzduit o nouă competiție de volei destinată juniorilor, mai precis fetelor componente ale echipelor U15 ale multor cluburi de profil din țară. ”Cupa Champions” a fost organizată de clubul cu același nume pentru a marca trei ani de la înființare, trei ani intenți, cu destule și frumoase performanțe.

Turneul a fost găzduit de sălile de sport a două școli din Sibiu, Școala Gimnazială nr. 18 și Școala Gimnazială nr. 1, fiecare dintre acestea găzduind un adevărat maraton sportiv.

În total, s-au jucat 24 de meciuri, unul mai disputat ca altul, concurența fiind mare pentru locurile de pe podium.

Un astfel de eveniment nu ar fi fost posibil fără susținerea partenerilor. Expert Energy, partenerul gold al competiției, a avut un rol esențial, atât în organizarea evenimentului, cât și în premierea sportivelor la finalul turneului. Implicarea activă a acestui partener a contribuit la succesul ”Cupei Aniversare Champions”, demonstrând încă o dată că performanța sportivă este susținută cel mai bine atunci când comunitatea și partenerii lucrează împreună, transmit organizatorii.

 

Sibiencele, în finală. Victorii pentru Craiova la ambele categorii

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La ”Cupa Champions”, desfășurată la Școala Gimnazială nr. 18, s-au întrecut echipele ACS Champions Sibiu, CSV Craiova, ACS Academika Focșani, CS Chitila, ACS Atomic Blaj și Academia de Volei Pîrv11.

Finala mare a adus față în față vicecampioana României, CSV Craiova, și echipa ACS Champions Sibiu, un duel de foc care a culminat cu victoria echipei din Craiova, scor 3-1.

Competiția rezervată echipelor cu jucătoare mai tinere, denumită Cupa Champions Juniors și desfășurată la Școala Gimnazială nr. 1, a fost dominată de CSV Craiova B, care a încheiat turneul fără înfrângere. Aceasta a fost urmată în clasament de CS Volleyball Forever Cluj și Academia de Volei Pîrv11, ambele echipe demonstrând un nivel ridicat de joc și determinare.

”Cupa Aniversară Champions” a fost un succes din toate punctele de vedere. Meciurile palpitante, atmosfera de competiție sănătoasă și bucuria de a juca volei au fost ingredientele principale ale acestui weekend sportiv.

Custom Image

Sibiul continuă să fie un centru important pentru voleiul juvenil, iar astfel de evenimente demonstrează potențialul uriaș al tinerilor sportivi din acest oraș. Considerăm că am sărbătorit cum se cuvine cei trei ani de activitate, iar fanii acestui sport au fost invitați să se bucure de un spectacol sportiv de calitate.

Felicitări tuturor echipelor participante pentru spiritul de fair-play și pentru determinarea arătată pe teren. De asemenea, mulțumim parteneriilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui maraton de volei, mai transmite clubul ACS Champions.

 

Meci de Catchball între mămici

 

Pe lângă meciurile oficiale, programul a inclus și un meci demonstrativ de Catchball, parte din Caravana Catchball în Ardeal. În acest meci, mămicile jucătoarelor de la Champions având ocazia să intre pe teren și să se bucure de sport, sub privirile micuțelor sportive care le-au încurajat cu entuziasm.

 

 

Autor - b.o.n.
02 septembrie 2024 la 14:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.