Campioana Bulgariei vine la ”Memorialul Elemer Tordai”. Turneul are loc în 4 și 5 septembrie

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Devenit de mulți ani un turneu de tradiție, ”Memorialul Elemer Tordai” va fi organizat și în acest an de BC CSU Sibiu, la începutul toamnei, în Sala ”Transilvania”. Cu acest prilej, suporterii lui CSU îi vor vedea pentru prima dată la lucru pe noii jucători ai lui Tomas Rinkevicius.

La acest turneu vor participa, alături de BC CSU Sibiu, campioana Bulgariei, Rilski Sportist, CSM Tg. Mureș și CS Vâlcea 1924.

Memorialul Elemer Tordai se desfășoară la Sala Transilvania după următorul program:

Miercuri, 4 septembrie

CS Vâlcea 1924- CSM Tg. Mureș (ora 17:00)

BC CSU Sibiu – Rilski Sportist (19:30)

Joi, 5 septembrie

Finala mică (17:00)

Finala mare (19:30)

 

Primele amicale ale ”galben-albaștrilor”, la Timișoara

 

Înainte de Memorialul Elemer Tordai, echipa antrenată de Tomas Rinkevicius va disputa primele două partide de verificare la Timișoara. BC CSU Sibiu va întâlni SCM Timișoara pe 28 august de la ora 19:00, iar apoi în 29 august, tot de la ora 19:00, adversar va fi KK Mladost în al doilea meci de la Cupa Timișoara.

După ”Memorialul Elemer Tordai”, echipa noastră mai are confirmat un meci de pregătire pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea pe data de 11 septembrie.

 

Cine este Rilski

 

Oaspete internațional pentru ediția din 2024 a Memorialului Elemer Tordai. Campioana Bulgariei, Rilski Sportist vine la Sibiu pentru a pregăti participarea în preliminariile Basketball Champions League. Echipa de la sud de Dunăre se va duela cu BC Nokia în competiția europeană, într-un meci programat pe 17 septembrie.

Lotul lui Rilski este format din mulți jucători autohtoni cu experiență, precum Chavdar Kostov, Aleks Simeonov, Aleksandar Yanev sau Dejan Karamfilov. La capitolul străini, bulgarii îi au în lot pe LaQuincy Rideau, Alan Arnett, Jordan Session și Jure Planinic. Trupa din Samokov este pregătită de Lubomir Kirov.

 

Autor
27 august 2024 la 09:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 17 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit