Ianis Stoica prinde ”Echipa etapei” în Superligă după eurogolul care a reaprins speranțele în rândul sibienilor în victoria cu Botoșaniul

Ianis Stoica prinde ”Echipa etapei” în Superligă după eurogolul care a reaprins speranțele în rândul sibienilor în victoria cu Botoșaniul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atacantul lui Hermannstadt, Ianis Stoica, a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal în ”Echipa etapei” după evoluția din meciul cu FC Botoșani, de sâmbătă, câștigat de sibienicu 2-1. Ianis Stoica a avut un rol importat în revenirea ”alb-roșilor” prin golul cu care a egalat, în minutul 79. Vârful de atac l-a surprins pe Pap cu un șut pe colțul lung dintr-o lovitură liberă. Acesta este al 18-lea gol al luiIanis Stoica în cele 90 de meciuri susținute în Superligă.

Universitatea Craiova are trei jucători în ”Echipa etapei” a V-a a Superligii după victoria de la Sf. Gheorghe, 2-1 cu Sepsi OSK: Nu avea cum să lipsească Alexandru Mitriță, autorul unei ”duble” spectaculoase. Ceilalți doi sunt portarul Laurențiu Popescu și Ștefan Vlădoiu, fundașul dreapta.

Și CFR Cluj are trei reprezentanți în ”Echipa etapei”, după victoria de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 3-0. Louis Munteanu s-a adaptat repede la cerințele lui Dan Petrescu, înscriind două goluri, alături de el mai regăsindu-se Simao da Rocha și Adrian Păun, ultimul și el aflat pe lista marcatorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașii centrali din ”Echipa etapei” a V-a sunt Jonathan Cisse (Oțelul) și petrolistul Huja.

Medieșeanul Darius Olaru se numără și el printre remarcați după ce a adus victoria FCSB-ului cu două goluri marcate pe final în meciul cu Farul (3-2), iar Iașiul e reprezentat de Bordeianu.

Antrneorul ”Echipei etapei” a fost desemnat Costel Gâlcă de la Universitatea Craiova.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Componența ”Echipei etapei” a V-a și caracterizările făcute jucătorilor și lui Gâlcă pe lpf.ro, în cele ce urmează:

 Portar

LAURENȚIU POPESCU (Universitatea Craiova) – A avut cinci intervenţii în duelul cu Sepsi OSK. Prinde ”Echipa etapei" pentru a doua rundă la rând!

Fundași

ŞTEFAN VLĂDOIU (Universitatea Craiova) – A răsplătit încrederea primită din partea băncii tehnice cu o prestaţie reuşită, mai ales din punct de vedere defensiv.

JONATHAN CISSE (Oţelul Galați) – A fost la înălţime! Un apărător foarte bun, greu de depăşit în duelurile fizice.

MARIAN HUJA (Petrolul Ploiești) – Este om de bază în singura apărare din campionat care a strâns patru meciuri fără gol încasat.

SIMAO DA ROCHA (CFR Cluj) – A făcut excelent ambele faze de joc. Se dovedeşte a fi o soluţie eficientă pentru postul de fundaş stânga.

Mijlocași

ADRIAN PĂUN (CFR Cluj) – Gol şi pasă decisivă. Crescut în Gruia, este jucătorul care ştie cel mai bine ce înseamnă spiritul de învingător al CFR-ului.

MIHAI BORDEIANU (CSM Poli Iaşi) – Experimentatul mijlocaş al ieşenilor a marcat cu un şut puternic, din afara careului mare, golul care a readus speranţele în tabăra grupării moldave.

DARIUS OLARU (FCSB) – Introdus la pauză, şi-a arătat clasa! A înscris de două ori, goluri în urma cărora ”roş-albaştrii” au bifat prima victorie din ediţia curentă.

Atacanți

IANIS STOICA (FC Hermannstadt) – A marcat un gol spectaculos, direct din lovitură liberă. A fost a 18-a reuşită a sa în 90 de meciuri jucate în Superligă.

LOUIS MUNTEANU (CFR Cluj) – S-a integrat rapid la CFR. A înscris primele goluri în tricoul feroviarilor clujeni.

ALEXANDRU MITRIȚĂ (Universitatea Craiova) – Încântător de fiecare dată când mingea ajunge la el! Este jucătorul care culege aplauze inclusiv de la adversari. Graţie dublei reuşite la Sf. Gheorghe, ”alb-albaştrii” au urcat în fruntea clasamentului.

Antrenorul etapei

CONSTANTIN GÂLCĂ (Universitatea Craiova) – Munca sa începe să dea roade la Universitatea Craiova, care este neînvinsă după cinci runde şi conduce ierarhia în Superligă.

Autor - Ovidiu BOICA
13 august 2024 la 13:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.