3 picturi murale și 7 instalații de artă inedite au lăsat o nouă amprentă artistică Sibiului, la Festivalului Internațional de Artă Stradală

3 picturi murale și 7 instalații de artă inedite au lăsat o nouă amprentă artistică Sibiului,  la Festivalului Internațional de Artă Stradală

Festivalului Internațional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF) s-a încheiat zilele trecute, după o săptămână plină de culoare și creativitate. Cea de-a X-a ediție a festivalului a celebrat un deceniu de transformare artistică și expresie urbană, timp în care a adus un impact major și durabil asupra Sibiului și comunității locale. Picturile murale fac acum parte din viața orașului și sunt o componentă din identitatea colectivă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce a adus nou a 10-a ediție

Potrivit organizatorilor ediția din acest an a adus în total, 3 picturi murale de mari dimensiuni și 7 instalații de artă inedite lasă o nouă amprentă artistică Sibiului, completând cel mai amplu Tur de Street Art, ce însumează acum 120 de picturi murale și 13.800 metri pătrați de culoare.

Cei care au contribuit la realizarea acestor lucrări sunt Tim Marsh, artist jumătate francez, jumătate maltez, a revenit la SISAF după ce a mai participat în anii 2022 și 2020. Celebra sa lucrare de pe Calea Cisnădiei cu o reprezentare a unui astronaut și peretele înfrumusețat al Bazei Hipice au fost completate în acest an cu o nouă creație remarcabilă, în stilul său caracteristic. Locație: Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor nr. 1)

Atoma, artistă de origine română, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, a impresionat din nou sibienii cu personajele ei atipice, continuând tradiția edițiilor din anii 2019-2021, când ne-a propos asocieri neașteptate între personaje și diverse elemente ale vieții de zi cu zi. Locație: Bloc de locuințe (Bulevardul Vasile Milea nr. 22)

Cristian Scutaru, artist român bine-cunoscut în lumea artei stradale, ne aduce teme cu greutate și simboluri de descifrat de către privitori, așa cum a făcut și în edițiile din 2019, 2020, 2021 și 2023. Locație: Școala Gimnazială „Ioan Slavici” (str. Macaralei nr. 1)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În paralel, grupul Racolaj a realizat 7 instalații de artă, care pot fi admirate în continuare în Piața Huet. Expoziția de lucrări realizate prin tehnica paste-up, folosind articole rupte din ziare, a dat un nou sens vizual și conceptual acestora.

De menționat este și expoziția „Sunet și semn” a artistei Karina Alexandrescu, care a oferit o perspectivă unică asupra relației dintre sunet și reprezentarea grafică, reinterpretând emoțiile și structura muzicală ale compozițiilor lui Igor Stravinski.

Final interactiv și dinamic în ediția aniversară

Ultima zi de festival a adus o premieră în program cunoscutul Street Art Tour a fost îmbinat cu un City Hunt. Duminică, 14 iulie, participanții au explorat noile picturi murale realizate în acest an și au fost provocați să identifice părți din picturile murale realizate în anii trecuți, pe baza indiciilor. Deplasarea s-a făcut pe biciclete sau trotinete, într-o competiție în echipe, aducând un final interactiv și dinamic ediției aniversare.

„Lucrările din acest an completează Galeria de Artă Stradală în aer liber a Sibiului, o expoziție accesibilă localnicilor și turiștilor 365 zile pe an. Aceasta cuprinde acum 120 lucrări și nu mai puțin de 13.800 metri pătrați de culoare, revitalizând spațiul urban în cadrul celui mai amplu demers de acest gen din țară”, au transmis organizatorii.

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Maria-Antonia OANA
23 iulie 2024 la 07:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.