(FOTO) Red Bull Romaniacs bate recordul! Cel mai mare număr de țări participante la un eveniment sportiv organizat în România. Prologul de pe Coposu e mai ușor și se desfășoară în sens invers!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rideri din 64 de state sunt prezenți, în aceste zile, la Sibiu, la o nouă ediție a Red Bull Romaniacs. Cel mai dificil raliu hard enduro de pe Mapamond își ocupă astfel confortabil locul în fotoliul de lider al competițiilor organizate în România cu sportivi prezenți la start din cele mai multe state. Red Bull Romaniacs este  urmat la mare distanță de Festivalul Olimpic al Tineretului European găzduit de Predeal în urmă cu 11 ani, în stațiunea de pe Valea Prahovei fiind prezenți în 2013 reprezentanți din 45 de țări de pe continent.

Custom Image

”Am bătut absolut toate recordurile și Red Bull Romaniacs a ajuns competiția cu cel mai mare număr al țărilor participante din istoria organizării competițiilor sportive în România. Sunt 64 de țări participante. Ca să vă puteți da seama de nivelul la care a ajuns Red Bull Romaniacs, a doua competiție ca mărime este Festivalul Olimpic al Tineretului European, din 2013, de la Predeal, unde au fost prezente 45 de țări”, a afirmat Andy Fazekas, unul dintre organizatorii Red Bull Romaniacs, cu ocazia demo ride-ului care a avut loc în această după-amiază pe Bd. Coposu din Sibiu, unde va fi organizat, ca în fiecare an, obișnuitul Prolog.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Rideri din Mongolia, Taiwan sau Iran

 

Printre participanții de anul acesta se numără, în premieră, unii din țări precum Iran, Mongolia, Taiwan sau Coreea de Sud.

Custom Image

”Avem câteva țări foarte… exotice. Pentru prima oară, participanți din Mongolia, Taiwan, Coreea de Sud, Iran, care completează lista celorlalte țări mai mult sau mai puțin tradiționale în motorsport. Prin acest număr de țări participante am continuat tradiția de a pune încă o dată pe harta moto a lumii mondiale a acestei competiții care iată, e urmărită de toată planeta”, a mai spus Fazekas.

 

Prologul, în premieră în sens invers

 

Spectatorii prezenți an de an pe marginile circuitului de pe Bd. C. Coposu erau obișnuiți cu startul din dreptul Sălii Thalia. Anul acesta însă, organizatorii au luat decizia de a muta linia de start în cealaltă parte a circuitului, motivând că au luat unele decizii, printre care și pe aceasta, pentru a mai diminua ”impactul negativ” creat în urma închiderii pentru câteva zile a Bd. Coposu.

Custom Image

”O mare diferență față de cei 20 de ani care au trecut reprezintă faptul că am schimbat sensul, nu am mai făcut grila de start în partea dinspre spital. Am devenit o competiție mare, cu foarte mulți competitori, asta implică și un sistem de zgomot destul de mare. În plus, am reușit să menținem deschisă strada Independenței, care rămâne așa pe toată perioada competiției. Am făcut câțiva pași pentru a atenua impactul negativ care este în urma închiderii Bulevardului Coposu”, a adăugat Andy Fazekas.

Spre deosebire de anii precedenți, traseul Prologului este mai puțin dificil la această ediție.

Custom Image

”Traseul (n.a. Prologului) este excelent. Bine, i-am văzut acum pe cei de la clasa Gold, dar din experiența pe care o am, este o combinație perfectă între dificultate și plăcerea de a vedea totul. Să sperăm că nu vor fi accidente, asta e cel mai important”, a completat Fazekas, adăugând că, pentru confecționarea obstacolelor s-au folosit circa 80 de tone de piatră, 80-90 de tone de bușteni și multe cauciucuri de diferite mărimi.

 

Graham Jarvis, pe cărările Carpaților la două săptămâni după ce și-a rupt trei coaste!

 

Andy Fazekas a mai spus că Manuel Lettenbichler, câștigătorul de anul trecut, va concura la Sibiu nerefăcut complet după o accidentare, la fel și Graham Jarvis, britanicul care a câștigat de șapte ori Red Bull Romaniacs.

Jarvis urcă din nou în șaua motocicletei la două săptămâni de când și-a fracturat trei coaste, în Indonezia.

Custom Image

”Lettenbichler e în recuperare. Jarvis e în recuperare. Bine, la nivelul lui Jarvis… Acum două săptămâni și-a rupt trei coaste în Indonezia și acum concurează. Este totuși un alt nivel, iar când vorbim de nivelul ăsta, orice este posibil. Dacă era Lettenbichlet sută la sută, probabil avea cele mai mari șanse să câștige, la fel cum a câștigat toate etapele din Campionatul Mondial de până acum și și anul trecut”, a adăugat organizatorul Red Bull Romaniacs. 

Andy Fazekas a mai susțnut că problemele cu care s-a confruntat în ultimele zile traficul aerian la nivel mondial au fost depășite și nu vor pune în prezență participarea la Sibiu a riderilor înscriși încă din toamna anului trecut.

Custom Image

”Totul s-a rezolvat până la urmă. Ei s-au înscris anul trecut, listele s-au pornit în noiembrie, anul trecut, în două zile au fost închise. Deci, dorința de a participa la această competiție, la nivel mondial, este extremă. Problemele s-au rezolvat. Sunt peste 600 de competitori”, a mai spus Andy Fazekas.

În plus, sibianul a remarcat faptul căla start vor fi prezenți și 40 de rideri români, fapt considerat imposibil la un moment dat: ”Un fapt deosebit de îmbucurător, avem 40 de competitori din România. La primele ediții nici nu ne-am putut închipui că nivelul va crește atât de mult încât și la nivel de țară vom avea atâția competitori. Între timp a crescut foarte mult, avem rideri de top, chiar avem trei care concurează la clasa Gold, ceea ce este extraordinar”.

Printre cei 40 de români prezenți la ediția din acest an se numără și sibianul Mario Popovici.

 

Program Romaniacs 2024

Marți, 23 iulie

07:30 Calificări pentru Prolog – clasa Silver

08:40 Calificări pentru Prolog – clasa Bronze

10:40 Calificări pentru Prolog – clasa Iron & Atom

16:00 Calificări pentru Prolog – clasa Gold

17:00 Prolog, finale

Miercuri, 24 iulie

Prima zi de off-road

Joi, 25 iulie

A doua zi de off-road, sosire în Rm. Vâlcea

Vineri, 26 iulie

A treia zi de off-road, revenire în Sibiu

Sâmbătă, 27 iulie

A patra zi de off-road

Finiș Dealul Gușteriței începând cu ora 11:00

 

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

 

 

 

 

Autor
22 iulie 2024 la 16:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit