Cătălin Căbuz, în echipa primei etape a Superligii după paradele din meciul cu Universitatea Craiova

Cătălin Căbuz, în echipa primei etape a Superligii după paradele din meciul cu Universitatea Craiova

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Portarul Cătălin Căbuz a salvat un punct la debutul în npoua ediție a Superligii, la jocul de pe teren propriu, cu Universitatea Craiova. Căbuz a avut zece șuturi pe poartă și a scăpat fără să primească gol (0-0), el fiind inclus de Liga Profesionistă de Fotbal în ”Echipa etapei”.

Una dintre surprizele rundei inaugurale a noului sezon a fost furnizată de nou-promovata Unirea Slobozia, care a câștigat la Ovidiu, cu Farul (1-0). Adrian Mihalcea a fost desemnat ”Antrenorul etapei”, iar doi dintre ialomițeni au fost incluși, de asemenea, în ”Echipa etapei”. Unul dintre ei este fostul jucător al lui FC Hermannstadt, Paul Antoche.

Tot doi jucători are și Oțelul, după victoria de la Botoșani (3-2), unul dintre ei fiind primul golgeter al sezonului, croatul Zivulic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Componența ”Echipei etapei” întâi, caracterizările făcute jucătorilor și antrenorului Adrian Mihalcea pe lpf.ro, în cele ce urmează:

Portar

CĂTĂLIN CĂBUZ (FC Hermannstadt) – Intervenţiile sale au salvat un punct pentru sibieni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundași

CHRISTOPHER BRAUN (Rapid București) – Folosit într-un sistem nou, în care a răspuns de tot flancul drept, a marcat primul gol în Superligă pentru Rapid.

JURAJ BADELJ (Universitatea Craiova) – Foarte bun în duelurile cu adversarii. Ar putea fi surpriza acestui campionat.

 

PAUL ANTOCHE (Unirea Slobozia) – S-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor.

ALEXANDRU CHIPCIU (Universitatea Cluj) – O evoluţie consistentă, apreciată de toţi cei 10.000 de spectatori prezenţi pe ”Arena Națională”..

Mijlocași

FLORIN PURECE (Unirea Slobozia) – A marcat primul gol al ialomiţenilor în SuperLigă, reuşita lui fiind de 3 puncte.

DIEGO ZIVULIC (Oţelul Galați) – A marcat primele lui goluri în campionatul României. Un fotbalist puternic, foarte sigur în duelurie cu adversarii.

JURI CISOTTI (Oţelul Galați) – I-a oferit două centrări perfecte lui Zivulic. Este un fotbalist cu calităţi tehnice deosebite.

ALEXANDRU MUSI (FCSB) – A marcat un gol spectaculos. Este unul dintre cei mai promiţători tineri din campionat.

Atacanți

DANIEL BÎRLIGEA (CFR Cluj) – A intrat în repriza secundă şi a făcut diferenţa cu un gol şi o pasă decisivă.

HAKIM ABDALLAH (Dinamo) – Gol şi pasă decisivă în cel mai spectaculos meci din prima etapă.

Antrenorul etapei

ADRIAN MIHALCEA (Unirea Slobozia) – A gestionat excelent debutul ialomițenilor în SuperLigă, reuşind surpriza etapei.

Autor - Ovidiu BOICA
16 iulie 2024 la 09:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.