Din colțul tribunei… La FC Hermannstadt, mai ceva ca în cazărmile militare

* Nu pot să nu remarc marketingul de lemn pe care-l promovează și în această vară echipa noastră de-acasă, FC Hermannstadt! Nu știu, sau nu mai știu cine se ocupă ori mai degrabă ar trebui să se ocupe de acest capitol la gruparea de pe ”Municipal”, dar nu numai că nu ia 5-ul de trecere, ci cred cu tărie că se cuvine să se prezinte… la toamnă.

Informații oferite cu pipeta despre evenimentele din presezon, culminând cu ultimele două amicale despre care mare parte a suporterilor au aflat… după ce s-au disputat. Cu siguranță, unii dintre ei ar fi vrut să-i vadă la treabă pe jucătorii lui ”Măldă”, pentru că le-a fost dor de ei,le-a fost dor să vadă noua față a echipei pe care o susțin meci de meci atât din tribunele ”Municipalului”, cât și prin deplasări.

Cât despre Măldărășanu, a trecut mai bine de o lună de la reunirea lotului, a fost stagiul de pregătire din Turcia, de vreo săptămână și ceva echipa s-a întors acasă, mai sunt trei zile până la debutul noului sezon și încă n-a suflat vreo vorbă. Dacă asta-și dorește el, ori pur și simplu nu l-o fi întrebt nimeni de la club sau nu s-a găsit vreunul să-l împingă în față, pentru a oferi informațiile pe care orice suporter le așteaptă cu nerăbdare, nu sunt în măsură să vorbesc, dar cred că nu este o atitudine sănătoasă pentru un club profesionist, așa cum nădăjduiesc că este FC Hermannstadt.

Tragem cu ochiul în stânga și-n dreapta, la alte echipe din Superligă și cred că sunt destule exemple de urmat.

Despre politica de transferuri nici măcar nu mai vreau să vorbesc…

* Pe ”tricolori”, luna iulie i-a prins în Germania, chit că nu pentru multe zile, pentru că, după optimea cu Olanda, ori Țările de Jos, cum i s-o mai zice țării din Benelux, și-au făcut bagajele și s-au întors acasă. Bine, acasă e un fel de-a spune, pentru că unii dintre ei au intrat deja în programul de pregătire la echipele de club, iar alții au zbughit-o într-o binemeritată vacanță. La fel ca după victoria cu Ucraina sau înfrângerea cu Belgia, epitetele n-au contenit să curgă. Unele de bine, altele nu.

Eu unul, prefer să nu o dau la extrem, de nicio parte. Mă rezum să zic că aventura alor noștri la EURO a fost una decentă, în uma căreia ne-am recâștigat naționala, am mai învățat câte ceva și am pus o piatră de hotar. Avem câte ceva de învățat de la acest turneu final, e bine să păstrăm ce-a fost bun și să încercăm să corectăm ce n-a funcționat. Heitărilor, un mare HUO din partea mea. Aplauze pentru cei care se simt mândri gândindu-se la figura făcută de ”tricolori” în Germania. Pe cei exagerați în laude sau critici, prefer să nu-i bag în seamă.

Și-am mai câștigat ceva! În primul rând, ne-am făcut respectați prin numărul și atitudinea suporterilor pe străzi și în tribunele stadioanelor pe unde am jucat. Nu în ultimul rând, vestiarul curat lăsat în urmă de ”tricolori” și mesajul pentru gazdele lor, jos pălăria.

Consider că am ieșit pe un mare plus din această aventură și trag nădejde că EURO e doar un punct de pornire pentru această frumoasă generație de suflet.

* În schimb, mă declar total surprins și mai ales mulțumit că înlocuirea gazonului de pe ”Municipal” s-a făcut într-un timp record, iar calitatea noului ”dreptunghi verde” pare de top class. Deci, se poate!

* Și noua bază sportivă de la ”Obor” este un lucru – vorba aia – bine făcut, dar și așa Sibiul duce mare lipsă de terenuri pe care copiii să-și consume energia și să-și demonstreze talentul pentru cei care au ochi să-i vadă. Iar când spun asta, nu mă refer neapărat numai la fotbal, sunt destui puști care ar vrea să dea pur și simplu cu mingea la coș, ori să schimbe mingi la fileu visând că-ntr-o bună zi vor ajunge la fel ca Nadal, ori Djokovic. Sau ca Victoraș al nostru, care tot de la un asemenea nivel a pornit iar acum calcă pe iarba ireal de verde de la Wimbledon sau zgura de la Roland Garros și e în Top 100 mondial la dublu.   

* Mă întorc la isprava ”tricolorilor” de la EURO…

În ‘99, după ce CSU luase al doilea titlu de campioană națională, aproape fiecare suporter al echipei lui Mircea Vulc era de părere că ar fi cel mai potrivit moment ca întreg orașul să fie împânzit de panouri de baschet.

Acum, că fotbalul a căpătat o nouă dimensiune în România după parcursul ”tricolorilor” la EURO, poate n-ar strica să transformăm orice colțișor posibil într-un teren, cât de mic, unde cu toții, de la mic la mare, să aibă unde-și exersa șutul la poartă, copia sau măcar încerca vreun dribling pe care l-a văzut la TV sau schimba pase cu prietenul/prietenii lui. Vremea bătătoarelor de covoare (veritabile porți de fotbal, pe vremuri) a cam apus de mult, iar nici bătutul mingii la perete nu mai e de actualitate, pentru că nici părinții de-acum nu mai sunt la fel de înțelegători ca cei de-atunci și-atunci cine știe cui i-o sări muștarul și-i va băga în ședință de puști, așa că nu cred că ar fi un capăt de țară pentru cei care se ocupă de problemele acestei urbi să găsească ceva bănuți prin conturi ori sertare pentru vreun program în genul celui cu cele 400 de săli de sport.

Dacă nu, ar mai fi fondurile europene, cu ajutorul cărora, pe alte meleaguri, s-a putut și așa ceva…