FlyLili suspendă temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu. ”Lucrăm intens la revizuirea orarului de zbor”

FlyLili suspendă temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu. ”Lucrăm intens la revizuirea orarului de zbor”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FlyLili a suspendat pentru moment comercializarea biletelor pentru zborurile pe care urma să le opereze de pe aeroportul din Sibiu începând cu data de 20 iulie. Compania aeriană românească s-a văzut nevoită să ia această decizie, precum și cea a anulării zborurilor programate până pe 12 iulie de la Brașov, motivând că industria aviatică se confruntă cu o criză globală.

Întreaga noastră echipă de specialiști a depus eforturi foarte mari pentru a avea aeronavele apte de zbor, dar acest lucru nu a fost posibil”, susțin reprezentanții FlyLili într-un comunicat de presă remis pe adresa cotidianului TRIBUNA.

Aceștia mai spun că au încercat închirierea unor aerunave până în momentul în care cele proprii vor obține Certificatul de Operator Aerian (n. a. AOC), dar demersurile făcute nu au avut succes.

Dorim să vă aducem la cunoștință câteva aspecte legate de situația actuală a zborurilor noastre și să clarificăm motivele reprogramărilor recente și anulărilor.

Industria aviatică se confruntă cu o criză globală, cea mai importantă fiind lipsa forței de muncă calificate atât pentru companiile aeriene, cât și pentru furnizorii care asigură întreținerea sau alte categorii de servicii care susțin industria aviatică. Din acest motiv, introducerea în AOC a aeronavelor durează mai mult decât am estimat. De la momentul deciziei de a lansa zborurile regulate, întreaga noastră echipă de specialiști a depus eforturi foarte mari pentru a avea aeronavele apte de zbor, dar acest lucru nu a fost posibil. Am încercat să închiriem și alte aeronave care să susțină operarea regulată până la finalizarea introducerii acestora în AOC, dar din păcate nu există disponibilitate în Europa.

Nu așa ne-am dorit să ne dezvoltăm din aceste baze operaționale, iar dificultățile întâmpinate în parcurgerea acestor etape nu fac parte din planul nostru, se arată în comunicatul de presă al FlyLili.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Zboruri anulate la Brașov; vânzarea biletelor, la Sibiu, suspendată

 

Dacă, în cazul Brașovului, a luat decizia de a anula zborurile programate până pe data de 12 iulie, dând totodată asigurări că lucrurile vor reintra în normal de pe 14 iulie, la Sibiu, FlyLili a suspendat comercializarea biletelor

”Zborurile programate pentru baza operațională din Brașov sunt anulate până pe 12 iulie 2024. Pasagerii de pe zborurile anulate au fost informați de modificări. Compania FlyLili depune eforturi considerabile pentru a minimiza impactul acestor modificări asupra dumneavoastră, pasagerii noștri. (…) Vă confirmăm că zborurile publicate la vânzare începând cu 14 iulie vor fi operate conform programului de zbor. (…) Ca să nu mai întâmpinăm probleme similare ca la Brașov și în cadrul bazei operaționale din Sibiu, unde ne pregătim să includem o nouă aeronavă în operațiunile noastre, proces ce  necesită parcurgerea acelorași etape, am decis să suspendăm temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu.

În acest sens, lucrăm intens la revizuirea orarului de zbor al bazei noastre operaționale Sibiu si la a identifica cele mai eficiente soluții. Astfel, în următoarele zile, pasagerii noștri vor fi notificați cu privire la eventuale modificări sau reprogramări ale zborurilor lor.

Ne angajăm să asigurăm o planificare precisă pentru a evita întârzierile, să menținem transparența și să oferim suport complet în această perioadă de tranziție. (…) Ne cerem scuze pentru toate inconveniențele create, mai susțin cei de la FlyLili în respectivul comunicat de presă.

Cei care aveau deja achiziționate bilete la zborurile de la Brașov de până la data de 12 iulie au posibilitatea de a aplica pentru reprogramarea acestora sau pentru rambursarea integrală a banilor. În acest sens, doritorii trebuie să completeze un formular pe care-l găsesc pe site-ul FlyLili sau să sune în call-center.

La jumătatea lunii mai, reprezentanții FlyLili anunțau că se va putea zbura de la Sibiu spre Roma, Milano (Italia) , Barcelona (Spania), Stuttgart şi Nürnberg (Germania), prin 14 zboruri săptămânale, începând cu data de 20 iulie. 

 

Autor - Ovidiu BOICA
02 iulie 2024 la 19:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.