Triada MTB Păltiniș 2024 (29 – 30 iunie)

Triada MTB Păltiniș 2024 (29 – 30 iunie)

Sfârșitul de săptămână ce a trecut a fost unul cu adevărat fierbinte pentru practicanții și iubitorii ciclismului montan de la noi din țară, nu doar din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în marea majoritate a țării. În vecinătatea stațiunii Păltiniș s-a desfășurat cea de-a doua etapă din acest an a Triadei MTB, una dintre cele mai cunoscute competiții cicliste de gen organizate la noi în țară, inclusă în programul competițional al celor mai importanți rideri români.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„A 13-a ediție a Triadei MTB a continuat, în perioada 29-30 iunie, cu cea de-a doua competiție a sezonului, de data aceasta în zona stațiunii Păltiniș din Munții Cindrel. Evenimentul a fost organizat de PlayBike ProCycling România și avut în program o probă de Cross Country Olympic (XCO), care a găzduit a doua etapă a Cupei României de XCO și a 17-a ediție a Geiger MTB Challenge, în cadrul căreia s-a desfășurat Campionatul Național de XCM.

Proba din prima zi a adunat la start pe circuitul de la Păltiniș Arena 120 de participanți, atât profesioniști, cât și amatori. Luptele pentru primele poziții nu au fost atât de strânse, liderii fiecărei categorii reușind să se desprindă încă de la începutul curselor și să se impună la final. Cel mai puternic rider la băieți a fost Patrick Pescaru (timp final 01:19:38) reușind să îi întreacă pe Ede Molnar și Roberto Burța, concurenți din categoria superioară. La categoria feminină, singura concurentă, Suzanne Hilbert, a încheiat cursa cu 01:19:17.

Podiumurile pentru fiecare categorie sunt următoarele:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Elite masculin

1 – Molnar Ede (01:20:40 – CS Dinamo București)

2 – Burta Roberto-Dumitru (01:24:46 – CSU Scott)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

3 – Stan Cristian (01:32:27 – ACS Living Bike);

U23 masculin

1 – Pescaru Patrick (01:19:38 – CSU Scott)

2 – Ilie Alexandru Andrei (01:21:53 – CS Dinamo București)

3 – Hozat Elias (01:22:55 – CSU Scott);

Elite feminin

1 – Suzanne Hilbert (01:19:17 -ACS NoMad Multisport);

Juniori masculin

1 – Stavar Dragoș (00:53:50 – ACS Sport Guru)

2 – Pridon Theodor Vasile (00:56:24 – CSM Mediaș)

3 – Fudulache Lucian (00:59:01 – ACS Living Bike);

Junioare

1 – Balteș Iana Alesia (00:53:56 – CSU Scott)

2 – Madă Miruna (00:55:32 – CSM Medias)

3 – Pârvu Giulia Andreea (01:03:26 – ACS Velocitas);

Cadeți masculin

1 – Brînză Mihai-Bogdan (00:39:39 – CS Dinamo București)

2 – Roland Szigyarto (00:43:53 –  ACS Living Bike)

3 – Călburean Cristian (00:44:16 – CSM Mediaș);

Cadete

1 – Zama Sofia Alexandra (00:39:58 – ACS BikeRehab)

2 – Petrișor Smaranda Catinca (01:07:45          – ACS Bikexpert);

E-MTB masculin

1 – Grec Răzvan Dan (00:55:54)

2 – Mareș Andrei (00:59:06)

3 – Martin Wallmen (00:59:19).

La categoriile master, câștigătorii au fost următorii: Vlad Sabău (Master 1), Ilyes Ferenc (Master 2),  Aurelian Răducanu (Master 3) și Anna Bako (Master 1 Feminin). La amatori masculin, Bogdan Matieș a obținut cel mai bun timp”, ne-au informat organizatorii.

 

O pană de cauciuc a decis câștigătorul Campionatului Național XCM

 

Duminică, Triada MTB 2024 Păltiniș a continuat cu alte curse importante și interesante.

„Ziua de 30 iunie a avut în program Geiger MTB Challenge și Geiger eMTB Challenge, prima găzduind Campionatul Național de XCM. Competițiile au pus la dispoziție trasee pentru toate nivelurile de pregătire: traseul albastru (15 km), traseul roșu (35 km), traseul negru (77 km) și traseul eMTB (26 km).

La tura lungă, Patrick Pescaru a condus detașat cursa până la kilometrul 31, unde, din cauza unei pene de cauciuc, a pierdut timp și ulterior a abandonat. Conducerea a fost preluată de Alex Husariu și Attila Malnași, care au luptat pentru victorie până în ultimul kilometru, când Malnasi a reușit să facă diferența, câștigând astfel tricoul de campion național la proba de XCM. Ecartul de la final dintre primele două locuri a fost de doar 23 de secunde, după aproape 4 ore și jumătate de concurs. Podiumul a fost completat de Bogdan Duca, câștigătorul din 2023, care a ajuns la final cu aproape 6 minute în spatele primului loc.

Podium:

1 – Jozsef-Attila Malnași (04:28:27 – ACS Velocitas)

2 – Alexandru-Sabin Husariu (04:28:50 – CS Dinamo București)

3 – George-Bogdan Duca (04:34:25 – CS Dinamo București).

Echipa dinamovistă a câștigat însă la cursa fetelor Elite de la traseul negru. Aici, spectacolul a fost asigurat de Manuela Mureșan, care și-a păstrat titlul de campioană națională la XCM.

Podium

1 – Manuela Mureșan (04:54:39 – CS Dinamo București)

2 – Salome Stan (05:11:23 – ACS Living Bike)

3 – Suzanne Hilbert (05:36:06 – ACS NoMad Multisport):

În ce privește categoriile amatorilor din cadrul traseului negru, Țarcă Darius a câștigat la Amatori 19 – 29 ani, Madaraș Attila la categoria Amatori 30 – 39 și Jidovu Cristian la Amatori > 40 ani.

Pe traseul mediu, cel de 37 de km, s-au aflat la start categoriile de peformanță cadeți și juniori, alături de categoria amatori. La juniori masculin, cel mai puternic rider a fost Fudulache Lucian, cu 1 minut mai rapid decât Cristian Prodan. La această categorie, podiumul a fost completat de Victor Brînză, care a terminat la aproximativ 5 minute în urma câștigătorului.

Juniori Masculin

1 – Fudulache Lucian (02:10:43.9 – ACS Living Bike)

2 – Prodan Cristian (02:11:44.1 – ACS ProCycling)

3 – Brinză Victor – Cătălin (02:16:04.2 – CS Dinamo București);

Cadeți Masculin

1 – Pătrașcu Alexandru (02:26:04.4 – CS Dinamo București)

2 – Laki Robert (02:28:51.5 – ACS Velocitas)

3 – Simu Andrei (02:34:38.5 – ACS Velocitas).

La categoriile amatori de la traseul roșu, Maties Bogdan a câștigat la Amatori 19 – 29 ani, Manea Rareș la Amatori 30 – 39 ani și Manea Silviu la Amatori > 40 ani. La traseul albastru, la categoria Amatori Masculin > 19 ani, s-a impus Ursache Daniel, în timp ce la amatoare locul 1 i-a revenit Cristinei Pîrvan.

În ce privește cursa de eMTB de duminică, cei 37 de participanți s-au întrecut pe traseul de 26 km. Podiumul masculin al acestei categorii a fost următorul:

1 – Mareș Andrei (01:12:09)

2 – Cristea David (01:12:28)        

3 – Ianosiu Radu (01:14:15).       

La cursa fetelor, podiumul a fost compus din:

1 – Kubat Karina (01:31:13)

2 – Tuca Ada (01:44:48)

3 – Tudor Irina Raluca (02:01:03).

Evenimentul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu”, se mai menționează în comunicatul trimis de organizatorii Triadei MTB 2024.

Competiția este organizată cu sprijinul mai multor sponsori și parteneri (Păltiniș Arena, Direcția Silvică Sibiu, Salvamont Sibiu, Peaks Imagery, MW Films, Federația Română de Ciclism).

Cotidianul Tribuna este partener media al evenimentului.

D.F.

Foto: Tibi Hila, Traian Olinici

01 iulie 2024 la 12:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 14 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.