EUROfotbal! Pur și simplu, ea e generația de suflet…

EUROfotbal! Pur și simplu, ea e generația de suflet…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Generația de suflet își face loc, pe zi ce trece, în sufletul românilor. Mai nimeni nu îi dădea vreo șansă la calificarea la turneul final, mai ales când Elveția ștergea cu ea pe jos, la Lucerna. Asta până-n penultimul minut, când a apărut la rampă Mihăilă, acest băiat cu plămâni de aur și sprint de jaguar. Două execuții chirurgicale și meciul s-a terminat nedecis. Cred cu tărie că atunci s-a semnat certificatul de naștere al acestei generații de suflet… Apoi, ”tricolorii” au încheiat grupa pe primul loc și s-au calificat la EURO. Din nou zâmbete pe sub mustață când am văzut că, alături de Belgia, în grupă au aterizat și ucrainienii.

Când au plecat spre Germania, ”tricolorii” au fost încă o dată luați în bâză. ”Pune-l pe avarii, că nu stăm mult!” era gluma preferată a multora care ne și vedeau victimă sigură, referindu-se la autocarul cu care românii se deplasează în interiorul Germaniei.

Cu Ucraina, n-a fost un joc neapărat spectaculos, dar ai noștri l-au gestionat cum trebuie și scorul de forfait nu trebuie să mire pe nimeni.

A urmat jocul cu ”diavolii roșii”. Cine spune că o înfrângere cu 2-0 în fața locului 3 mondial e o rușine, habar n-are de fotbal. Mai ales că belgienii ieșiseră șifonați, la debut, cu Slovacia, iar acum trebuia să dreagă busuiocul.

Cu Slovacia, tot ce-i posibil să se fi dat la pace, dar cine n-ar fi făcut-o în această situație, în care, la rezultat de egalitate, ambele echipe mergeau mai departe. Aș vrea să-l văd pe antrenorul ăla care pune în pericol prezența echipei sale în optimi de dragul de a face spectacol, de a risca să înscrie golul victoriei, dar în același timp să se descopere, riscând să fie surprins. Iar când văd ce-au făcut alte echipe, în frunte cu Portugalia, care s-a predat cu Georgia, pe cuvânt că nu-mi e rușine deloc de acest 1-1 cu Slovacia.

Mergem în optimi, unde am fi avut ocazia unei revanșe istorice, dar portughezii au ales ei Slovenia și nu cred că în Peninsulă e vreo problemă că au stat ”ghiocei” cu revelația Georgia. Pur și simplu și-au urmărit interesul. În cele din urmă, jucăm cu Olanda. Sau Țările de Jos, dacă vreți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fel ca înaintea preliminariilor, nu puțini sunt cei care cred că, pentru ”tricolori”, va fi capăt de drum. Am urmărit – hai să-i zic așa, pentru a nu fi nevoit să aleg între Olanda și Țările de Jos – ”Portocala mecanică”, dar nici ea nu mai e așa de ”mecanică” ca (orice-aș fi făcut, n-aveam cum să evit cacofonia, dar e scuzabilă) pe vremea lui Van Basten, Gullit și Rijkaard. Cred că, după câte surprize au fost la acest EURO, mai e loc de (cel puțin) încă una și de ce n-ar fi aceasta în meciul ”tricolorilor” noștri de marțea viitoare, mai ales că ne întoarcem la Munchen, unde euforia acelui 3-0 cu Ucraina încă nu s-a stins. Dacă mai punem la socoteală că e de așteptat ca galbenul să fie culoarea predominantă în tribune încă o dată și că ”Deșteaptă-te române!” va răsuna din piepturile a zeci de mii de suporteri ori de câte ori simt că jucătorii lui Edi sunt la ananghie, sunt gata să pariez că aventura României la acest EURO nu se va opri aici.

Nu în ultimul rând, pentru prima dată după Mondialul din ’94 am văzut români fericiți, în stradă. Sentimentul e unul de nedescris în cuvinte, ți se face pielea de găină, te simți mândru până-n măduva oaselor că ești român. Marea ”galbenă” e gata să dea pe dinafară, să umple din nou marile piețe ale orașelor de la noi (și nu numai), iar pentru asta merită ca ”tricolorii” să facă tot posibilul să-i scoată pe români în stradă. La propriu… 

 

Autor - Ovidiu BOICA
27 iunie 2024 la 19:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.