Un sfârșit de săptămână pe două roți, la Triada MTB Păltiniș 2024

Un sfârșit de săptămână pe două roți, la Triada MTB Păltiniș 2024

Cea de-a doua serie de concursuri incluse în programul din acest an al Triadei MTB se va desfășura în zilele de 29 și 30 iunie, la Păltiniș Arena și zona învecinată stațiunii. La aceste întreceri vor participa elitele MTB-ului din țară, dar și participanți din toate celelalte categorii, iar organizatorii speră la o creștere a numărul de înscriși față de evenimentul de anul trecut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„A 13-a ediție a Triadei MTB a început cu etapa de la Avrig, în 13-14 aprilie. Competiția de la poalele Munților Făgăraș a adunat la start peste 850 de concurenți din toate colțurile țării, atât copii sub 14 ani, cât și rideri profesioniști și amatori, pregătiți de traseele intense dar și bine preparate de echipa de organizare.

Cu un renume răsunător în calendarul de mountain bike național, Triada MTB se află în rândul competițiilor de top din țară prin traseele puse la dispoziție, calitatea organizării fiecărei ediții și a sponsorilor și partenerilor care fac posibilă desfășurarea acestora din fiecare sezon. Ca dovadă, în acest an, se așteaptă un număr total de peste 1.500 de participanți pentru toate concursurile organizate de-a lungul sezonului.

În acest an, Triada MTB Păltiniș va găzdui și două competiții importante de performanță din calendarul Federației Române de Ciclism.

Ziua de sâmbătă, 29 iunie, va fi dedicată curselor de XCO (Cross Country Olympic), atât pentru riderii licențiați la FRC, cât și pentru amatorii foarte bine pregătiți. Sportivii cu licență activă vor putea puncta în clasamentul Cupei României de XCO, competiția fiind cea de-a doua etapă a acestei serii.

Probabil cea mai așteptată și intensă cursă de XCM (Cross Country Maraton) din țară va avea loc a doua zi, pe 30 iunie. Geiger MTB Challenge se organizează în zona Sibiu pentru a 17-a oară și va oferi participanților trasee pentru toate nivelurile de pregătire: Albastru (15 km), Roșu (35 km) și Negru (77 km). Și totul cu o miză suplimentară, întrucât competiția va găzdui anul acesta Campionatul Național de XCM.

Organizatorii mențin tradiția din ultimii 2 ani și vor avea în program 2 concursuri dedicate pasionaților de biciclete electrice: sâmbătă – eMTB XCO și duminică – Geiger eMTB Challenge”, informează organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Triada MTB este organizată de A.C.S. Pro Cycling iar cofinanțarea este asigurată de Consiliul Județean Sibiu.

Cotidianul Tribuna este partener media al evenimentului.

D.F.

25 iunie 2024 la 09:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.