Echipa de fete de la FC Hermannstadt, invitată să se înscrie în Superligă! Sibiencele ar putea juca în primul eșalon încă din toamnă

Echipa de fete de la FC Hermannstadt, invitată să se înscrie în Superligă! Sibiencele ar putea juca în primul eșalon încă din toamnă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fetele de la FC Hermannstadt ar putea juca în viitorul sezon în Superligă, deși s-au clasat la finalul campionatului recent încheiat pe locul al treilea în clasamentul Seriei 2, după Olimpia Gherla și echipa a doua a Politehnicii Timișoara.

Sibiencele au fost invitate să se înscrie în Superligă după ce două echipe de pe prima scenă, de anul trecut, au înștiințat Federația Română de Fotbal că nu se vor mai înscrie și în ediția viitoare de campionat. Este vorba despre Politehnica Timișoara și ACS Tg. Mureș.

Retragerea grupării din Banat, în special, este surprinzătoare, aceasta încheind sezonul regular pe primul loc, cu 35 de puncte, la nouă lungimi în fața următoarei clasate, Farul Constanța, dar în play-off, a câștigat un singur meci din cele 12 disputate, încheind sezonul de-abia pe locul al patrulea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mureșencele, în schimb, oricum retrogradaseră, alături de Banat Girls, așa că n-ar fi influențat competiția, dar retragerea lui Poli lasă un loc liber.

Astfel, în mod normal ar fi trebuit ca una dintre ocupantele locului secund din cele două serii de ”B” să umple locul lăsat de retragerea Politehnicii, însă ”Vulpițele Galbene” din Roman nu vor să facă pasul în Superligă, în vreme ce, din seria sibiencelor, Poli 2 Timișoara nu are drept de promovare.

Cum nici ocupanta locului al treilea din Seria 1, ACS Suporter Club Oțelul Galați, nu vrea să joace la anul în Superligă, fetele de la FC Hermannstadt au drum liber spre prima scenă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform unor surse, după ce Federației Române de Fotbal a făcut invitația, mingea e în terenul celor de la FC Hermannstadt, care ar urma să dea un răspuns la începutul săptămânii.

Lotul echipei feminine a clubului AFC Hermannstadt este alcătuită din Nicoleta Adam, Iris Arsenie, Maria Băilă, Roxana Bocăniciu, Denisa Chirilă, Maria Constantinescu, Natalia Crețoiu, Raluca Dinescu, Roxana Frățilă, Roxana Mărgărit, Andreea Marinescu, Sonia Mereș, Georgiana Nistor, Diana Oană, Cătălina Popa, Ioana Popa, Ștefania Răchitan, Antonia Gînfălean, Alesia Goia, Delia Lepșa și Daria Muntean. Fetele pregătite de Octavian Budică, Alexandru Stama, Olimpiu Goia și Lucian Cotora.

Autor - Ovidiu BOICA
01 iunie 2024 la 18:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
CSC Şelimbăr câştigă la “masa verde” meciul cu FC Hermannstadt din Cupa României. “Călăreţii roşii” ar putea da peste o echipă din Superligă, în play-off
Meciul dintre CSC Şelimbăr şi FC Hermannstadt, din turul al treilea al Cupei României, care ar fi trebuit...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 1 zi
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.