Doliu în sportul românesc! ”Ne-a părăsit un Uriaș!” ”Tunarul Europei” a fost cel mai bun handbalist al lumii de trei ori în anii ’70

Doliu în sportul românesc! ”Ne-a părăsit un Uriaș!” ”Tunarul Europei” a fost cel mai bun handbalist al lumii de trei ori în anii ’70

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ştefan Birtalan, fostul mare jucător de handbal, dublu campion mondial şi medaliat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, a decedat la vârsta de 75 de ani, a anunţat, luni, CSA Steaua.

”Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan!

Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi, în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de la Montreal, din 1976, era internat la Spitalul Fundeni de câtva timp. Unul dintre cei mai valoroşi handbalişti ai României a făcut carieră la Steaua. A câştigat 12 titluri de campion, dar şi Cupa Campionilor Europeni în 1977. A jucat 14 ani fără întrerupere la echipa naţională, adunând 231 de meciuri. Fostul inter stânga a marcat 993 de goluri, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time, după Vasile Stângă (1.414) şi Robert Licu (1.054). (…) Nea Bibi nu mai e! Dar va rămâne veşnic în amintirea noastră drept «tunarul» Europei, handbalistul care rupea plasele porţilor adverse. Va rămâne zâmbetul său cald, vorba sa domoală de ardelean, glumele sale fine. Clubul Steaua este alături de familia sa în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l ierte!”, au scris reprezentanţii CSA Steaua pe pagina oficială de Facebook.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ştefan Birtalan și-a început cariera la Minerul Baia Mare, în Campionatul Regional. Cu această formaţie a promovat, mai întâi, în eșalonul secund, apoi în Divizia A, conform Agerpres.

Din 1970, până în 1985, cu o singură întrerupere, între 1981 şi 1983, Birtalan a evoluat la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat de 12 ori titlul de campion al României şi Cupa Campionilor Europeni în 1977. În 1971, Birtalan a fost finalist al CCE, tot cu Steaua.

Ștefan Birtalan a debutat în echipa națională de juniori în 1966, pentru aceasta evoluând însă în doar două partide, urmate de altele patru la tineret.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din 1968, când a împlinit 20 de ani, a fost selecţionat la naţională mare a României cu care a cucerit titlurile mondiale în 1970 (Paris) şi în 1974 (Berlin), în fosta Republica Democrată Germană. La Mondialul din 1974, Birtalan a fost golgeterul turneului final, cu 43 de goluri.

La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, Birtalan a obținut medalia de bronz cu naționala României. Doi ani mai târziu, la Olimpiada de vară de la Montreal, unde echipa României a cucerit medalia de argint, a evoluat în şase partide şi a fost golgeterul competiţiei, cu 32 de goluri.

În 1980, Birtalan a participat pentru a treia oară la o ediţie a Jocurilor Olimpice, obținând o nouă medalie, de dată aceasta de bronz. A evoluat în toate cele şase partide şi a marcat 23 de goluri.

 

A debutat în antrenorat în Italia

 

Ştefan Birtalan şi-a început cariera în Italia, unde a fost antrenor-jucător. La întoarcerea în România, a fost ”secundul” lui Radu Voina la Steaua, în paralel pregătind naţionala masculină de tineret.

Din 1991, vreme de trei ani a fost antrenor principal la Steaua, apoi a plecat în Qatar, ca antrenor coordonator al tuturor echipelor naţionale de handbal ale acestei ţări, iar la Campionatul Mondial de tineret din Argentina, din anul 1995, echipa pe care o antrena a învins naţionala României.

În 1999, a revenit în ţară şi până în 2002 a activat din nou ca antrenor principal la Steaua, echipa cu care a mai reuşit să câştige două titluri de campion şi două Cupe ale României, în 2000 şi 2001.

În 2002 a renunţat la antrenorat, din cauza unor probleme de sănătate, şi a fost cooptat în stafful de conducere al secţiei de handbal a Stelei.

Stefan Birtalan primise titlul de Maestru Emerit al Sportului, totodată fiindu-i acordată Medalia naţională ”Serviciul Credincios” clasa I.

 

 

Autor - b.o.n.
27 mai 2024 la 20:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 16 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.