Atleta Daniela Cîrlan, Radu Neguț și înotătorul Avram Iancu participă la conferința ”Fără dependențe”, organizată în cadrul Campaniei Antifumat 2024

Atleta Daniela Cîrlan, Radu Neguț și înotătorul Avram Iancu participă la conferința ”Fără dependențe”, organizată în cadrul Campaniei Antifumat 2024

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conferința ”Fără dependențe”, o acțiune inclusă pe afenda Campaniei Antifumat 2024, va avea loc luni, 27 mai, între orele 11:00 și 17:00 la Sala ”Transilvania” din Sibiu. Evenimentul este organizat de managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și aproximativ 2.000 de elevi și stundeți sunt invitați să participe la el.

Scopul campaniei este de conștientizare a populației cu privire la consecințele negative pe care fumatul le are asupra sănătății.

”Statisticile care evidențiază prevalența fumatului în rândul tinerilor sunt tot mai îngrijorătoare, iar  vârsta  de începere a fumatului este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicție. Tocmai de aceea am decis să organizăm o conferință de amploare, la care să participe cât mai mulți copii și tineri, în cadrul căreia să transmitem atât mesaje de tip medical, preventie si constientizare cu privire la efectele pe care fumatul și drogurile le au asupra sănătății, cât și cu lideri de opinie inspiraționali, motivanti, care să îi canalizeze pe tineri spre aspectele pozitive ale vieții, pe dezvoltarea și valorificarea propriului potențial, pentru a evita dependențele”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mesajul campaniei din acest an este ”Fără dependențe!”. În acest sens, vor fi organizate atât conferințe, găzduite de Sala ”Transilvania” din Sibiu, cât și sesiuni de efectuare a unor spirometrii gratuite.

”Dependența de fumat se poate depăși. E adevărat că trebuie să existe o motivație, o motivație puternică. De cele mai multe ori reușim să ne găsim motivația în propria persoană, să ne gândim la sănătatea noastră, la plămânii noștri, la ceea ce mai avem noi de făcut. Am auzit de multe ori: vai, ce mult îmi place să fumez, cum să renunț? Trebuie să ne placă și altceva mai mult pe lume. Deci nu cred că omul, care este o făptură rațională trebuie să se lase înrobit de orice fel de viciu, iar fumatul este și el un viciu și o dependență. Cunosc foarte mulți foști fumători care au reușit să se lase de fumat. O parte, pentru că într-adevăr au vrut să trăiască sănătoși, au vrut să se bucure de existență, să poată să facă sport, mișcare în aer liber, să nu gâfâie, să nu tușească. Pentru alții, dependența de fumat a fost învinsă din dragostea pentru familie, pentru ceilalți, pentru copii, au reușit să facă asta gândindu-se că au copii, că vor să îi văd mari, că vor să îi crească”, spune dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Invitați (și) din rândul sportivilor

 

Radu Neguț, managerul sportiv al clubului FC Hermannstadt, multipla campioană la atletism, Daniela Cîrlan și înotătorul Avram Iancu se  numără printre invitații speciali ai evenimentului, care vor dori să îi motiveze pe elevii sibieni să nu cadă în capcana dependențelor reprezentate de fumat sau droguri.

”Cred că este important ca tinerii să își descopere în viață o pasiune, ceva care să îi împlinească – fie sport, pictură, muzică, teatru, grădinărit, gătit – orice simt că le aduce bucurie și împlinire. Și, cu siguranță, fiecare este talentat la ceva. Iar când descoperi ce te face fericit, nu ai altceva de făcut decât să construiești în continuare pe acea temelie. Așa se ajunge la performanță. Descoperind ce îți place și exersând continuu. Este important să îndrăznești să încerci, să începi de undeva. Și succesul cu siguranță la un moment dat va apărea. Cum spunea Aristotel – Noi suntem ceea ce facem în mod repetat; excelența, așadar, nu este un act singular, ci un obicei. Să optăm deci pentru obiceiuri bune, constructive și să fugim de orice dependență nocivă, cu toată ființa noastră! Eu cred că se poate! Să avem încredere în noi, să fim determinați, pasionați și cu siguranță drumul nostru ne va duce spre împlinire”, spune Radu Neguț.

Custom Image

”Din nefericire, vapatul și fumatul au devenit o realitate a zilelor noastre, statisticile indicând faptul că până la vârsta de 17 ani aproximativ 35% dintre elevii de școală au încercat să fumeze. Motivele sunt diverse, de la dorința de a fi acceptați în cercul de prieteni, până la dorința de a-și afirma independența sau de a părea mai maturi și sofisticați. Consider că este important așadar să ne implicăm cât mai mult, fiecare dintre noi, pentru a conștientiza tânăra generație despre riscurile pe care aceste comportamente negative le au pentru sănătate”, susține și atleta Daniela Cîrlan.

 

Moderează Marius Vintilă

 

Conferința va fi moderată de cunoscutul om de radio Marius Vintilă, partener în lupta Spitalului de Pneumoftiziologie de prevenire și renunțare la tutun și în cadrul celei de-a V-a ediții a campaniei antifumat, derulată sub sloganul ”Eu am reușit. Și tu POȚI!”, prin care mai multe celebrități au împărtășit publicului propria poveste de renunțare la fumat.

”Mă bucur să fiu gazda unui eveniment organizat pentru a preveni și a educa tinerii în legătură cu experiența fumatului. Educarea și prevenirea fac parte dintr-un proceses ențial, fiindcă fumatul devine foarte ușor – din încercare și noutate – dependență, iar după aceea este mult mai greu de intervenit. Este important de asemenea să le descriem tinerilor cum funcționează propaganda pro fumat susținută pe toate căile de industria tutunului, ca să o conștientizeze și astfel să îi poată face față. M-am întors de curând dintr-un stat american, California, unde procentul de fumători este de 6,2% din populație, de patru ori mai mic decât în România. Și asta e o experiență care e important să fie împărtășită tinerilor”, declară Marius Vintilă.

 

”Foamea de sens. Fără dependențe”, cu preotul Necula și Adina Alberts

 

Conferința ”Fără dependențe”este organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu (CJRAE) și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Sălii ”Transilvania”.

Tot în data de 27 mai, începând cu ora 18:00, la Sala ”Transilvania” va avea loc o conferință intitulată ”Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de preotul Constantin Necula și de medicul Adina Alberts.

Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații ce pot fi ridicate de la sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu zilnic, între orele 8:00 și 20:00, în limita locurilor disponibile.

Custom Image

Tot în cadrul Campaniei Antifumat 2024, cetățenii vor putea să își măsoare capacitatea pulmonară prin efectuarea de spirometrii  gratuite în locații publice, în zilele de 29 mai (în Mall Shopping City) și 31 mai (în Promenada Mall), între orele 11.00 și 13.00.

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice,  iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viață pierduți prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun.

Conform datelor prezentate în Analiza de situație ”Prevenția consumului de tutun 2024”, realizată de Institutul Național de Sănătate Publică, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane de decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii.

 

 

Autor - b.o.n.
22 mai 2024 la 14:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.