Pianistul Mihai Ritivoiu, solistul săptămânii la Filarmonica Sibiu

Pianistul Mihai Ritivoiu, solistul săptămânii la Filarmonica Sibiu

Uvertura operei “Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini se va interpreta în deschiderea concertului de joi, 23 mai. Una dintre cele mai spumoase partituri din generoasa mapă repertorială universală și, totodată, un debut de concert extrem de bine ales, încât să facă trecerea ideală către Concertul pentru pian și orchestră nr. 9 în Mi bemol major, K 271 de Wolfgang Amadeus Mozart. Un concert pe care Mozart l-a compus la vârsta de 21 de ani. Cele patru părți ale concertului – cunoscut și sub denumirea de “Jeune homme” – au avut parte de nenumărate interpretări, însă propunerea Filarmonicii de Stat Sibiu de a-l avea invitat pe pianistul Mihai Ritivoiu ne va convinge că viziunea lui asupra acestui regal muzical este unică, transmite Filarmonica de Stat Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu un CV impresionant, Mihai Ritivoiu este laureatul multor concursuri internaționale, între care se află și Concursul Internațional “George Enescu”. Se bucură de o carieră solistică solidă, însă este apreciat și în recitaluri de muzică de cameră pe care le susține în Europa și Asia. A cântat cu orchestre importante, alături de dirijori care i-au conturat și mai mult parcursul solistic, îmbogățind talentul său. Se cuvine să amintim câteva nume: Joshua Weilerstein, Robert Trevino, Michael Collins, Cristian Mandeal, Christian Badea, Horia Andreescu etc.

“Transcendence” este primul său album despre care s-a spus că este “o înregistrare splendidă, cântată frumos – un recital solo prețios”, consemnează “The Arts Desks”.
Vom asculta împreună cum transcede mesajul mozartian pianistul invitat alături de orchestra sibiană.

Dacă seara va debuta în verva rossiniană, concertul va avea un final-“fantezie”: Simfonia nr. 2 de Kurt Weill. Premiera acestei fantezii simfonice a avut loc în 1934, cu Orchestra Concertgebow, avându-l la pupitru pe Bruno Walter. De data aceasta, va fi interpretată de muzicienii orchestrei Filarmonicii Sibiu, sub bagheta dirijorului Vito Clemente.
Vito Clemente abordează cu succes atât repertoriul de operă, cât și cel simfonic. Având studii nu doar muzicale, ci și umaniste, dirijorul invitat are o activitate intensă pe plan internațional. De la dirijat la cea de profesor. De la director artistic sau muzical al unor festivaluri importante din lume, la înregistrări care au obținut premii importante. Iar parcursul său este de neoprit. De data aceasta, călătoria sa muzicală are loc la Sibiu. Deja un centru muzical în crescendo!

Concertul simfonic va avea loc joi, 23 mai 2024, ora 19, la Sala Thalia.
Biletele sunt puse în vânzare la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari) la casierie și pe www.iabilet.ro. (D.C.)

Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
22 mai 2024 la 10:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.