Sibianul Beniamin Blăjan, vicecampion european de skandenberg

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Beniamin Blăjan, component al clubului sibian ACS Titanii, a obținut titlul de vicecampion național la skandenberg cu brațul stâng, categoria 110 kg, intrând totodată în posesia medaliei de argint.

”Sportivul nostru a adus încă o dată onoare României și Sibiului prin performanța sa, peformanță care este un exemplu al dedicării, antrenamentului riguros și pasiunii pentru sport. Felicitări, Beniamin, pentru această realizare remarcabilă”, spune Gabriel Nicoară, reprezentantul clubului Titanii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Performanța sportivului sibian a fost realizată la aproximativ o lună după ce cucerise titlul național la brațul drept și pe cel de vicecampion național la brațul stâng, la categoria 110 kg.

Campionatul European de skandenberg a avut loc în perioada 2-5 mai, în Slovacia.

Autor
14 mai 2024 la 18:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Fostul golgeter al lui Hermannstadt, față în față cu Barcelona și Real Madrid! A promovat în LaLiga după ultimul meci al sezonului, în Spania
Dacă nu va fi împrumutat între timp, Daniel Paraschiv ar putea întâlni Barcelona și Real Madrid în sezonul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 19 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit