Deși nu i-au făcut cadou victoria cu ”lanterna” Superligii, Măldărășanu și-a felicitat jucătorii: ”E un punct cât o victorie”

Deși nu i-au făcut cadou victoria cu ”lanterna” Superligii, Măldărășanu și-a felicitat jucătorii: ”E un punct cât o victorie”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Marius Măldărășanu s-a declarat mulțumit, la finalul jocului cu FC Botoșani, terminat la egalitate, scor 1-1, în care Cristi Neguț a salvat un punct în prelungiri cu o execuție magnifică dintr-o lovitură liberă. Intrat pe parcursul reprizei secunde, milocașul a trimis în vinclu, la colțul lung, de la 25 de metri, lateral stânga, fără speranțe pentru Ducan.

Mălsărășanu a declarat, la flash-interviuri, că jucătorii săi au avut noroc, de data asta, pe final, după ce, în ultima lună, a primit gol de la ”U” Cluj de două ori în prelungiri. Tehnicianul care a împlinit 49 de ani chiar în ziua meciului și-a felicitat jucătorii pentru atitudine, susținând că jucătorii veniți de pe bancă au adus acel plus pe care orice antrenor și-l dorește.

”De data asta s-a întâmplat bine pentru noi. Un meci tensionat, un meci pe care l-am început bine ca și control al jocului, asta ne-am dorit, pentru că era clar că (n.a. cei din Botoșani) urmăreau foarte mult contraatacul. Am avut și o situație foarte bună la centrarea lui Ianis Stoica la Balaure. A venit această eliminare (n.a. a lui Murgia). Cred c-au avut două ocazii în prima repriză, în momentul în care aveau superioritate, dar în a doua repriză n-au avut niciuna. A venit acea fază care, până la urmă, să zicem așa, a decis soarta jocului până la un punct. Mă bucur că băieții au dat totul, au avut atitudine și au crezut în șansa lor, le-am spus că tot ce ni s-a-ntâmplat se va întoarce. Am arătat, pe finalul acestui joc, așa cum arătam în anumite meciuri, sezonul trecut. Era normal să riscăm introducându-i pe Fonseca, pe Cristi Neguț, jucători ofensivi, penru că nu mai aveam ce pierde. Se termina 2-0, asta era situația. Însă, norocul s-a întors și de partea noastră. Dar, datorită ultimelor minute, ținând cont c-am jucat în inferioritate, este un punct cât o victorie.

I-am felicitat! Asta ne dorim toți antrenorii, ca jucătorii care vin de pe bancă să intre cu plus. Știți cum e, apar nemulțumiri, fiecare își dorește să joace. Este decizia noastră, este inspirația noastră până la urmă de a face un prim «unsprezece». Însă, toți au intrat bine, au intrat cu ceva, dându-le poate un impuls și celor care erau de la început”, a spus Măldărășanu la DigiSport.

Custom Image

Tehnicianul ”alb-roșilor” crede că situația ar fi fost alta dacă nu ar fi intervenit eliminarea lui Murgia, la mijlocul reprizei întâi, susținând totodată că Neguț nu se numără printre executanții obișnuiți ai loviturilor libere, dar de data aceasta mijlocașul a avut inspirație: ”Nu știu ce se întâmpla, dar dacă jucam 11 contra 11 lucrurile stăteau cu totul și cu totul diferit. Până la urmă, efortul este unul mai mare, pentru că a trebuit să ne apărăm bine pentru a nu-și mări avantajul, pentru că (n.a. la 2-0) nu mai aveam nicio șansă. Și, totodată, pe recuperare, să încercăm și să ținem de minge, să avem și posesie, să ajungem în fața porții, având câteva situații. Asta m-a bucurat. Și a venit și această inspirație a lui Cristi Neguț, cu șutul ăsta direct. El nu prea are voie să bată (n.a. loviturile libere). Eu le cer personalitate, le cer să vină cu ceva, dacă simt, la o combinație în fazele fixe, loviturile libere laterale, să încerce pentru că, până la urmă, au calitate tehnică, cred foarte mult în ei… Multe nu sunt de spus, e așa, un punct norocos, dar cum am spus, un punct cât o victorie în contextul în care am jucat foarte mult în inferioritate”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
19 aprilie 2024 la 18:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.