Butean, extrem de afectat după eliminarea din Cupă: ”Este incredibil, atât de mare este dezamăgirea!”

Butean, extrem de afectat după eliminarea din Cupă: ”Este incredibil, atât de mare este dezamăgirea!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașului dreapta al lui Hermannstadt, Mihai Butean, nu-i venea să creadă, la minute bune de după finalul meciului de pe ”Cluj Arena”, că sibienii au pierdut pentru a doua oară la rând în sferturi cu ”U”.

”Este incedibil, atâta de mare este dezamăgirea! Este foarte greu să digerăm lucrul acesta, dar n-avem încotro. Seara asta ne plângem de milă și de mâine (n.a. joi) uităm totul și o luăm de la capăt”, a declarat Butean la DigiSport.

Fundașul nu consideră că echipa sa a abordat jocul mai prudent decât de obicei, susținând că sibienii au căutat să facă bine faza defensivă, în primul rând, și să profite de eventualele spații create în rânjul jucătorilor lui  Neluțu Sabău.

”Nu ne-am propus neapărat lucrul acesta (n.a. să fie prudenți), se pare că așa ne-a ieșit în seara aceasta. «U» este o echipă puternică la ea acasă, clujenii au încercat să aibă posesia, au și avut-o de multe ori… Noi am încercat să jucăm cât mai bine tactic, să stăm bine defensiv și să încercăm să ne facem jocul nostru, când am avut ocazia. Chiar și-n prima repriză am avut câteva situații foarte bune, de la portar am dus-o până-n careu. Am încercat, nu ne-a ieșit, am luat golul chiar la ultimele faze, cred că mai erau o fază sau două. Urma să facă «Mister» (n.a. Măldărășanu) niște schimbări și să pregătim prelungirile. Dar, n-am mai ajuns! (…)

Ne-a lipsit golul, ne-au lipsit ocaziile, nu ne-am creat atât de multe ocazii pe cât am fost noi obișnuiți să ne creem la fiecare meci. A fost un meci dificil, am alergat mult, ne-am dorit, ne-am dăruit, la fiecare meci ne dorim să facem o impresie bună, am fi vrut să facem o performanță și mai mare, să mergem în semifinale. Se pare că «U» Cluj este nașul nostru, iar ne-a scos, data trecută în sferturi, acuma din nou. Trebuie să pregătim bine meciul din campionat și să vedem ce va fi atunci”, a declarat Butean la flash-interviuri.

Butean regretă faptul că sibienii și-au dezamăgit suporterii și au ratat oportunitatea de a continua lupta pentru un loc în marea finală, care va avea loc pentru al doilea an consecutiv pe ”Municipalul” din Parcul Sub Arini: ”Este foarte trist, mai ales acum când – pot să zic – mult mai ușor ajungi într-o finală, se joacă doar o manșă. Acolo am fi fost dacă am fi trecut de meciul ăsta. Ne-am fi dorit să mergem până în finală. Nu am reușit, ne pare rău, am ieșit din Cupă, am dezamăgit suporterii, ne-am dezamăgit pe noi înșine, staff-ul… Asta este, mergem mai departe, ne pregătim pentru următorul meci și să sperăm s-o scoatem cât mai bine la capăt”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor - b.o.n.
04 aprilie 2024 la 10:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.