”Vulturi” cu Coro(a)na pe cap! BC CSU Sibiu, victorie cu Brașovul, la capătul unui meci în care condus din primul până în ultimul minut. Urmează eternul derbi al Ardealului…

”Vulturi” cu Coro(a)na pe cap! BC CSU Sibiu, victorie cu Brașovul, la capătul unui meci în care condus din primul până în ultimul minut. Urmează eternul derbi al Ardealului…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baschetbaliștii sibieni au făcut o ultimă repetiție cu public pentru cel mai așteptat meci de până acum, din acest sezon, cel cu campioana ultimilor ani, ”U” BT Cluj, singura echipă neînvinsă din Liga Națională. Miercuri seara, jucătorii lui Tomas Rinkevicius au avut avantaj pe tabelă, cu Brașovul, din primul și până în ultimul minut, impunându-se în cele din urmă mai ușor decât o arată scorul, cu 93-85.

Jay Threatt, Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Marc Loving și Rareș Uță au intrat primii pe parchet pentru CSU, Brașovul răspunzând cu Brandon Anderson, Andrei Petică, Armin Cane, Jacoby Armstrong și Andrei Oinaru.

Loving și Threatt au înscris primele puncte pentru CSU, Cane a egalat (4-4), apoi Ivanov a înscris un ”and one” cu prima triplă din meci (8-4). Cane a redus diferența la o posesie, apoi ”galben-albaștrii” s-au dus la +8 (14-6), iar Bascoveanu, tehnicianul Brașovului, lua primul time-out ('5).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La reluare, Oinaru a împărțit o pereche de ”libere”, iar bulgarul Ivanov, cu o reușită din spatele semicercului, a făcut ca, pentru prima dată, diferența de pe tabelă să fie alcătuită din două cifre (17-7).

Dragoste și Loving, ultimul cu o triplă, au completat run-ul de 18-3 al ”vulturilor” (22-7). Williams a micșorat ecartul în finalul primului sfert cu șase puncte consecutive, la prima pauză CSU conducând cu 25-13.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Diferență de aproape 20 de puncte în sfertul doi

 

Nandor Kuti și Gavriloaia au înscris câte o triplă în debutul actului secund și CSU se desprindea la +18 (31-13). Brașovenii au replicat prin Williams, Anderson și reușita de la distanță a lui Neacșu (31-20), Rinkevicius chemându-și jucătorii la margine ('13).

Rareș Uță a pus capăt unui parțial de 11-0 al brașovenilor (33-24), apoi ”galben-albaștrii” s-au dus la 15 puncte, Gavriloaia contribuind cu două coșuri de-afară la rând, pentru ca Williams, cu o triplă, să stabilească scorul primei reprize (48-36).

Brașovenii au început în forță repriza secundă, cu triplele lui Anderson și Andrei Gheorghe (48-42). Ivanov a trecut cu succes pe la linia de ”libere”, apoi aceiași Anderson și Gheorghe au redus diferența de pe tabelă la două posesii (50-46).

Uță a înscris două lay-up-uri, apoi Threatt a punctat din spatele semicercului (57-49). Gray a înjumătățit din nou ecartul, cu patru puncte la rând, iar cu o triplă, Anderson a adus Brașovul la o singură posesie în spatele lui CSU (59-56).

Înaintea ultimelor 10 minute, CSU avea +6 pe tabelă, Gray fiind cel care a stabilit scorul la finalul sfertului trei, 69-63.

 

Final fără probleme pentru sibieni

 

Autohtonul Oinaru a inaugurat tabela în actul decisiv, apoi Pratt a transformat în puncte două din cele trei aruncări de la linia de 5,85 metri primite pentru un fault pe aruncarea de-afară. Sibienii au continuat să aibă inițiativa pe tabelă, fără a se desprinde decisiv.

La jumătatea perioadei, Marc Loving, de la linia de ”libere”, fixa din nou ecartul din două cifre (80-70), iar Threatt o ducea pe CSU la +14 cu alte două reușite consecutive de la interior (86-72).

Pe final, brașovenii s-au mai apropiat, dar n-au amenințat în niciun moment victoria ”galben-albaștrilor”, care s-au impus în cele din urmă cu 93-85.

 

BC CSU ajunge la un bilanț de 7/8, are 22 de puncte și ocupă locul 4, cu trei etape înainte de finalul Top 10, a doua fază a campionatului. ”Vulturii” rămân în luptă pentru locul pe care-l ocupă acum cu Voluntariul, Constanța, Rapidul și chiar echipa din Tg. Mureș.

Duminică seara, Sala ”Transilvania” va deveni un vulcan cu adevărat la un nou ”episod” din eternul derbi al Ardealului, cu ”U” BT, singura echipă cu maximum de puncte, campioana ultimilor ani din baschetul românesc.

 

Rareș Uță și Brandon Anderson, cei mai buni marcatori ai meciului. Jay Threatt, eficiență 23

 

Câte un jucător de la fiecare echipă a înscris câte 22 de puncte, miercuri seara, în BC CSU Sibiu – Corona Brașov 93-85. Din rândul ”galben-albaștrilor”, performanța a fost reușită de pivotul Rareș Uță, care și-a completat evoluția cu 8 recuperări. Brandon Anderson a fost celălalt jucător cu 22 de puncte, la care a adăugat două recuperări, 3 pase decisive și o intercepție.

Custom Image

Cel mai bun indice al eficienței (23) l-a avut Jay Threatt, americanul lui CSU înscriind 13 puncte, făcând două recuperări, două intercepții și pasând decisiv în șase rânduri.

Monyea Pratt a marcat 18 puncte, a făcut 7 recuperări și o intercepție, a dat două ase decisive pentru un indice al eficienței de 22 de unități.

Alți doi jucători de la CSU au reunit minim 10 puncte. Marc Loving a avut următoarele cifre: 12 puncte, 7 recuperări și o intercepție. Bulgarul Pavlin Ivanov a înscris 11 puncte, a făcut două recuperări și a avut un assist.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Aurelian Gavriloaia (9 puncte, cu procentaj de 50 la sută, cu 3/6, la aruncările din spatele semicercului; trei recuperări și două pase decisive), Nandor Kuti (5 puncte), Mirel Dragoste (două puncte și două recuperări) și Mouhamed Barro (un punct, două recuperări și unassist).

De la Corona s-au mai remarcat Kerry Williams, cu 18 puncte și 3 recuperări, și Armin Cane (18 puncte, două recuperări și două assist-uri).

”Galben-albaștrii” au câștigat duelurile recuperărilor (36-30) și al intercepțiilor (4-1), precum și pe cele al aruncărilor de la distanță și al ”liberelor”. La aruncările de-afară, CSU a încheiat meciul cu 39% (9/23), față de 30% (7/23), iar la cele de la linia de 5,85 metri, sibienii au avut 81% (26/32), în vreme ce echipa din localitatea de la poalele Tâmpei, doar 70% (14/20).

În schimb, brașovenii și-au luat revanșa la arăncările de la semi-distanță, cu un procentaj de 66% (25/38), față de 53% (20/38), cât au avut sibienii. 

 

(ȘTIRE INIȚIALĂ)

Baschetbaliștii sibieni au câștigat, în această seară, la o diferență de 8 puncte meciul de pe teren propriu cu CSM Corona Brașov, disputat în Sala ”Transilvania”.
Jucătorii lui Tomas Rinkevicius s-au impus cu 25-13 în primul sfert, iar la pauza mare diferența de 12 puncte se menținea pentru că actul secund s-a încheiat la egalitate (23-23).
Cea de-a treia perioadă le-a aparținut oaspeților (27-21), iar în actul decisiv ”galben-albaștrii” și-au securizat victoria, impunându-se în cele din urmă cu 93-85.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat Uță (22 puncte), Pratt (18), Threatt (13), Loving (12), Ivanov (11), Gavriloaia (9), Kuti (5), Dragoste (două) și Barro (unul).
Sibienii au acum un bilanț de 7/8, iar în următoarea etapă vor juca tot acasă cu campioana en-titre ”U” BT Cluj.
Revenim cu amănunte!

Autor - Ovidiu BOICA
20 martie 2024 la 19:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.