Măldărășanu: ”Deocamdată nu suntem pe o pantă bună. Chiar dacă ne aflăm în lupta pentru locul 6, suferim ca joc, ca încredere”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul echipei sibiene, a declarat la flash-interviurile de după meciul cu Rapid, pierdut cu 2-0, că tactica sa, de a începe meciul cu trei fundași centrali, a dat roade în prima repriză. Tehnicianul a adăugat că a fost nevoit să-l schimbe pe Valerică Găman în debutul părții secunde.

Cu toate acestea, Măldărășanu consideră justă victoria giuleștenilor și spune că jucătorilor săi le-a lipsit încrederea.

”A funcționat foarte bine în prima repriză (n.a. apărarea cu trei fundași centrali). Într-adevăr, pe faza de atac am stat foarte jos în multe momente, n-am împins jocul în ofensivă. Am avut totuși câteva situații bune la 0-0, dar e clar, Rapidul e echipa mai bună, a controlat jocul, au venit în terenul nostru… N-au avut ocazii, vorbesc de prima repriză. În a doua repriză, când am început să jucăm, normal că au apărut și golurile, pe două contraatacuri. Era normal să schimbăm ceva, Găman oricum urma să fie schimbat pentru că se lovise în prima repriză și avea și cartonaș galben, oricum îl schimbam. Din păcate, am luat gol. Pe urmă am schimbat sistemul iar, 4-2-3-1. Pe retragerea lor am câștigat și noi teren dar nu putem spune că meritam ceva în seara asta. Trebuie mai multă încredere, trebuie mai multă mișcare, pentru că s-a văzut încrederea pe care o au ei (n.a. giuleștenii). Dacă ai și posesia, în momentul în care te miști, serviciul jucătorului cu mingea… Noi n-am făcut asta și atunci jucătorii care aveau mingea, neavând soluții, au pierdut-o. Apare contraatacul și (n.a. giuleștenii) sunt letali pe contraatac, jucători cu calitate. Dar n-avem ce să facem, mergem înainte. Felicit Rapidul, este o victorie meritată. Nimic de zis, este fotbal, normal că ne doare. Ne-am fi dorit mai mult dar deocamdată nu suntem pe o pantă bună. Chiar dacă suntem acolo, în lupta pentru locul 6, suferim ca joc, ca încredere”, a declarat Măldărășanu la DigiSport.

 

 

Autor
16 februarie 2024 la 20:43

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 33 minute
Oina – sportul național, continuă să aducă rezultate, la Turnu Roșu
Echipa de oină – băieți a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Turnu Roșu a câștigat locul II...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Șelimbărul câștigă sub Pietricica după ce era condus la pauză. ”Călăreții roșii” sunt la mâna lor pentru salvarea de baraj
Echipa lui Neluțu Luca s-a impus cu 2-1, la Piatra Neamț, după ce la pauză Ceahlăul avea 1-0....
Sport
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit