A fost din nou sărbătoare pe pârtie, la Păltiniș Arena. Zeci de copii au luat startul etapelor a III-a și a IV-a ale Pro Ski Cupei Speranțelor

A fost din nou sărbătoare pe pârtie, la Păltiniș Arena. Zeci de copii au luat startul etapelor a III-a și a IV-a ale Pro Ski Cupei Speranțelor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Resortul de schi și snowboard Păltiniș Arena a găzduit, sâmbătă și duminică, alte două etape din cadrul ediției 2024 a Pro Ski Cupei Speranțelor la schi alpin, competiție destinată copiilor cu vârsta de 12 ani și mai mici.

Etapele a III-a și a IV-a s-au bucurat, la fel ca precedentele două, de o prezență numeroasă la start, peste 70 de sportivi, lupta pentru locurile de pe podium fiind viu disputată.

”Dacă, la etapa a III-a, am avut o vreme superbă, la etapa a IV-a am avut parte de o mare provocare, vântul, care a atins la rafale viteze de 70km/h. Cu toate astea, toți participanții s-au descurcat excelent. Noi îi așteptăm și weekendul următor la ultimele două etape”, a declarat Andrei Păsat din partea organizatorilor, Asociația Arbitrilor de Schi Sibiu.

Ultimele două etape vor avea loc weekendul viitor, tot la Păltiniș Arena.

Rezultatele înregistrate la finalul celor două etape ale Pro Ski Cupa Speranțelor:

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PRO SKI CUPA SPERANȚELOR, ETAPA A III-A

Fete născute în 2017 și mai mici

1. Balasz Anna (n. 2017), cu timpul de 29,78

2. Iris Dodea (2017), 42,87

Băieți născuți în 2017 și mai mici

1. Vladimir Străjan (2017), 32:69

2. David Lupu (2017), 33:36

3. David Andrei Crețu (2017), 35:54

4. Laszlo Burjan (2018), 35:55

5. Andrei Bianu (2017), 36:13

6. Eduard Mihai Tudor (2018), 37:94

7. Eduard Ritivoiu (2018), 38:29

8. Iustin Tara (2017), 38:41

9. Sebastian Ritivoiu (2017), 39:13

Fete născute în 2015 și 2016

1. Medeea Ema Naicu (2015), 28:32

2. Eva Gândilă (2015), 29:09

3. Bakcsy Bella (2015), 29:31

4. Andras Villo (2016), 29:95

5. Fazakas Lilla (2016), 30:25

6. Eliza Ioana Bădescu (2016), 31:37

7. Petra Opriș (2015), 31:95

8. Andra Brașoveanu (2016), 43:22

9. Sinka Timea (2016), 50:62

Băieți născuți în 2015 și 2016

1. Rareș Ștefan (2015), 25:99

2. Incze Gergo (2015), 27:04

3. Ianis Ioan Armenciu (2015), 27:41

4. Ștefan Cosma (2016), 29:43

5. David Antal Sebestyen (2015), 30:02

6. Luca Selleri (2015), 30:29

7. Ștefan Armenean (2015), 30:71

8. Eric Dimitrie Armenciu (2016), 31:04

9. Magor Balla (2016), 31:33

10. Aris Stoia (2015), 31:88

11. Matei Andrei Bădescu (2016), 32:20

12. Horia Ștefan Radu (2016), 35:61

Fete născute în 2013 și 2014

1. Toth Boglarka (2013), 23:91

2. Zsok Rebeka (2013), 25:17

3. Margot Naicu (2013), 26:58

4. Bakcsy Bora (2013), 27:10

5. Roxana Dodea (2014), 27:16

6. Miruna Alexandra Surdu (2014), 27:22

7. Eva Teodora Galan (2013), 27:29

8. Carla Ioana Chețan (2013), 28:21

9. Anamaria Elena Vasiliu (2013), 29:16

10. Theodora Voinescu (2013), 33:52

Băieți născuți în 2013 și 2014

1. Mladin Mihai Robert Rebrișoreanu (2013), 24:20

2. Balasz Matyas (2013), 25:09

3. Alexandru Teodor Tudor (2013), 25:11

4. Tudor Gruncă (2014), 25:23

5. Alexandru Cristea (2014), 27:59

6. Victor Alexandru Radu (2014), 28:09

7. Alexandru Străjan (2014), 28:19

8. Alexandru Constantin Tudor (2013), 28:47

9. Luca Răzvan Soporan (2014), 28:58

10. Sebastian Cristea (2014), 28:60

11. Matyas Balla (2014), 31:29

12. Daniel Ban (2014), 39:31

Fete născute în 2012

1. Maria Ionescu, 24:54

2. Tanko Hanna Andrea, 24:56

3. Andra Maria Borghină, 25:15

4. Antonia Gruncă, 25:30

5. Teodora Guțan, 25:53

6. Anna Mikolt Andras, 26:22

Băieți născuți în 2012

1. Ianis Stoica, 24:89

2. Rareș Andrei Boncoi, 25:36

3. Vass Vitus Aba, 25:95

4. Bence Boda, 25:99

5. Abel Santa, 26:14

6. Andrei Răzvan Chețan, 27:02

 

PRO SKI CUPA SPERANȚELOR, ETAPA A IV-A

Fete născute în 2017 și mai mici

1. Balasz Anna (2017), 30:67

2. Antonia Tănăsescu (2017)

Băieți născuți în 2017 și mai mici

1. Laszlo Burjan (2018), 31:61

2. Vladimir Străjan (2017), 32:52

3. David Lupu (2017), 34:42

4.David Andrei Crețu (2017), 35:66

5.Iustin Tara (2017), 35:82

6. Eduard Ritivoiu (2018), 36:55

7. Sebastian Ritivoiu (2017), 38:11

8. Eduard Mihai Tudor (2018), 38:28

Fete născute în 2015 și 2016

1. Eva Gândilă (2015), 28:52

2. Medeea Ema Naicu (2015), 28:82

3. Villo Andras (2016), 29:50

4.  Fazakas Lilla (2016), 29:68

5. Bakcsy Bella (2015), 29:70

6. Antal Hanga (2015), 30:33

7. Petra Opriș (2015), 30:89

8. Eliza Ioana Bădescu (2016), 31:68

9. Andra Brașoveanu (2016), 42:41

Băieți născuți în 2015 și 2016

1. Rareș Ștefan (2015), 26:63

2. Incze Gergo (2015), 26:81

3. Ștefan Cosma (2016), 29:85

4. Balla Magor (2016), 31:44

5. Selleri Luca (2015), 31:54

6. Antal Antal Sebestyen (2015), 32:08

7. Matei Andrei Bădescu (2016), 33:47

8. Horia Ștefan Radu (2016), 33:66

9. Ștefan Armenean (2015), 54:24

Fete născute în 2013 și 2014

1. Toth Boglarka (2013), 24:54

2. Zsok Rebeka (2013), 26:35

3. Margot Naicu (2013), 26:44

4. Bakcsy Bora (2013), 26:48

5. Miruna Alexandra Surdu (2014), 27:42

6. Carla Ioana Chețan (2013), 27:59

7. Roxana Dodea (2014), 28:88

8. Eva Teodora Galan (2013), 3:19

9. Anamaria Elena Vasiliu (2013), 31:52

Custom Image

Băieți născuți în 2013 și 2014

1. Mladin Mihai Robert Rebrișoreanu (2013), 24:28

2. Alexandru Teodor Tudor (2013), 25:69

3. Tudor Gruncă (2014), 25:71

4. Balasz Matyas (2014), 26:28

5. Ilie Felea Mihalache (2014), 27:83

6. Victor Alexandru Radu (2014), 29:23

7. Alexandru Constantin Tudor (2013), 29:44

8. Luca Răzvan Soporan (2014), 29:47

9. Matyas Balla (2014), 29:55

10. Alexandru Străjan (2014), 29:95

11. Sebastian Cristea (2014), 30:30

12. Alexandru Cristea (2014), 30:46

13. Daniel Ban (2014), 36:60

Fete născute în 2012

1. Maria Ionescu, 24:88

2. Antonia Gruncă, 24:93

3. Tanko Hanna Andrea, 25:07

4. Anna Miholt Andras, 25:13

5. Teodora Guțan, 25:65

6. Andra Maria Borghină, 26:35

Băieți născuți în 2012

1. Pusok Daniel, 25:11

2.-3. Abel Santa, 25:61

Ianis Stoia, 25:61

4. Bence Boda, 25:99

5. Rareș Andrei Boncoi, 26:21

6. Vass Vitu Aba, 26:23

7. Andrei Răzvan Chețan, 26:63

 

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
12 februarie 2024 la 20:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 33 minute
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.