Repere 2023 la Biblioteca ASTRA Sibiu: „Suntem mândri că putem continua misiunea istorică a Asociațiunii ASTRA”

Repere 2023 la Biblioteca ASTRA Sibiu: „Suntem mândri că putem continua misiunea istorică a Asociațiunii ASTRA”

Pornind de la premisa că rolul bibliotecii în prezent nu mai este doar acela de depozitar și facilitator al accesului la carte, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu s-a adaptat la noile cerințe, reunind activități, proiecte din diverse domenii culturale. Beneficiind de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu, biblioteca publică sibiană și-a propus în 2023 un obiectiv ambițios, acela de a se redefini în conformitate cu nevoile culturale ale comunității sibiene și cu transformările permanente ale societății. 
Biblioteca ASTRA a derulat în 2023, peste 300 de proiecte și activități culturale proprii sau în colaborare cu parteneri locali, naționali și internaționali. Printre acestea se numără programe cu tradiție dedicate copiilor și adolescenților, precum și activități destinate populației adulte, obiectivele fiind de valorificare a culturii scrise, de atragere a publicului spre lectură, de punere în discuție a unor teme de actualitate și de stimulare a gândirii critice. 
Evenimentele cultural-educaționale derulate în spațiile instituției sau în miljocul comunității – Conferințele ASTRA, Cărțile ASTRA, Expoziția ASTRA 160, Bibliovacanța, ASTRA Adolescent, Bătălia Cărților, Sibiu, orașul copiilor – sunt realizări semnificative care au adus plusvaloare comunității. 
De asemenea, biblioteca s-a implicat activ în acţiuni internaționale de repoziţionare a instituţiilor de profil, reprezentând România în cadrul Public Libraries 2030 – rețea de biblioteci publice din Europa care derulează proiecte în vederea creării unei societăți democratice, angajate social și civic și conectate la lumea digitală. În cadrul proiectului cultural „Trei culori și-o singură credință: românească”, derulat de Consiliul Județean Sibiu, Biblioteca ASTRA a donat peste 10.000 de cărți bibliotecilor din Chișinău și alte cinci raioane din Republica Moldova, contribuind astfel la consolidarea relației culturale între cele două țări.
Asumându-și rolul de hub cultural Biblioteca ASTRA a organizat și a găzduit numeroase activități dedicate persoanelor vulnerabile, minorităților etnice și refugiaților. Aducând serviciile de bibliotecă în interiorul comunității, astriștii au derulat o serie de acțiuni educative și socio-profesionale atât în sediile proprii, cât și în spații oferite de colaboratori din județul Sibiu. Dezvoltarea de servicii mobile de bibliotecă a fost una dintre direcțiile de acțiune ale instituției, în acest sens fiind derulat un parteneriat cu DGASPC Sibiu în vederea desfășurării unor activități pentru beneficiarii copii și adulți din centrele rezidențiale municipale și județene.
Alături de bibliotecari s-au aflat mereu cei peste o sută de voluntari permanenți care au participat activ la evenimente. Sub coordonarea echipei de la Compartimentele pentru Adulți și Copii, voluntarii astriști a contribuit substanțial la activitățile, proiectele și programele derulate pe tot parcursul anului. Parteneriatul a fost recunoscut anul trecut pentru impactul semnificativ înregistrat în comunitate prin acordarea distincției pentru cel mai bun proiect de și pentru tineret extrașcolar – ASTRA Adolescent, în cadrul Galei Tineretului Sibian 2023.
În număr de peste 85.000, vizitele utilizatorilor la bibliotecă, fie pentru operațiuni clasice, fie în cadrul unor manifestări, precum și cele peste 2,1 milioane de accesări ale platformelor electronice cu resurse documentare demonstrează armonizarea ofertei instituției cu nevoile reale prezente. În egală măsură, programul Biblioteca de Weekend a fost implementat în 2023 cu scopul de a oferi mai mult confort în interacțiunea cu biblioteca publică. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • „Suntem mândri că putem continua misiunea istorică a Asociațiunii ASTRA și putem dezvolta moștenirea culturală a acesteia, prin sprijinirea inițiativelor cultural-educative din comunitate, menite să contribuie la evoluția societății în care trăim și formarea tinerei generații. Consider că biblioteca, în accepțiunea ei modernă, trebuie să devină un hub cultural al comunității. Biblioteca ASTRA continuă să asigure servicii și produse de calitate, adaptându-se în permanență exigențelor prezentului. Suntem din ce în ce mai prezenți în comunitate, iar rezultatele obținute anul trecut ne inspiră, ne bucură și ne confirmă că biblioteca rămâne un pol educațional și cultural important în viața societății”, spune Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

 

05 februarie 2024 la 14:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.