Dragoș Iancu povestește despre calvarul din ultimele luni, după accidentarea horror: ”Nu mă așteptam să revin atât de repede. Sper să revin la jumătatea lunii februarie. Psihic, nu am treabă, sunt beton!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dragoș Iancu, mijlocașul lui Hermannstadt care a suferit o accidentare groaznică în septembrie 2023, la Ploiești, în debutul meciului cu Petrolul, fractură deschisă de peroneu, se află în cantonament cu sibienii, în Antalya. Under-ul ”alb-roșilor” face deja alergări și, mai nou, a trecut și la exercițiile cu mingea. Ce-i drept, mai mult cu… dreptul, pentru că pare să se teamă să o lovească și cu stângul, piciorul afectat după intrarea criminală a lui Țicu.

Fotbalistul sibian a povestit, într-un interviu pentru Fanatik, coșmarul prin care a trecut în ultimele luni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Nu mă așteptam să revin așa repede, dar văd că s-a adeverit ce mi-a spus domnul doctor Dinu de la Spitalul Monza. Că în trei luni, trei luni jumate o să fiu cu echipa și la patru luni o să fiu pe teren. Voiam să îl cred, dar în gândul meu, când mi-am văzut piciorul, nu credeam că pot să revin chiar așa repede”, a spus jucătorul.

Dragoș și-a dat seama de gravitatea accidentării imediat după ce a fost lovit de Țicu.

Primul gând a fost dacă mai pot să joc fotbal. Am avut dureri mari. Când am ajuns la spital m-au adormit. Nici nu știam ce e cu mine pe teren. Voiam să îmi dea ceva de durere, dar poate nici nu aveau voie pe ambulanță. Când m-am trezit eram pe ambulanță, mergeam spre București. Am ajuns la Monza, a venit domnul doctor să mă vadă, am vorbit cu el. (despre prima noapte în spital) Cred că nici nu realizam. Nu am dormit aproape deloc. Îmi venea faza aia în cap, ațipeam un pic, iarăși mă trezeam și voiam să nu fie adevărat ce mi se întâmplă. Poate mă trezesc din coșmar. M-am gândit să am răbdare, că timpul le rezolvă pe toate”, a adăugat mijlocașul.

Dragoș a mai spus că a fost spitalizat o săptămână, mai mult decât ar fi trebuit deoarece exista riscul să se infecteze operația, fiind vorba de o fractură deschisă de peroneu. Pe de altă parte, jucătorul a avut și puțin noroc, pentru că nu i-au fost afectate tendonul lui Achile și tibia.

Îmi amintesc că m-am operat luni și am mai stat apoi în spital câteva zile. Eu știam că trebuie să mă lase acasă miercuri și tot așteptam. Apoi mi-a spus că exista riscul să mi se infecteze piciorul pentru că am avut o fractură deschisă. Am stat vreo săptămână în spital. Apoi am mers în București, la niște rude, la unchiul tatălui meu. Am ajuns câteva zile acasă, la Huedin, abia după vreo două săptămâni și ceva.

Nu am avut ghips, am avut o fașă cu pansament pe care o schimbam cam la două zile ca să îmi dezinfecteze piciorul. Tot așteptam să mi se închidă rana, să-mi scoată firele ca să pot intra în bazin. Mi-a spus doctorul că, la ce am avut, 95% din recuperare e în bazin. Și e foarte importantă!

Mi-a zis doctorul că mi-a scăpat tendonul lui Ahile și tibia care dacă se rupea trebuia să stau mai mult”, a completat fotbalistul lui Hermannstadt.

 

A făcut recuperarea în cantonamentul FCSB-ului, la Berceni

 

Dragoș Iancu a început recuperarea la finalul lunii octombrie. Oficialii FCSB-ului s-au oferit să îl ajute, astfel că a încăput pe mâinile fizioterapeutului Ovidiu Kurti, care în urmă cu aproximativ un deceniu a făcut parte din staff-ul medical al Gazului Metan din Mediaș.

”Ei s-au oferit să mă ajute. Din ce am înțeles și domnul Gigi (n.a. Becali), cu domnul Meme. Pe mine personal, (n.a. Gigi Becali) nu m-a sunat. Cu Dani Coman (n.a. președintele executiv al AFC Hermannstadt) a vorbit. Mi-a dat numărul lui Ovi (n.a. Kurti) de la recuperare, să îl sun, că mi-a pregătit cameră. Am ajuns acolo și am început să merg în cârje.

Am stat acolo (n.a. la Berceni) vreo două luni. Am început mai greu. Mă spălam cu un sac de gunoi la picior ca să nu ajungă apă, să nu alunec în baie. Mi-era frică să nu intre apă la rană.

(dacă s-a putut descurca singur) Da, nu aveam ce să fac. M-am descurcat. La început a fost mai greu. După ce am lăsat cârjele și am început să merg a fost mai bine. (…) Le mulțumesc celor de la FCSB că s-au ocupat de mine de parcă eram jucătorul lor. Și domnul Meme Stoica, toți. Bucătarii, femeile de serviciu… Cu Meme mă întâlneam în fiecare zi și vorbeam. Cu domnul Mache. Meme și Ovidiu Kurti mă încurajau mult.

(…) Dimineața, mă trezeam la 9 și un pic, mergeam la micul dejun. La început, când eram în cârje, mă ajutau să îmi pun în farfurie, îmi aduceau totul la masă! O să le fiu recunoscător toată viața pentru asta.

Mergeam în cameră, la 10 și jumătate eram la recuperare cu Ovidiu, la sală. Stăteam cam trei ore, trei ore și jumătate. De acolo mergeam direct la prânz. Apoi în cameră, dormeam două-trei ore și seara bazin. Când nu făceam cu Ovi, eu mi-am făcut abonament la un spa acolo, în Berceni. Era o piscină cum îmi trebuia mie, până la piept.

Custom Image

Cred că după două luni (n.a. am renunțat la cârje). Undeva pe final de noiembrie. Am lăsat cârjele acolo la Ovi și i-am zis că nu le mai duc cu mine. Nu mai voiam să le văd! I-am spus că nu vreau să ne mai vedem niciodată în circumstanțe din astea”, a mai povestit Dragoș pentru Fanatik.

 

Speră să se întorcă luna viitoare pe gazon

 

De felul său un optimist, Dragoș Iancu speră ca, pe la jumătatea lunii februarie, să se întorcă pe gazon și să joace din nou.

Chiar înainte de Crăciun am alergat! Am început pe bandă așa ușor, apoi din ce în ce mai tare și m-a scos și pe teren. Simțeam ciudat, dar nu durere. Un pic o jenă pe exterior… Înainte să plec la Cluj am făcut și o radiografie să vadă cum e osul, dacă s-a consolidat. M-a văzut și un alt doctor, Mitulescu, care m-a ajutat mult. Mi-a spus că totul e bine și am făcut ceva ședințe de fizioterapie și acasă. Așteptam să treacă zilele, să vin în Turcia. (…) N-am pierdut foarte multă forță. Chiar am avut teste de alergare și am ieșit pe la mijloc. Nu am luat-o de la capăt, nu am plecat de la zero. Un pic la început mi-a fost mai greu. Acasă a fost frig, zăpadă, și am alergat tot pe bandă. A fost mai diferit aici, dar m-am obișnuit. Am început să intru și la joc, la posesie, la miuță. Sper la jumătatea lunii februarie să joc iar. Psihic, nu am treabă. Sunt beton”, a adăugat fotbalistul.

 

Nu îi poartă pică lui Țicu

 

Altfel, Dragoș spune că nu este supărat pe jucătorul care i-a produs această accidentare urâtă, petrolistul Valentin Țicu, cu care ține legătura.

”Vorbim și acum. Chiar ieri mi-a trimis un mesaj să mă întrebe cum mă simt. Am mai zis, nu îi port ură. Nu cred că îi place cuiva să fie în situația asta. Așa a fost să fie. Nu mă mai gândesc la ce a fost. Doar vreau să mă întorc cât mai repede pe teren, mai spune Dragoș.

 

Contract prelungit cu un an

 

Dragoș Iancu a mai spus că președintele executiv al clubului, Dani Coman, i-a fost tot timpul alături și îi mulțumește pentru asta. Mijlocașul spune că are un pariu cu acesta, dar va vorbi despre asta doar dacă se va îndeplini.

A fost lângă mine, îi mulțumesc pentru tot. A vorbit mult cu mine în lunile astea. O să îi mulțumesc tot timpul și avem o înțelegere, un pariu așa. O să îl țin secret. O să îl spun doar dacă se va îndeplini. Vreau într-un fel să-l răsplătesc cumva”, a mai spus jucătorul, adăugând că cei din conducerea lui Hermannstadt s-au ținut de cuvânt, i-au mărit salariul și chiar i-au prelungit contractul cu un an.

 

 

 

 

Autor
10 ianuarie 2024 la 15:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 55 secunde
„Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit