Mărturisesc sincer că este o mare provocare pentru mine să scriu despre această carte care prezintă un subiect atât de comentat și de actual, având autori de naționalități diferite (români, francezi și olandezi). Este vorba despre cartea MIGRAȚIA – Fragmente de analiză socio-politică și autobiografii sociale, (Editura Techno Media, Sibiu, 2021, 322 p.), având ca autori personalități ale vieții social-politice din România, Țările de Jos, Franța: universitarii români Tiberiu COSTĂCHESCU (coordonator), Delia Ștefenel, academicianul francez din La Rochelle, Marc CHESNEL, și avocații olandezi Jos GISBERTS și Frans GROMMEN Este o carte cu dublă țintă, adresându-se atât specialiștilor și cercetătorilor în domeniu, dar, deopotrivă și migranților, prin cele două părți distincte: prima parte definește și analizează fenomenul migrației actuale, iar în partea a doua cititorul de rând descoperă mărturii și biografii ale migranților români care au izbutit în aventura lor. Că intenția autorilor este aceasta, o spune chiar mottoul-dedicație, care sună mai mult a chemare: „Celor plecați de acasă înspre toate colțurile lumii cu convingerea că din forul lor interior nu pot pleca nicicând.”

Primul eseu, intitulat simplu Migrația, foarte bine documentat, este semnat de universitarul sibian dr.Tiberiu COSTĂCHESCU și vizează fenomenul migrației, un proces dinamic, care este motivată, de-a lungul timpului, de rațiuni politice, sociale, economice, dar ai cărei parametri se modifică în funcție de rase, naționalități, culturi, pregătiri profesionale, vârste, dar și prin schimbarea legilor, actelor normative și deciziilor administrative care autorizează întreg procesul. Cartea vrea să devină un ghid orientativ îndreptat către migranții români și nu numai.

În continuare, Domnia Sa, în eseul intitulat sugestiv Sacrificii și împliniri ale românilor plecați în afara țării, analizează fenomenul migrației românești contemporane, identificând mai multe valuri, fenomenul luând amploare după 2007, când România a fost primită cu drepturi depline în U.E: valul 1990-1993, (cu preponderență etnică, reîntregire familială), valul 1990-1996 (odată cu destructurarea întreprinderilor de stat, cu plecări legale și ilegale) și cel actual care se suprapune pe cel al ridicării vizelor în spațiul Schengen. Din analiză reiese că la ora actuală sunt aproximativ 5 milioane de români apți de muncă, plecați spre țări precum Italia, Spania, Franța, Germania, Anglia, Grecia, Austria, Ungaria, Olanda, Belgia, SUA, Canada, mai precis, nu există colț al pământului unde românii nu și-au încercat destinul. Mai aflăm că primii plecați au fost bărbați căsătoriți, instruiți, specialiști cu studii înalte și medii, valuri urmate de femei, apoi săteni și orășeni, oameni simpli aflați în căutarea unui loc de muncă.

Autorul analizează și motivațiile acestora: satisfacția profesională în străinătate, dorința de performanță în activitate, asigurarea unui viitor mai bun familiei, nevoia de drepturi egale cu cetățenii altor țări, teama de viitor în România, căsătoria cu alte persoane din afara țării, dorința de cunoaștere a altor culturi, drum spre o nouă șansă și o altă viață, dorința de a „pedepsi” statul român. Autorul sintetizează și motivațiile care îi însoțesc pe cei rămași, care și-au stopat dorința de a părăsi țara: teama de a nu se compromite în ochii celorlalți, dezamăgirea pe care ar produce-o celor apropiați, respectarea conduitei de bun cetățean, teama de neadaptare, despărțirea de partenerul de viață, despărțirea de copii, obișnuința cu stilul de viață actual. Oricum, concluzionează autorul, părăsirea țării (ilegal, legal, temporar, definitiv) provoacă traume emoționale imense, uneori nebănuite, pe de o parte, iar de cealaltă, aceiași migranți fac sacrificii pentru un suport financiar considerabil adus familiilor. Trist este că autoritățile cuantifică sumele trimise ca aport de capital voluntar intrat în țară.

În al doilea capitol, Imigranții români din Europa și conservarea propriei identități culturale, Domnia Sa face o analiză concretă a fenomenului migrației românești actuale, pornind de la fenomenul numit Diaspora ce cuprinde comunități românești de peste graniță, ce pot fi evaluate în funcție de criteriul istoric, lingvistic, etnic, al vieții de familie, al ocupațiilor și al comunicării cu țara natală, făcând distincția între românii care emigrează din motive economice, politice, spirituale, care s-au adaptat rapid, formând comunități mari puternice, în care-și păstrează limba maternă și prin frecventarea Bisericii Ortodoxe. Aceștia beneficiază de instituții de stat românești care le asigură suportul organizatoric. De exemplu, în Italia, la nivelul anului 2010, erau circa 73 de astfel de instituții (în Bergamo, Bologna, Florența, Milano, Roma, Torino etc.), iar în Anglia 41. Pe de altă parte, există importante comunități românești vecine cu România: Valea Timocului, Serbia, Albania, Rodopii Bulgariei, dar și comunități de români constituite în regiuni sau țări: Ucraina și Moldova. România asigură comunicarea cu acestea prin instituțiile sale: ambasadele și consulatele, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Unitatea Publicații și Proiecte pentru Românii din Străinătate, Direcția Românilor de Pretutindeni, Institutul Limbii Române, Institutul Cultural Român (în 15 țări) și lectoratele de limba română din Franța, Germania, Italia, Canada, SUA, China, India etc.

În următorul capitol, cu titlu la fel de sugestiv, Franța, un loc de trai și spațiu de azil politic pentru români, academicianul francez Marc Chesnel observă că înspre Franța s-au îndreptat oamenii din toate colțurile lumii, din totdeauna în căutarea consacrării, cum au făcut-o de-a lungul timpului și eminențe românești dintr-o listă extrem de lungă. Să amintim pe Emil Cioran, George Enescu, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Elena Văcărescu, Elvira Popescu, Martha Bibescu, Constantin Brâncuși, Tristan Tzara, Dinu Zamfirescu, Dr. Ionel Pavel, Paul Barbăneagră, dr. Barbu Teodorescu, dr. Ștefan Mihăileanu, Paul Goma, Alexandru Bogdan, Cicerone Ionițoiu, Remus Radina; Denis Buican, Alexandru Herlea și lista ar putea continua pe pagini întregi. Multora dintre cei care au fost primiți la locul de veșnică odihnă, după greii ani ai exilului francez, în cimitirele pariziene, asociația „La Maison Roumanie” le-a adus un ultim omagiu prin vocea președintelui ei, profesorul universitar Alexandru Herlea. Cartea reproduce și cuvântul distinsului cărturar la înmormântarea lui Remus Radina și a lui Cicerone Ionițoiu, dar și un articol în limba franceză intitulat Lia Savu, nostalgie et souffrance d’un exil volontaire. Tot acad. Merc Chesnel mai publică la p.123-130 un amplu studiu asupra unui poet emigrant din Congo stabilit în zona Garonne, Gabriel Okoundji, intitulat La memoire de l’exil chez Gabriel Okoundji. Finalul analizei poeziei sale: „Une des forces du message de Gabriel Okoudji est sa portee universelle, hors du temps. La langue francaise contribue a donner son audience mondiale au message.”

Încă un studiu despre imigrația din Franța mai publică în continuare și dr. Tiberiu Costăchescu, Francezii în fața imigrației, făcând o primă constatare și anume că, de-a lungul timpului, Franța s-a transformat într-un veritabil aspirator de mână de lucru străină. După ce face un istoric al valurilor de emigrație, ajunge la concluzia, alături de francezi, că există o tensiune în rândul francezilor, mai ales după 1968, când s-a iscat un val uriaș de temeri în rândul francezilor obișnuiți, pentru care incertitudinea socială și ideologică iau locul speranței, care au generat dezbateri aprinse în Parlament. Concluzia este că imigrația rămâne o realitate majoră a acestui secol. Toate guvernele din Europa au adoptat politici de integrare. Nici Franța, nici România nu fac excepție. Dar oricât de permisive ar fi legile, imigranții, și cei români, vor constata repede că Occidentul nu este centrul lumii.

Un capitol substanțial este consacrat românilor din Țările De Jos, semnat de avocatul olandez Jos Gisberts: Lucrători migranți români în Țările de Jos, pornind de la un studiu al Biroului olandez de planificare socială. Constată că numărul românilor din Olanda este relativ mic, dar numai jumătate dintre migranți sunt înscriși ca rezidenți în evidența populației, mulți fiind sezonieri; au un nivel relativ ridicat de studii, se descurcă bine în limba engleză, dar nu și în olandeză, situația cazărilor acestora este una medie, au o poziție bună pe piața forței de muncă, au legături normale cu olandezii băștinași, mulți fac parte dintr-un grup religios. Potrivit abordării municipiului Rotterdam, imaginea de ansamblu arată că românii care lucrează în sistemul mijlociu sau superior și-au găsit drumul destul de bine în societatea olandeză. Românii care lucrează în segmentul inferior al pieței se confruntă cu probleme legate de locuințe și de muncă. Studiul avocatului Jos Gisberts se încheie cu recomandări foarte practice pentru lucrătorii migranți români. Pentru ca lucrurile să fie puse la punct până la capăt, Domnia Sa publică și în olandeză toate aceste analize, sfaturi și recomandări în capitolul Roemeense arbeidsmigranten în Nederland.

Olandezii, spirite practice prin definiție, au publicat o broșură – un ghid, extrem de necesar tuturor europenilor care vor să lucreze în Olanda. Broșura pornește cu un index foarte necesar: „Ce trebuie să facă imediat un migrant?”: înregistrarea ca rezident (ca să obțină un cod numeric personal, o casă de locuit, încheierea unei asigurări de sănătate, consiliere în limba olandeză). Un alt capitol, „Munca în Olanda” îi informează despre ce acte le trebuie, diplome, condiții de muncă, contractul individual de muncă, statul de plată, salariul minim, programul de lucru, siguranța la locul de muncă, angajator, returnare impozit, îmbolnăviri, sindicate. Urmează capitolul „Condiții de viață” , adică învățarea limbii olandeze, căutarea unei locuințe, conducerea unui vehicul, transportul public, îngrijirea medicală, taxe, impozite, subvenții și compensări.

Și pentru ca informațiile să fie duse până la capăt, cartea mai reproduce și un amplu studiu în limba engleză, intitulat Immigration in the Nerhelands, semnat de Frans Grommen. (p.131-158)

În finalul acestei prime părți, dr. Tiberiu Dumitru Costăchescu vine cu un eseu- concluzie, Migrația între speranță și realitate. Evidențiază o primă cauză a imigrației. Nevoia de alimente a condus unele țări înspre o dependență de tip post-colonial, ajungându-se la un anume tip de sclavie, adică migranți total lipsiți de drepturi și libertăți în țări precum Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite. O a doua cauză a emigrației este faptul că fluxul de refugiați este întreținut și de avântul cu care în anumite teritorii se construiește în permanență, iar mâna de lucru contribuie la prosperitatea statelor unde lucrează refugiații din multe state ale lumii: Siria, Afganistan, Libia, Mali, Eritreea, Cecenia, Armenia, Georgia. Mulți se îndreaptă și spre teritorii puternic industrializate din Europa Occidentală. Șocați, migranții constată că sunt complet nepregătiți pentru libera concurență. Sunt primiți în tabere de refugiați, numărul lor nefiind suficient pentru a-i adăposti pe toți. Nimeni nu s-a grăbit să găsească pentru ei o soluție, iar dura realitate îmbracă pentru ei aspecte dramatice.

A doua parte a acestui studiu, Autobiografii sociale, beneficiază de un set de Prolegomene semnate de Delia Ștefenel, din care reproducem câteva citate extrem de sugestive, care sintetizează această muncă laborioasă a dialogului cu migranții, avertizându-și cititorii: „Suntem în fața unor cadre făcute în timp real, cu fragmente de viață, decupate dintr-un jurnal oral, cu grafii transcrise la prima mână, la prima vorbă, direct în limba celui care a trăit-o[…] Personajul este pus față în față cu el însuși: își spune povestea pe care o retrăiește, din nou, prin însăși repovestirea ei[…]Aici actorul își joacă propriul rol, extras din cartea vieții lui, în propriul stil, în piesa migrației. El are ceva de spus despre biografia lui, despre cum trăiește și se trăiește dincolo. Aici se poate regăsi oricine experimentează, pe termen mediu sau lung, formele vreunei migrații[…]Ei sunt eroii acestei cărți dedicate migrației. Ba mai mult, ei sunt eroii propriei vieți.”

Această a doua parte a cărții, citită ca niște povești, pare chiar o poveste, dar pătrunzând în adâncul fiecărei povești de viață, cititorul descoperă chipurile unor români tari, puternici, motivați și hotărâți să lupte, să izbândească, cu izbânzi și eșecuri, care, într-un final, s-au adaptat noilor condiții de viață, dar rămânând pentru totdeauna cu nostalgia locurilor natale și cu România în suflet. Citite ca literatură, poveștile lor de viață sunt atât de bine prezentate, încât par niște romane concentrate. O „vină” în realizarea acestora o are și doamna Delia Ștefenel, care a ales cea mai bună formă de dialog – interviul – cu întrebări conținând multă discreție, cerând ample, sincere și emoționante mărturisiri. Păcat că mulți dintre respondenți, toți intelectuali, au ales să nu-și prezinte numele, doar vârsta, locul de origine, motivația, traseul în viață, cu detalii impresionante, împlinirile și dorința de a-și revedea locurile natale.

Este foarte dificil să alegem dintre zecile de interviuri măcar unul pentru ca cititorul să poată pătrunde printr-o mică portiță în universul lor sufletesc, dar i-am nedreptăți pe ceilalți, așa că ne mărginim să cităm doar titlurile foarte sugestive ale interviurilor, care, ele însele, vorbesc de la sine.

Și această a doua parte este bine organizată pe trei capitole. Un prim capitol substanțial se ocupă de imigrație și emigrație dinspre și spre Grecia, pornind de la emigranții politici greci în România, în capitolul Emigranții politici greci în România la mijlocul secolului XX , un interviu cu Apostolos Patelakis – un istoric bine documentat al fenomenului, apoi subcapitolul Oameni ai Balkaniei, din care cităm câteva titluri, în care unii autori nu au dorit să-și decline identitatea: Balcania contemporană (scriitoarea Monica Săvulecu Voudouri, 24 sept. 2021, Atena), Traduceri din plăcerea luptei și a jocului de cuvinte (Angela Bratosin, 23 oct. 2021, Atena), În slujba presei și a amărâților din părăseli (9 oct. 2021, Atena), O viață între două țări (Adriana Roșca, 25 oct. 2021, Atena) Profesorul de limba română le la Universitatea din Salonic (Ciprian Lucrețius Suciu, 8 nov. 2021, Salonic), Migrația vine cu un preț (5 nov. 2021, București), Grecia nu doarme niciodată (10 oct. 2021 Alba-Iulia) O lume aparte: Baroul din Pireu, Epirul de Nord și Diaspora, (2 nov. 2021 Pireu), Românca inginer pe șantierele grecești (28 oct 2021, Pireu).

Următorul subcapitol are în vedere Migrația înspre Germania, din care cităm câteva titluri: Iubirea de țara natală și iubirea de casă (17 oct. 2021, Bietigheim), Formularele mari din joia sașilor (31 oct 2021, Friedrichshafen), De la identitatea înnăscută la identități colective dobândite (3 nov. 2021, Schweinfurt)

Al treilea subcapitol vizează Migrația în generația UE. Câteva titluri: Redescoperă România: o misiune, un apostolat (17 oct. 2021, Atena); London Calling (november 15, 2021, Târgu-Mureș) Școala de limba română Dacia. Mai aproape de România (22 oct 2021, Atena), De la porțile Dunării în sufletul Atenei (21 oct. 2021, Atena).

Ultimul subcapitol are două texte în limba engleză și două în limba română și se ocupă de problemele refugiaților care cer azil în România: One of the Lucky Ones (october 9, 2021, Lesbos Island), On the Move towards Freedom (4 october 2019, Lesbos Island), La firul ierbii. Asistența umanitară pentru refugiații din Timișoara (12 oct. Timișoara). Creatoarea locului unde radiază speranța (10 oct. 2021, București).

MIGRAȚIA – o carte de profundă și minuțioasă analiză politică, economică și socială, care privește fenomenul din perspectivă teoretică, îmbinând viziunea globală cu cea națională asupra fenomenului, dar și o carte de utilitate practică pentru toți aceia care vor să-și caute destinul pe alte meleaguri. Pentru încheiere, cel mai potrivit ar fi textul pe care-l preluăm de la p.18: „Indiferent care au fost motivele pentru care foarte mulți români au ales să părăsească, legal sau ilegal, definitiv sau temporar țara, gestul acesta a produs nenumărate traume emoționale, mulți lăsând acasă soți sau soții și un număr impresionant de copii care au crescut fără a trăi bucuria de a avea alături părinții în momente speciale ale vieții lor. Chiar dacă cei plecați reprezintă forța de muncă de înaltă calificare, pe cea cu un nivel mediu de calificare și cu specializări în construcții, sănătate, industrie hotelieră, alimentație publică sau forță de muncă necalificată, cu precădere în agricultură, salubritate și construcții, cei care au decis să emigreze în altă țară s-au sacrificat cu toții pentru a asigura un suport financiar propriilor familii.”

Titi DAMIAN