În fiecare an, de 7 ianuarie este mare sărbătoare în Tălmăcel! În urmă cu două decenii am vizitat de câteva ori Tălmăcelul, atât pentru a cunoaște acest obicei cât și pentru a descoperi localitatea care dorea să-și construiască viitorul, încercând să devină comună. Localitatea Boița a reușit să-și câștige independența administrativă, în timp ce Tălmăcelul (Klein-Talmesch) a rămas sub guvernarea marelui Tălmaci (Gross Talmatsch), orașul (din 1987) care încă nu-și regăsește identitatea culturală. Din 2010, am reținut declarația directorului C.N.M. ASTRA, Corneliu Bucur, care a anunțat că „antropologi americani și vest-europeni sînt interesați de așezarea sibiană … dorim să transformăm Tălmăcelul într-un important șantier național de cercetare etnologică și antropologică, prin atragerea de doctoranzi, cercetători din SUA, Anglia și Germania. Și prin Sărbătoarea Udatul Ionilor, Tălmăcelul este unic în țară, în felul său … de mai bine de 80 de ani, Ionii din Tălmăcel sînt botezați în apa rece a pîrîului din sat, care este cu o zi înainte, sfințit de preot” (știre Rompres, publicată în Timpul, în 10 ianuarie 2004). Era și perioada în care filmul regizorului sibian Dumitru Budrala „Udatul Ionilor” câștiga un premiu la Festivalul Internațional al Filmului Turistic și Industrial – Touring Festival Film (13-16 septembrie 1995) de la Pucioasa (!). Lectura presei scrise mi-a retrezit interesul, semnalul primit de la directorul Direcției Județene de Cultură, dr. Dan Nanu, determinându-mă să particip efectiv. De altfel, invitația primită de domnia sa, de la primarul Ioan Oancea, consemna simplu: «După slujba religioasă din frumoasa biserică Sfânta Paraschiva, alaiul format din feciori călare pe cai împodobiți, sau suiți în carul alegoric tras de boi, și cu tricolorul în mână, străbat cântând ulițele frumosului Tălmăcel, pe versuri tradiționale rostite de feciorii satului. Se opresc la pârâul satului unde rând pe rând toți ce poartă numele Ioan sau Ioana, în frunte cu preotul și primarul, sunt luați pe sus de junii din ceată și înmuiați cu picioarele în apă oricât ar fi frigul de mare. Pentru a avea un an mai bun, Ionii și Ioanele sunt cinstite cu vin sau rachiu și câte un colac. Toți cei îmbrăcați în port de sărbătoare se prind în joc în piața din fața bisericii acompaniați de feciorii cetei Tălmăcel, Iliuță de la Jina împreună cu traditional Music, Rodica Popa Comăniciu și alții invitați de seamă. Vă invităm să veniți la Tălmăcel, pentru a admira frumosul obicei al Udatului Ionilor şi Ioanelor și pentru a simți un strop din veselia și emoția întregului sat». Cotidianul Tribuna nu a primit invitație, dar – consecvent misiunii sale istorice -, a prezentat evenimentele, așa cum o face de la refondarea publicației (în 1968, la înființarea jud. Sibiu), articolele putând fi regăsite în arhiva bibliotecilor publice locale, care au înțeles marea diferență între presa online și cea clasică, tipărită.

În Telegraful Român (nr. 3-4/1976) am regăsit în articolul „Datini și obiceiuri românești străvechi” o referire la manifestarea de la Tălmăcel: « (…) De Bobotează cerul este deschis, toate apele sínt sfinţite, iar aghiazma se păstrează ca leac. De Sf. loan pe alocuri se făcea „Iordanul flăcăilor“. Se constituiau în ceată, luau un ciubăr cu apă şi colindau cu el din casă în casă, mai ales pe la Ioni. îşi spuneau urările şi dacă nu primeau vreun dar vîrau gazda cu capul în ciubăr. O datină amplă dar izolată (Tălmăcel-Sibiu) este „Udatul Ionilor“, în plină desfăşurare şi astăzi. Cele două cete, a flăcăilor cu armată şi a celor mai tineri, îşi împodobesc la gazde din puncte diferite ale satului – cu ajutorul mamelor şi surorilor – cîte doi brăduţi, unul pentru car, altul pentru jug. Cu panglicile, năfrămile, ştergarele şi celelalte podoabe pe ei, brazii se numesc acum hăciugi. Cînd se trage de ieşit din biserică cele două cete pornesc cu carele cu boi spre centrul satului, cîntînd un cîntec ritual acompaniaţi de lăutari. Toţi sínt în jurul hăciugii din car, costumaţi şi împodobiţi. Alaiul e încadrat de 4-6 călăreţi, de asemenea împodobiţi. în centrul satului alaiurile îşi fac urările reciproce apoi se împreună şi coboară la un pîrîu urmate de toată suflarea satului. Aici, doi cîte doi vor prinde de spate şi de sub genunchi pe fiecare privitor tînăr sau vîrstnic cu numele de Ion, îl vor ridica şi-i vor înmuia de 3 ori călcîiele în apă. Vesel, respectivul îşi cinsteşte „botezătorii" dintr-o sticlă adusă special de nevastă. După vreo oră de asemenea „botezuri", adesea cu momente de haz general, alaiul revine în centrul satului, unde se face joc mare. După o pauză de masă jocul se reia la căminul cultural. Cetele se vor reuni mai tîrziu la o cină comună. C. L. Dragu». Cel mai edificator articol, pe tema „FESTIVALUL JUNILOR DIN MÄRGINIMEA SIBIULUI”, îl regăsim în revista Transilvania (1981), din care spicuim din concluziile prof. univ. dr. Ilie Moise: «(…) În folclorul mărginean, ciclul celor douăsprezece zile care formează sărbătoarea junilor este cel mai important ciclu al sărbătorilor populare tradiţionale, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice. La baza cetei stă principiul pe care se întemeiază rînduiala convieţuirii şi a solidarităţii colective din satele noastre de obşte: toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Ceata, ca entitate constituită, reprezintă întreaga colectivitate, după cum fiecare casă era o entitate a comunităţii. (…) Peste tot, în satele mărginene, găsim numeroase elemente comune: adunarea junilor, colindatul, colacul cu grîu, ospăţul, petrecerea şi „băgatul fetelor în joc“. Aşa se face că, la jocul din 23 decembrie de la Sadu sau la cel din 7 ianuarie la Tălmăcel, vor participa toate fetele tinere care urmează să intre în joc. (…) Structurat şi organizat pe parcursul mai multor zile, în şapte localităţi – Sadu, Orlat, Jina, Tilişca, Sălişte, Gura Rîului, Tălmăcel, vizînd cele mai reprezentative momente pentru desfăşurarea obiceiului (tăiatul fagului, colindatul, adusul plocoanelor, strînsul verzelor, întîlnirea jocurilor, jocul din tîrg, udatul Ionilor), dar respectînd totodată specificul fiecărei localităţi mărginene, festivalul junilor a adus în evoluţia sa majoritatea elementelor definitorii ale culturii populare din acest colţ de ţară. (…)».

După lectura multor relatări ale evenimentelor, am ajuns duminică dimineața în sat, cunoscând problema parcărilor pe ulițele satului, dar și problema accesului cu mașina; trebuie specificat că în majoritatea satelor, în timpul sărbătorilor nu este soluționat transportul în comun, nefiind organizate nici curse ocazionale, puse la dispoziție de autoritățile locale sau județene. Iar ulițele înguste ale Tălmăcelului au cunoscut o singură modernizare – prin asfaltarea străzii principale, Tălmăcuț (2015) – celelalte două (Râului și Râușor – fiind în aceeași stare ancestrală, pietruite și desfundate, funcție de starea vremii).

După o scurtă participare la slujba religioasă, din fața bisericii am fost preluați de col. Gabriel Stroilă, monograful Tălmaciului și Tălmăcelului, o adevărată enciclopedie privind istoria locurilor și a tradițiilor orașului; cu sprijinul domniei sale, am reușit să descoperim rapid gospodăriile în care se pregăteau călărașii și călărașele. În pofida timpului nefavorabil, în multe gospodării forfota era în toi, ploaia împiedicându-ne să vizităm toate gospodăriile pregătite pentru a primi oaspeții. În propriile gospodării i-am cunoscut pe „adevărații primari” ai satului Tălmăcel – al cetei mari, Ovidiu Opincariu (Tălmăcel, nr. 314) și ai cetei mici Răzvan Vlasie (nr. 173) – în total numai șapte călărași participând la manifestarea tradițională, în acest an. Am reușit să ajungem și la Alexandru Ciorogar (nr. 21), Ionuț Brătilescu (nr. 50) și Iordan Bârză (nr. 121), în aceste gospodării toți vizitatorii (și cohortele de fotoreporteri) putând avea acces pentru a se documenta cu privire la întreaga activitate de pregătire a manifestării. Din discuțiile cu aceștia, am aflat că în Tălmăcel mai sunt circa 20 de cai, iar numai Ioan Popa mai păstrează carul traditional (la nr. 456); pentru cei doi boi (pentru carul alegoric) se duc negocieri grele (în fiecare an) cu ultimii proprietari de boi, din România. În ultimii ani, boii au fost aduși de la Câineni (jud. Vâlcea), proprietarul Constantin Bucur însoțindu-i pentru a-I pregăti și conduce în organizarea alaiului festiv. Pentru o prezentare completă a echipei de organizare, trebuie să-I mulțumesc public col. Gabriel Stroilă care mi-a transmis lista completă a perechilor de tineri care au participat la organizarea manifestării tradiționale: A. Călărași pe cai: 1.Opincariu Ovidiu și Agârbicean Roxana; 2. Vlasie Răzvan și Călăraș Ariana; 3. Andrei Alexandru și Dragomir Diana; 4. Ciorogariu Andrei și Ciorogariu Ștefania; 5. Brătilescu Ionuț și Andreea Vingărzan; 6. Vlasie Paul și Vlasie Paula; 7. Bârză Iordan și Fețan Bianca. B. Călărași în carul alegoric: 1. Bârză Sergiu și Poenariu Casandra; 2. Bârză Simion și Bohoțel Alexandra; 3. Vecerdea Florin și Tocănel Ioana; 4. Totoroga Dumitru și Boța Anastasia; 5. Țuțulan Ionuț și Totoroga Adelina; 6. Telcean Radu și Mitrea Georgiana; 7. Popa Ciprian și Simion Adina; 8. Stroia Alexandru și Tatu Denisa; 9. Telerar Petrică și Pădure Iasmina; 10. Dolea Gheorghe și Făcăleț Georgiana. Nu putem omite preoții – preotul paroh Gabriel-Ioan David, pr. Ioan Tocănel (protopop Aiud), preotul Gheorghe Neagoe (Sadu) și Alexandru Szas (Sibiu) – care au participat atât la slujba din frumoasa biserică monument istoric (puțini turiști au vizitat-o cu ocazia sărbătorii!) cât și la „botezul” din apa rece a pârâului.

Asistând la întreaga manifestare am remarcat spiritul de echipă, trebuind să-i felicităm pe toți organizatorii! Aș dori, totuși, ca oficialitățile să răspundă la o întrebare simplă: când va fi organizată o dezbatere publică privind conservarea acestei datine unice din Transilvania și posibil chiar din România? Nu atât asupra vechimii datinei, cât mai ales cum ar putea patrimoniul local să fie pus în slujba comunității? Pentru că Tălmăcelul nu este un simplu cartier al Tălmaciului! În ce măsură miile de imagini care promovează anual manifestarea, contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității? Nu am putut pleca din Tălmăcel fără a vizita locuința poștăriței din sat, doamna Maria Rusu fiind premiată – pe vremuri – de cotidianul Tribuna (pentru cel mai mare număr de abonamente făcute într-un sat, 170). Am cunoscut-o pe mama dânsei, doamna Maria Muntiu mândrindu-se cu familia sa și cu activitatea de promovare a presei scrise, la cotidianul Tribuna fiind abonați aici 53 de tălmăceni. Tuturor le spunem „La mulți ani”, putere de muncă și sănătate, pentru a păstra vie dragostea pentru portul popular și pentru toate obiceiurile satului!

Marius HALMAGHI