5 motive pentru a-ți deschide o linie de credit

O linie de credit te poate ajuta să faci față cu brio unor situații neprevăzute care apar în viața ta, când ți-e lumea mai dragă. Un astfel de produs financiar face parte din portofoliul instituțiilor financiare nebancare (IFN) și îți poate oferi o serie de avantaje pe care merită să le iei în considerare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe piața nebancară vei găsi numeroase oferte de linii de credit. Această soluție de creditare îți oferă acces la o anumită sumă aprobată încă de la începutul contractului de credit, din care poți retrage bani oricând dorești. După fiecare retragere, va trebui să reîntregești respectiva linie de credit, achitând soldul utilizat și dobânda aferentă.

Fiecare IFN și-a stabilit propriile reguli de creditare, existând diferențe semnificative în privința sumelor acordate și a perioadei în care se încheie contractele de credit. De exemplu, unele IFN-uri acordă linii de credit pe o perioadă de 12 luni, altele extind intervalul până la 24 sau chiar 60 de luni. În funcție de creditor, sumele maxime pot ajunge chiar și până la 20.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ai o rezervă de bani pentru „zilele negre”

Când optezi pentru o linie de credit, o poți privi și ca o rezervă de bani care te ajută să rezolvi anumite probleme ce nu suportă amânare. Există o singură „regulă de aur” de care trebuie să ții cont: să nu depășești limita aprobată de IFN.

Poate ți s-a stricat aragazul sau frigiderul, iar până la salariul următor pare că mai este o eternitate. Ori, poate ai nevoie rapid de bani pentru o urgență medicală. În astfel de situații ai la dispoziție o linie de credit din care poți retrage diverse sume de bani pentru a-ți rezolva prioritățile.

 

Nu plătești rate lunare

O linie de credit este foarte diferită de un credit obișnuit care presupune plata unor rate lunare. Dacă accesezi o linie de credit va trebui să rambursezi doar sumele pe care le utilizezi, la care se adaugă dobânda acumulată.

Să presupunem că ai optat pentru o linie de credit de 1.500 de lei. Timp de 6 luni nu retragi niciun leu. Drept urmare, nu va trebui nici să efectuezi vreo rambursare. Însă, în cea de-a șaptea lună vei fi nevoit să utilizezi 500 de lei pentru diverse reparații prin casă. Astfel, la următoarea scadență, vei avea de plată soldul de 500 de lei, în scopul reîntregirii liniei de credit, la care se adaugă și dobânda acumulată zilnic. Până la finalul contractului încheiat pentru respectiva linie de credit, vei avea la dispoziție limita de 1.500 de lei, din care vei putea efectua oricând retrageri, urmând să rambursezi doar soldul utilizat, plus dobânda.

 

Condițiile de acordare sunt ușoare

IFN-urile sunt cunoscute pentru condițiile de creditare mai permisive decât ale băncilor. Pentru a accesa o linie de credit trebuie să fii cetățean român, să ai peste 18 ani, să obții venituri stabile și să deții un cont bancar, un număr de telefon valid și o adresă de mail personală. Unele IFN-uri acordă linii de credit inclusiv persoanelor înscrise în evidențele Biroului de Credit.

 

Aprobarea este rapidă

Dacă îți dorești o linie de credit, trebuie să știi că întreg procesul se desfășoară online, astfel că nu va trebui să pierzi timp pe drumuri. Vei putea aplica pe site-ul IFN-ului, completând un formular dedicat, aprobarea durând între câteva minute și maximum 2 ore, în majoritatea cazurilor. Ulterior, banii îți sunt transferați rapid în contul tău.

 

Nu ai nevoie de giranți sau de garanții

Accesarea unei linii de credit nu necesită giranți. De asemenea, nu trebuie să-ți faci griji că vei avea nevoie de vreo garanție. Limita liniei de credit va fi stabilită în funcție de veniturile tale lunare și de gradul tău de îndatorare, care nu poate fi mai mare de 40%, conform prevederilor BNR.

08 noiembrie 2022 la 14:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 14 minute
Cod portocaliu de caniculă în județul Sibiu: temperaturi de până la 40 de grade și disconfort termic accentuat
Județul Sibiu se află sub avertizare cod portocaliu de caniculă, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada...
Actualitate
1 min de citit
acum 35 minute
Deoarece au rămas fără medic de familie în comună, cârțenii cu nevoi medicale sunt sfătuiți să meargă la doctor în Arpașu de Jos
Demersuri laborioase și eforturi deosebite au fost făcute de conducerea administrativă a comunei Cârța pentru a convinge un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Bilanțul primei zile de transport metropolitan: câți călători au circulat pe cel mai solicitat traseu
Marți, 1 iulie a fost prima zi în care autobuzele Tursib au operat pe primele 5 trasee ale...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Activități educative și distractive, la Filiala Bibliotecii ASTRA din Vasile Aaron. Ce au pregătit bibliotecarii pentru cei mici
Pentru că sunt în vacanță și au mult timp la dispoziție, Biblioteca ASTRA, filiala din Vasile Aaron le-a...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Turul Ciclist al Sibiului închide străzi și parcări în oraș. Pe unde nu putem circula în aceste zile
Începând de astăzi și până duminică, în Sibiu și împrejurimi se va desfășura Turul Ciclist al Sibiului, eveniment...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 15 ore
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 15 ore
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit
acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit