30 de turiști coborâți de salvatori de la Șanta din cauza zăpezii și a viscolului

O intervenție pentru evacuarea unui grup de 30 de persoane, blocat într-o unitate turistică din Șanta, Păltiniș, a avut loc duminică seara. Printre cei blocați din cauza zăpezii și a viscolului au fost și 12 copii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pompierii militari de la ISU Sibiu au fost trimiși la unitatea turistică aflată la ieșirea din Păltiniș către Șanta. Grupul de turiști era format din 30 de persoane,18 adulți și 12 copii. În prima fază a intervenției, zece persoane, printre care și copii, au fost evacuate în siguranță de jandarmii sibieni. Acestea au fost transportate în stațiunea Păltiniș și de aici au fost duse cu un microbuz până în municipiul Sibiu. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ulterior, toate persoanele au fost evacuate și au ajuns la Sibiu cu mijloacele de transport ale pompierilor. Reprezentanții ISU Sibiu au precizat că toate persoanele sunt în siguranță din punct de vedere medical.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ISU a mai anunțat că „la fața locului intervin o autospecială de primă intervenție cu șenilată, o autospecială de transport persoane și victime multiple, un microbuz de transport persoane, un echipaj SMURD și autospeciala de primă intervenție și comandă a grupei operative.”

De asemenea, la misiune au participat și jandarmii montani și salvamontiștii.

Turiștii au fost evacuați deoarece drumurile spre unitățile turistice din zonă au fost blocate ca urmare a ninsorii și a viscolului.

Traficul rutier pe DJ 106A Sibiu – Păltiniș s-a reluat duminică, începând cu ora 12:00, pe sensul de mers Păltiniș – Sibiu și începând cu ora 13:30, pe sensul de mers Sibiu – Păltiniș, după ce a fost închis din cauza viscolului și zăpezii, sâmbătă seara.

Custom Image

Autor
06 februarie 2023 la 10:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 22 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit