246 de candidați susțin examenul de Definitivat în 19 iulie 2023! Ce nu pot avea asupra lor profesorii şi asistenţii supraveghetori

Centrul de examen este la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu, intrarea participanților în săli având loc între orele 7.30 – 8.00. Regulile pe care profesorii trebuie să le respecte la examenul de Definitivat 2023 sunt stipulate în Ordinul nr. 5343/31.08.2020, Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenului national pentru definitivare în învățământul preuniversitar, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate.

Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate. Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menţionate mai sus sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei de examen, situaţie în care asistenţii supraveghetori sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.

Candidaţii sunt informaţi de către asistenţii supraveghetori responsabili de săli, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice referitoare la desfăşurarea probei scrise şi semnează procese-verbale care să ateste informarea.

Candidaţii care, în timpul desfăşurării probei scrise, sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către asistenţii supraveghetori sau de către membrii comisiei de examen. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.

În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţii supraveghetori până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor", au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu.

Rezultatele probei scrise, înainte de contestații, se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, la data de 25.07.2023.

Eventualele contestații se înregistrează în perioada 25 – 26.07.2023, iar rezultatele finale se afișază în 01.08.2023.
 

18 iulie 2023 la 11:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(FOTO) Baia Populară Sibiu primește Marele Premiu: ”Best Day Spa în clădire istorică”
Clădirea Băii Populare a fost inaugurată în 11 decembrie 1904, iar din punct de vedere al structurii arhitectonice,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
lnterul doboară în nou record: victorie cu 23-0 în Liga a IV-a. ”Bleu-albaștriii” mai au nevoie de un succes pentru a fi matematic campioni județeni
Echipa sibiană s-a impus, astăzi, pe terenul cu iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, cu 23-0 în fața ”lanternei”...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Mii de oameni au umplut Piața Mare din Sibiu la Maratonul Internațional 2025
Piața Mare din Sibiu a devenit neîncăpătoare, fiind luată cu asalt de miile de alergători și susținători prezenți...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 7 ore
Sibiul printre județele străbătute de convoaie militare care participă la „WIND SPRING 25”
Pe teritoriul României, în perioada 26 mai - 25 iunie, atât pe căile rutiere, cât şi pe cele...
Actualitate
2 min de citit
Autor Tribuna
acum 7 ore
Din Landshut, la Osaka: JUNII SIBIULUI – ambasadori ai culturii românești
 Junii Sibiului au dus tradițiile românești în inima Bavariei, la EuropaFest, fiind ovaționați pentru patru spectacole folclorice susținute...
Cultură
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 7 ore
Șarpe boa constrictor, șobolani și melci uriași, animale de companie vândute sibienilor
Când auzim la știri vorbindu-se despre oameni care au pe post de animal de companie diferite rase de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 8 ore
Noul comandant al AFT a preluat Drapelul de Luptă în Poligonul „Perii Dăii”
Ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din...
Administrație
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe str. Gorăslău: pieton de 20 de ani, rănit în parcare
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Gorăslău, din municipiul Sibiu. Incidentul a avut loc...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 26.05.2025 TURNU ROSU str. Principala...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii de clasa a IV-a au descoperit istoria Sibiului alături de istoricul Răzvan Pop
Zeci de elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria”...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Transilvania Tattoo Expo 2025: Artiști internaționali, tatuaje în ochi și pe limbă, din nou la Sibiu
Festivalul internațional de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo, a revenit la Sibiu cu numeroși artiști tatuatori din întreaga lume....
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
O femeie de 46 ani din Agnita a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o anunțați poliția
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 46 de ani care a plecat de la domiciliu într-o...
Actualitate
1 min de citit