Turismul a devenit în ultimele două decenii, ramura economică cea mai importantă la nivel mondial, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T) definind turiştii ca persoanele ce “călătoresc sau locuiesc în spaţii afara locului de reşedinţă, pentru o durată de min. 24 de ore, dar nu mai mult de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele, nelegate de exercitarea unei activităţi remunerate în localitatea vizitată” (Mihaela Dinu, Geografia turismului, Editura Didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004, pag 16-22).

Turismul ca fenomen geografic, a devenit o activitate complexă, peisajul turistic de destinaţie fiind determinant pentru călătorie şi turism, un rol important revine publicităţii, turistul creându-şi propria viziune asupra facilităţilor turistice încă în faza planificării vizitei. Multiplicarea formelor de turism a condus la o diferenţiere a “ofertelor” tocmai pentru a atrage fluxul turiştilor în spaţiile de destinaţie dorite. Aşa s-a diferenţiat: a)turismul – ce implică deplasarea pe o perioadă mai mare de 24 de ore şi o abordare predominant economică, şi b) agrementul – ce implică o abordare predominant socială, în această categorie putând fi incluse activităţile culturale, sportive, recreative şi activităţile în natură (în sejururi scurte şi în weekend-uri).

Indiferent de actul turistic, acesta nu se efectuează într-un spaţiu ce este neutru în relaţie cu turismul, spaţiul fiind catalizatorul turismului, fluxul de turişti exprimând impactul peisajului turistic asupra turismului. Dezvoltarea turismului ca o activitate economică, încadrată în sfera serviciilor, reprezintă în primul rând şi un fenomen social constând în mobilitatea unui număr mare de persoane cu efecte benefice diverse. Astfel, Consiliul Mondial pentru Călătorii şi Turism (WTTC, 1996) definea: “Călătoria şi turismul constituie cea mai mare industrie din lume care în măsuri virtuale şi economice include: venitul brut, valoarea adăugată, capitalul investit, numărul de salariaţi şi contribuţia la taxe”.

Ultimul deceniu a demonstrat că presiunea sistemului global în domeniul economic şi politic, concurenţa lumii industrializate, competitivitatea între producători şi furnizorii de servicii, atitudinea faţă de valoare, respectiv faţă de bunăstare, dar şi ideile novatoare în formarea forţei de muncă şi implicit pentru costul acestei forțe de muncă au condus la dezvoltarea de noi tehnici de management de proiecte turistice.

Astfel noţiunea de calitate în cadrul proiectelor turistice trebuie să păstreze sensul adevărat, urmărindu-se importanţa relaţiilor client-utilizator, furnizor-client, furnizor-colectivitate, client-colectivitate, utilizator-colectivitate şi obligatoriu relaţia partener – partener în cadrul proiectului.

Valoarea adăugată prin prisma unor obiective generale semnifică:

-crearea de noi locuri de muncă şi implicit reducerea şomajului,

-egalitatea de şanse pe piaţa muncii între diferitele grupuri sociale,

-reducerea depopulării şi a migraţiei populaţiei active, stabilizarea forţei de muncă,

-creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ocrotirea demnităţii umane şi reducerea tensiunilor sociale;

-dezvoltarea spiritului şi culturii antreprenoriale,

-formarea, creşterea calificării sau reconversia forţei de muncă

-dezvoltarea infrastructurii locale

-încurajarea parteneriatului şi cooperării între diferite instituţii, organizaţii, societăţi comerciale, comunităţi şi grupuri sociale în toate planurile (public-privat, nivel zonal – nivel local, economic – non-profit, ofertă – cerere, producţie – cercetare – învăţământ, etc.)

– reducerea decalajelor economice între diferite comune şi zone,

– valorificarea unor resurse locale;

– încurajarea unor activităţi sau meserii tradiţionale,

-susţinerea şi dezvoltarea ulterioară a activităţilor productive şi mijloace proprii (consecinţă a know-how-ului transmis şi experienţei dobândite prin realizarea proiectului);

– protecţia mediului, etc.

Scopul tuturor proiectelor turistice este ca oamenii şi comunităţile să înveţe să lucreze împreună, să se autogestioneze şi să se dezvolte prin propriile eforturi, cultivând valorile tradiţionale ale comunităţilor locale (respectul reciproc, cinstea, demintatea umană, etc). Se poate observa prioritatea laturii sociale asupra celei economice/ individuale, un specific tradiţional european, opţiune care se impune având în vedere problemele sociale generate de sărăcie (migraţia, intoleranţa, tulburări sociale şi politice, conflicte, crime organizate, proastă guvernare, etc).

În pragul unui noi ciclu electoral local, ne punem întrebarea: sunt comunitățile urbane și rurale locale pregătite să facă față noilor provocări în acest domeniu? În județul Sibiu sunt 1014 monumente istorice (din care 162 sunt monumente arheologice) o moștenire culturală importantă, ce include ansambluri de arhitectură vernaculară saxonă, cu trame stradale conservate – în mod fericit – în multe localități. Acest patrimoniu reprezintă o veritabilă infrastructură cultural-istorică ce conferă acestor localităţi un aspect medieval deosebit, preferat atât de turismul cultural cât şi de comunităţile de oameni de afaceri europeni, ce poate contribui la dezvoltarea durabilă a comunelor, păstrarea identităţii culturale fiind un obiectiv strategic pentru toate administraţile comunale din zonă. S-au inițiat trasee turistice și s-au inaugurat centre de informații turistice! Este suficient? (va urma) Marius HALMAGHI