Seria de articole apărute în cotidianul Tribuna – dedicate Timișoarei -, a avut ca principal obiectiv cunoașterea legăturilor (prea puțin relevate) existente între primele două capitale culturale europene din România, multe din aceste relații fiind multiseculare, prin natura activităților economice, social-politice și nu în ultimul rând culturale.

O adevărată personalitate sibiană o putem regăsi în simbolurile orașului, în stema Timișoarei fiind prezentat zidul de cetate cu turnul conic cu acoperiș ascuțit roșu și o poartă deschisă în care apare o roată de puț neagră. Turnul are două ferestre (luminate negru) și creneluri, din acestea ieșind un steag roșu (cu o cruce de argint) și un tricolor românesc. Dacă leul și podul din primul cartier au fost preluate din stema Olteniei – atestând relația istorică cu patria mamă – turnul cu steagurile reprezintă faptul că orașul este primul din Europa, care a avut un sistem centralizat de distribuire a apei potabile (!?).

O parte din istoria Timișoarei se poate redescoperi lecturând lucrarea dr. Nicolae Ilieșiu – „Timișoara. Monografie istorică” – un ghid prețios pentru istoria capitalei culturale, până în 1943. Un capitol important este „Timișoara sub stăpânire românească”, din care reproducem selectiv din primul subcapitol, intitulat sugestiv „Plinirea vremii”:

«În 28 Iulie 1919, Timișoara ajunge sub stăpânire românească. La această dată, întâiul prefect român al județului Timiș – Torontal, Dr. Aurel Cosma, dă următoarea: Proclamațiune. La ordinul d-lui De Tournadre și la propunerea Consiliului Dirigent Român din Sibiu, cu ziua de azi am luat asupra mea conducerea administrativă a județului Timiș – Torontal și a orașului Timișoara. Puterea administrativă o voiu exercita în spiritul Consiliului Dirigent Român din Sibiu și sub autoritatea comandantului francez din loc. (…). Voiu urmări cu deosebită atențiune orice tendință, care ar periclita sfințenia proprietății particulare, ori ar tinde spre tulburarea ordinei publice și o voiu înăbuși în germenele său (…) Numai munca cinstită și liberă de uzură o pot considera de bază la bunăstarea materială a societății omenești, de aceea trândavii să nu conteze la nici un sprijin și la nici o cruțare din partea mea». În 10 august 1919, la Timișoara se ținea o „Mare adunare poporală”, unde s-a votat „rezoluția unirii pe vecie a întregului Banat, cu Statul român”. Între cele 7 puncte, atrage atenția punctul 5: «Pretindem respectarea tratatului din 4 august 1916, încheiat de către Regatul român cu marile puteri aliate, pretindem întreaga provincie „Banatul” cu granițele sale naturale Dunărea, Tisa și Mureșul, din punct de vedere istoric, etnografic și economic, protestăm prin urmare contra oricărei încercări de schimbare arbitrară a hotarelor României Mari». Activitatea administrației românești în perioada interbelică este prezentată succint în lucrare, fiind consemnați 29 de primari între 1919 – 1942 (23 de ani), primul primar (și al treilea) din această lungă listă fiind ing. Stan Vidrighin: de la 1 septembrie 1919 până la 30 aprilie 1921 și 3 ianuarie 1922, până la 31 august 1922. Un rezumat al realizărilor este sintetizat simplu:

«Cu intrarea armatei române în Timișoara s-a început o epocă, de înflorire și bunăstare a orașului, pe toate terenurile. Stăpânirea românească a promovat interesele tuturor cetățenilor fără deosebire de naționalitate ori religie. Numai astfel putem înțelege de ce Timișoara, s-a ridicat în curs de 25 ani, într-un mod uimitor și rapid. S-au trasat noi linii de comunicație ale tramvaiului, s-au amenajat parcuri, s-au clădit băi populare, cinematografe, edificii publice, școli, biserici, spitale. S-a ridicat Școala Politehnică pentru care Timișoarenii se zbătuseră aproape jumătate de veac».

Despre viața și activitatea primului primar român al Timișoarei se cunosc puține amănunte, meritând consemnate eforturile neobositului cercetător sibian Cosmin Cruciat – originar din Rășinari, care a sprijinit în ultimii ani eforturile companiei Aquatim de a-și prezenta trecutul. Stan Vidrighin s-a născut în Rășinari, la 28 ianuarie 1876, într-o familie cu cinci copii (toți băieți), el fiind al treilea, fiind botezat de preotul Sava Popovici Barcianu, marele prieten și omul de încredere al Mitropolitului Andrei Șaguna.

A urmat școala în Rășinari, liceul unguresc din Sibiu (absolvind în 1896, învățând limba maghiară), pentru a continua pregătirea frecventând cursurile Institutului Politehnic din Pesta. Acolo, s-a integrat în „Societatea de lectură a junimii române” – Societatea „Petru Maior”, unde i-a cunoscut pe viitorul critic literar și scriitor, Ilarie Chendi, dar și pe studentul la istorie, Victor Păcală. Cercetătorul Cosmin Cruciat susține că între cei doi s-a născut o frumoasă prietenie, ing. Stan Vidrighin având meritul de a-l influența pe Victor Păcală, poveștile rășinărene convingându-l pe acesta în a elabora cea mai «impresionantă și fascinantă monografie de sat transilvan, „Monografia satului Rășinariu” din 1915, premiată de Academia Română în anul 1916». Studiile de inginer le finalizează la Viena, făcând un stagiu de pregătire de doi ani în administrația orașului Șopron. După câștigarea concursului pentru proiectul de canalizare a orașului Timișoara, a fost numit inginer la serviciul tehnic al primăriei, iar după alți doi ani inginer șef al aceluiași serviciu, demarând pregătirea marilor proiecte de apă și canalizare ale orașului. Primăria l-a mandatat să pornească într-un amplu demers de documentare la Dresda, Berlin, Hamburg, Köln, Strasbourg, Karlsruhe și Londra. Revenit în țară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă și canalizare ale Timișoarei, implicându-se în implementarea lor, devenind un șef de șantier intransigent, demonstrând vocația de inginer, în multiple situații. În arhiva Aquatim se păstrează jurnalul de șantier (din 1909-1911) și modul de soluționare al problemelor de șantier, cele mai mari probleme fiind la lucrările de demolare a fortificațiilor vechii cetăți, desfășurate în paralel. Este cunoscută replica-întrebare dată antreprenorului, de ing. Stan Vidrighin: „Doar nu doriți să desfaceți străzile strâmte și intens circulate din Cetate în toiul iernii, ca apoi să rămână deschise luni de zile?”. Militant pentru Unirea Transilvaniei și Banatului cu România, a fost ales deputat pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ulterior fiind numit edil al Timișoarei. A fost nevoit să renunțe la funcție „din cauza unui proces care s-a dovedit nefondat”, în cele două mandate relativ scurte reușind reorganizarea sistemelor edilitare și de transport în comun. Este public memoriu lui adresat Ministerului Instrucțiunii și Cultelor: «A argumenta necesitatea unei Politecnici în România este lucrul cel mai ușor. Fosta Ungarie, care avea o Politecnică de prim rang, simțea nevoia unei a doua politecnice … Timișoara este centru industrial. Are astăzi peste 60 de fabrici. În această privință nici un oraș din România mare nu i se poate asemăna. Timișoara deci, luată în sine, are un caracter per eminențiam de oraș industrial, are o viață economică dezvoltată și superioară altor orașe. Acestui fapt important i se adaugă și acea calitate a Timișoarei că este așezată într-un mediu în care sunt concentrate un număr remarcabil de esploatări și uzine, cari toate gravitează spre acest oraș și își varsă produsele în brațele acestuia». După septembrie 1923, activitatea ing. Stan Vidrighin se desfășoară în București, contribuind la dezvoltarea sistemului de apă, canalizare și electricitate al capitalei, din 1929 fiind numit director general al poștelor și telecomunicațiilor, apoi al Căilor Ferate Române și director al societății Malaxa, până la naționalizare. S-a stins din viață în 1957 (eronat apare data de 1956), după ce noul regim i-a confiscat toate bunurile și a fost dat afară din casa de pe b-dul Dacia; a fost înmormântat în cimitirul Bellu. Cine mai știe că primarul Vidrighin a organizat prima expoziție filatelică din România în zilele de 23-24 mai 1920, comemorându-se opt decenii de la apariția primului timbru poștal din lume – One Penny Black, în Marea Britanie – și șapte decenii de folosire a timbrului în Banat? În memoria acelei expoziții, în 2008 s-a lansat un plic dedicat Zilei Timișoarei, cu ștampila având figura primarului Stan Vidrighin. Municipiul Timișoara îi păstrează memoria, ing. Stan Vidrighin fiindu-i ridicate două busturi – amplasate pe Aleea Personalităților (Parcul Central) și la sediul Aquatim -, unul din bulevardele importante purtându-i numele. În Rășinariul poetului Octavian Goga și al filozofului Emil Cioran – care se întreba retoric «să fie pentru noi existența un exil și neantul o patrie?» -, puțini mai cunosc marea personalitate a ing. Stan Vidrighin.

Gânditorului rășinărean – marcat de exilul metafizic al omului și pasionat de istorie – îi este atribuită poezia „Dreapta măsură”: «Un pic de durere te face profund,/ Mai multă durere te-afundă prea mult./ C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,/ Cu multă avere n-ai somn și te-apasă./ Un pic de-mplinire te face mai bun, / Prea multă împlinire te face nebun./ Un pic de putere te face mai tare,/ Prea multă putere pe alții îi doare./ C-un pic de respect ești încrezător,/ Cu prea mult respect devii sfidător./ Un pic de-ngrijire te ține mai bine,/ Prea multă-ngrijire-i o hibă-n gândire./ C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,/ Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă./ Păstrează, creștine, măsura în toate,/ Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate/ Încet, dar și sigur de la pocăință/ Și te pricopsește c-o altă credință». Generațiile contemporane cunosc „Dreapta măsură”?

(va urma, ultimul episod)

Marius HALMAGHI