Primii pași în Timișoara, ne-au fost ghidați spre cunoașterea centrului istoric, în piața Victoriei (fosta piața Operei) descoperind forfota specifică marilor centre turistice dar și o instalație metalică verticală, modulară și plină de verdeață, intitulată „Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara”. Aici, mi-am amintit de „Festivalul grădinilor” – organizat în Piața Mare, de Camera de Comerț și Industrie Sibiu -, cu obiectivul declarat ca toți participanții să admire și să cumpere „frumusețile care pot împodobi grădina sau terasa ta”. Întrebându-mă ce reprezintă cifra de 1306 (?!), am înțeles că instalația este temporară, fiind un loc inedit de belvedere, dar și spațiu pentru desfășurarea unor activități culturale, fiecare platformă găzduind arbori, arbuști și plante floricole (specii perene sau anuale, productive și ornamentale) din grădini comunitare sau instituții de cercetare și învățământ superior. Inițiatorii proiectului – Primăria Municipiului Timișoara și Ordinul Arhitecților din România -, reușind să-și atragă implicarea rețelei de producători locali și punând în dezbatere marile probleme de mediu: schimbarea climatică, deșertificarea, lipsa spațiilor umbrite, criza resurselor, patrimoniul botanic local, ecosistemul zonal, etc.

Admirând centrul istoric – la diverse altitudini – am realizat afirmația unui prieten timișorean, care încerca să mă convingă că orașul putea fi vizitat ușor, mergând numai prin parcuri! Următorii pași, ne-au călăuzit spre descoperirea celei mai noi atracții turistice timișorene: MUZEUL APEI, ce pune în valoare vechea Uzină de Apă Urseni, prima stație de tratare a apei funcțională între 1 iunie 1914-1990, conservată de Aquatim. Întreaga amenajare a complexului muzeal (grupul de fântâni, stația de filtrare, stația de pompare și noul pavilion pentru recepție și evenimente) a fost investiția companiei regionale de apă AQUATIM. Vechea uzină – numită și OZN -, a fost redeschisă, în 10 iunie 2023 (de Ziua Mondială Art Nouveau), clădirea amenajată fiind monument de arhitectură industrială. Construit în stil Secession, după planurile arh. Székely László, a fost dat în folosință în 1914, constituind o parte din proiectul de alimentare cu apă și canalizare a orașului, realizat de inginerul Stan Vidrighin (n.1876, Rășinari – d.1956, București), primul primar român al Timișoarei. Inițiativa privată și festivalul „Seri de vară la muzeu”, au integrat acest patrimoniu industrial în bogata agendă a Capitalei Culturale Europene, proiectul Centrului Educațional Aquapic transformând locul plin de istorii în veritabil obiectiv turistic, cultural și educational. Vă invităm să vizitați muzeul (este gratuit!), spațiul articolului fiind insuficient pentru enumerarea mulțimii de exponate tehnice, utilaje vechi, documente și fotografii. Aici, se poate descoperi un univers al „civilizației apei” – definit ca „Spațiu de interferență între știință – tehnologie și artă”, loc ideal pentru ateliere pentru copii, diverse evenimente și spectacole.

Cel mai interesant și inedit periplu în cunoașterea Timișoarei a fost plimbarea cu „Vaporetto pe canalul Bega”! Povestea apei – în Timișoara – este veche, dar istoria canalului Bega începe în 1728, ctitor recunoscut al investiției fiind feldmareșalul imperial Claudius Florimund de Mercy, cunoscut și sub numele de Contele Mercy (1666-1734). Acesta a activat în armata lui Eugeniu de Savoia, fiind numit general comandant – guvernator administrativ al Banatului, contribuind la reconstrucția și cultura ținutului. El a dispus săparea canalului, scopul fiind asanarea terenurilor inundabile din împrejurimile Timișoarei. După numai 4 ani (în 1732), pe canal circula primul vas, la Pancevo, dezvoltarea canalului fiind continuă, lucrările având o serie de obiective: evitarea pragurilor de nisip, construirea de diguri pentru regularizare, reducerea riscului de inundații și uscarea mlaștinilor din ținut, întreținerea malurilor și digurilor de către comunele riverane, noi trasee pentru evitarea inundațiilor și încurajarea navigației și comerțului, gospodărirea judicioasă a apelor, etc. Construcția portului Timișoara (în cartierul Iosefin, în 1752) a fost firească, orașul fiind primul de pe teritoriul actual al țării unde s-au introdus curse de pasageri (în 1869). Între 1900-1916, a fost construit sistemul de ecluze, permițând creșterea navigației pe Bega. Știați că în 1917 în portul local erau încărcate 415.000 chintale de marfă (din care 310.000 erau grâne și făină) și descărcate 200.000 chintale de marfă? Știați că vârful transportului de pasageri a fost în 1944, cu 500.000 de călători, bombardamentele din război distrugând infrastructura?

Mărturisesc că am fost și sunt entuziasmat de excursia cu vaporașul – numit aici „vaporetto”. Am înțeles că proiectul de reabilitare a ecluzei și a stăvilarului din Sânmihaiul Român, iar pe partea sârbă a nodurilor hidrotehnice este unul transfrontalier, scopul final fiind operaționalizarea traficului și racordarea la sistemul navigabil dunărean, fie spre Marea Neagră, fie spre sistemul Main-Rin, Marea Nordului. Este o adevărată încântare călătoria, care respectă strict programul – indiferent de numărul de călători – de la firul apei putându-se observa podurile, parcurile ce străjuiesc malurile apei, clădirile (multe vechi și abandonate, care trădează vechile ocupații ale timișorenilor), aleile riverane și zecile de terase, care mai de care mai cochete. Nu am cunoscut Timișoara decorată cu magnolii, dar peisajul de toamnă – inundat de culorile pastelate – este magnific și văzând malurile canalului pline de pescari, bicicliști și drumeți, nu poți să nu te îndrăgostești de acest oraș, care-și merită numele de capitală culturală europeană! Dragi cititori, nu ratați o plimbare cu vaporetto! Timp de două ore, veți descoperi o nouă „Deltă” a Banatului (în Timișoara) – plecând din stația „Catedrala Mitropolitană” (lângă podul Andrei Șaguna!) -, cu unul din cele 7 vaporașe cu denumiri istorice: Decebal, Burebista, Savoya, Ferdinand, Traian, Glad și Huniade (toate modernizate și foarte curate!)! Acum, se cuvine a mulțumi familiei Rozalia și Constantin Giuchici, gazdele noastre bine documentate și veritabili ghizi în periplul descoperirii comorilor Timișoarei și a istoriei Banatului.

Nu pot încheia reportajul despre „TIMIȘOARA VERDE”, fără a împărtăși sibienior pasionați și implicați în „proiectul de amenajare a Noului Sub-Arini”, opiniile și strategia primarului Dominic Fritz: «Eu voi fi primarul Timișoarei, nu prim-drujbarul Timișoarei. Timișoara era cândva „Mica Vienă”, datorită parcurilor sale. Astăzi, suntem pe lista neagră a Comisiei Europene pentru poluare. Acest declin nu s-a întâmplat peste noapte. După ani în care s-au tăiat copaci ca să se betoneze, situația nu trebuie să ne mire. În timp ce Comisia Europeană recomandă 26 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Organizația Mondială a Sănătății, 50 de mp, Timișoara oferă doar 16 mp de spațiu verde pe cap de locuitor. Suntem la capătul clasamentului în România, doar Aradul cu 15 mp, este mai jos ca noi. Orașul pe care îl poți străbate prin parcuri, asta se spunea despre Timișoara și asta trebuie să redevină. Un oraș verde din centrul său și până în cel mai îndepărtat cartier, astfel încât fiecare timișorean trebuie să aibă acces la un spațiu verde la cel mult 10 minute de casă. 10 măsuri pentru Timișoara Verde: 1.Înființarea unui post de Grădinar-Șef al orașului angajat prin concurs international (…); 2.Elaborăm Registrul Local al Spațiilor Verzi (R.L.S.V.) …; 3.Reactivăm statutul de arie protejată științifică a Parcului Botanic și construim o seră cu rol educative și de formare (…); 4.Creăm Centura verde a orașului pentru care, în primii 4 ani vom planta 25.000 de copaci; 5.Creăm o rețea ecologică verde-albastră în jurul Timișoarei în jurul canalelor de desecare. Canalul Bega este o resursă verde și peisageră care dă identitate Timișoarei. Orașul își poate transforma râul Behala în coridor verde interconectat cu canalul Bega și Pădurea Verde. 6.Vrem să ajungem cât mai repede la 20 mp de spațiu verde pentru fiecare locuitor al orașului. (…); 7.Reînființarea pepinierei orașului, (…); 8.Renaturalizarea unor zone urbane (canalele de desecare, cimitire, suprafețe intens mineralizate în ultimii ani); 9.Copacul potrivit la locul potrivit – adaptarea schemelor de plantare la tipul de spațiu urban; 10.Carta arborilor istorici – elaborarea de studii istorice peisagere și cartografierea arborilor istorici, plan de gestiune specific pentru patrimoniul peisager». Vizitând Timișoara, mă întreb de ce impresionantul canal Bega nu este primul monument istoric transfrontalier, putând reprezenta un model de bună practică în vecinătatea dintre state, în domeniul conservării patrimoniului? Programul „TIMIȘOARA VERDE” este ambițios și impresionant, ridicându-mi câteva întrebări firești: timișoreanul cunoaște și sprijină realizarea acestui program? Are șanse primarul Dominic Fritz să-și vadă visul realizat?

Dorind să fiu realist, cred ca pe termen mediu, Sibiul nu va avea Cibinul sau Oltul navigabil, Timișoara fiind deja un oraș navigabil și cu un mare potențial de a fi ORAȘ VERDE! Din puținele informații publicate pe www.sibiucityapp.ro, oricine poate constata că platforma online „Sibiul Verde” adună și prezintă numai informațiile utile privind colectarea selectivă!

Sibiul are un program privind integrarea în rândul orașelor curate și sănătoase din Europa?

Corespondență din Timișoara (2),

Marius HALMAGHI