Studiul „Ce a fost? – Ce este? – Ce vrea să fie? Necesitatea din care a răsărit „Astra” (1936), fiind editat chiar de Asociaţiunea ASTRA – la Sibiu -, tiparul fiind asigurat de Institutul de Arte grafice „Dacia Traiană”; reproducem continuarea: «Cele două mari şi crâncene asalturi împotriva asupritorilor, au fost frânte, unul pe roată la Alba-Iulia, al doilea în singurătăţile munţilor Zarandului. Tăria veacurilor trecute – izolarea, trăirea prin tradiţie – s’a adeverit, pe de altă parte, neputincioasă faţă de asaltul culturilor streine. Prin slova, cartea, cultura streină, se furişau în sufletele româneşti gândirea, simţirea, idealul de vieaţă al popoarelor streine conlocuitoare, mai luminate decât iobagul român şi preotul lui. Sute de ani înaintea veacului al 19-lea, streinii ne ameninţau legea, credinţa; dela aceasta dată încoace ne ameninţau limba şi naţionalitatea. Înaintaşii noştri de acum 75 ani, după ce s’au trezit din ameţeala produsă de dezastrul revoluţiei din 1848/49, au înţeles că dreptatea poporului românesc nu se poate dobândi fără luminarea poporului, fără încercarea şi lupta de a-l ridica pe o treaptă culturală cel puţin egală cu aceea a popoarelor conlocuitoare. Ei au înţeles că puterea minţii, a simţirii, a voinţii, a spiritului de jertfă, creşte prin cultura cea adevărată, ca şi puterea economică, elanul de luptă şi de rezistenţă. Şi s’au gândit să dea poporului acest mijloc prin care însuşirile bune ale sufletului românesc să se trezească şi să sporească. Însuşi Avram Iancu s’a gândit, în testamentul său, la acest nou mijloc de luptă naţională – al culturii, – când şi-a lăsat întreaga avere pentru înfiinţarea unei Academii de drept românească. Gândul marelui Tribun şi vizionar l-au realizat, în altă formă, întemeietorii „Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român”, nemuritorii mitropoliţi Andrei Şaguna şi Alexandru Şuluţ, într’o credinţă cu cei mai de seamă cărturari ai vremii George Bariţiu, Timotei Cipariu, Iacob Bologa, Ion Puşcariu, Vasile Pop şi alţii.

Programul întemeietorilor. După revoluţia din 1848/49, românii dela apusul Carpaţilor s’au văzut rămaşi singuri, la propriile puteri, aşa cum – de altfel – au fost lăsaţi chiar în vremea revoluţiei, deşi ei s’au ridicat împotriva duşmanilor împăratului din Viena, cari în aceeaşi vreme erau şi duşmanii lor seculari: Ungurii. Puţinele raze de lumină din vremea absolutismului s’au întunecat în grabă şi prin structura politică a dualismului, românii au fost lăsaţi pe mâna puterii de Stat unguresc. Astfel noi nu aveam să trăim numai din propriile puteri, ci pe acestea trebuia să le apărăm împotriva puterii de Stat, din deceniu în deceniu mai duşmănoasă faţă de noi. Creşterea puterilor spirituale şi economice ale poporului român, pentru a putea rezista şi lupta – a ajuns astfel o poruncă a însăşi existenţei noastre ca neam. Păstrarea sufletului naţional cu virtuţile lui, nu mai putea fi asigurată numai prin Biserică şi nici chiar prin şcoala românească, abea înfiripată. Trebuia o lucrare de trezire şi de creştere a sufletului naţional în întreg poporul, era lipsă de făurirea unei conştiinţe naţionale care să adune într’un mănunchiu, să solidarizeze pe toţi românii dela Apusul Carpaţilor, ca într’o cetăţuie sau într’o tabără de luptă. Aceste două porniri ale vremii au intrat ca postulate principale în programul întemeietorilor: Creşterea puterilor sufletului naţional prin luminarea minţii cu cunoştinţe folositoare şi îndrumări etice, cari să-l ajute şi la câştigarea unor mai bune condiţii materiale de trai; şi făurirea unei sensibile conştiinţe naţionale care să solidarizeze pe toţi românii în jurul unei credinţe, a unui ideal comun suprem, faţă de care să se întunece interesul particular, de clasă, ori confesional. S’a simţit nevoia ca aceia cari s’au lăudat că sunt fiii Romei o jumătate de veac şi au făcut o revoluţie în tăria acestei convingeri, să ducă ideea mântuitoare cu un pas mai departe. Adecă: în vremuri normale, de pace, să gândească, să creadă, să simtă, să acţioneze ca un singur popor, care să-şi găsească drumul lui şi să înainteze pe el. Deci o nouă izolare de alte neamuri, dar aceasta conştie.

În aceste două idei, două postulate fundamentale, se cuprinde întreg programul fondatorilor „Astrei”. El este aşa de vast, aşa de larg cuprinzător, încât nu a putut fi epuizat până în ziua de azi. În afară de aceasta conştiinţa naţională luptătoare, tot mai prigonită din deceniu în deceniu, pe câmpul de activitate politică, a trebuit să aibă asigurat un loc de refugiu, în familie. Întemeietorii s’au gândit că acest adăpost trebue să fie tot „Astra”. De aceea Asociaţiunea noastră a fost, dela începuturile ei, nu numai culturală, ci şi naţională.

Mijloacele de realizare a programului. Mijloacele culturale întrebuinţate de „Astra” în deceniile de până la unire sunt cele în general folosite şi de societăţile culturale şi naţionale ale altor popoare. Ele sunt însă întâia oară puse în aplicare la românii dela apusul Carpaţilor, dintre toate ţinuturile locuite de români.

Pentru poporul dela sate. Dându-şi seama de însemnătatea şi folosul cărţii şi a gazetei scrise pe înţelesul poporului, „Astra” a luptat împotriva analfabetismului întemeind şcoli pentru adulţi pe sate, cu ajutorul învăţătorilor şi al preoţilor; a premiat şi a publicat Abecedare pentru adulţi; a răspândit în popor cărţi şi gazete pe înţelesul lui; a înfiinţat cele dintâi biblioteci săteşti şi cele dintâi case de cetire, case culturale. A înfiinţat Biblioteca poporală a Astrei, publicaţie periodică. A răspândit gratuit gazete pentru popor. În Biblioteca poporală a publicat lucrări de istorie naţională, religioase, economice, de literatură poporală. Coborînd la sate prin conferenţiarii săi, Duminecile şi sărbătorile, a vorbit poporului, despre tot ceea ce-l putea interesa şi-i putea folosi: igienă, sănătate, bunele moravuri, economie raţională, pomărit, stupărit, creşterea vitelor, nutreţuri artificiale, cooperative şi bănci poporale. A împărţit altoi, animale de soiu nobil pentru reproducţie. A aranjat expoziţii de copii cu premii, expoziţii de lucru de mână dela sate, propagând sănătatea rasei şi păstrarea tradiţiilor naţionale în port, cântec, dans. A ţinut conferenţiari pentru economie şi cooperaţie, la sate. A combătut alcoolismul şi toate viciile din popor. A înjghebat cele dintâi reprezentaţii teatrale la sate, cu elemente localnice şi cele dintâi coruri. Şi mai presus de toate, a făcut cu ori ce prilej educaţie naţională, trezind conştiinţa naţională şi vărsând în ea încrederea şi mândria de rasă. Munca aceasta de reală şi nobilă culturalizare a maselor populare, să nu uităm că începuse într’o vreme când în alte ţinuturi locuite de români încă nu se gândiră intelectualii să coboare în mijlocul poporului pentru luminarea şi înfrăţirea cu el în necazuri ca şi în bucurii.

Pentru intelectuali. „Astra” s’a înfiinţat dela început pentru întreg poporul românesc dela vestul Carpaţilor, nu numai pentru o clasă intelectuală: poporul dela sate. Şi pătura intelectuală avea nevoe de cultură naţională, – o mare parte a ei fiind ieşită din şcoli streine. De aceea ea a înfiinţat îndată revista „Transilvania” în care se publicau studii istorice, filologice, literare şi se discutau problemele culturale ale vremii, după pilda revistelor din Ţările româneşti. Se sprijineau şi se premiau cărţi de literatură. S’a înfiinţat „Biblioteca Astrei pentru intelectuali”. Sub patronajul „Astrei” s’a publicat cea mai completă Enciclopedie română, de până azi».

(va urma)