La 10 aprilie 1872, într-un local modest din Piața Mică, cu doar patru funcționari, între care primul director-executiv Visarion Roman, își deschidea ghișeele pentru public prima bancă cu capital românesc din Transilvania. În fapt, era prima instituție de credit pur românească din întreg spațiul geografic național, dintre Nistru și Tisa, izvoarele Ceremușului și Dunăre.

Alături de Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei (1864), și “Astra” culturală (1861) – Banca “Albina” (1871) forma triumviratul național care va dirija în plan religios, cultural și economic afirmarea politică a românilor transilvăneni, pregătirea temeinică a Unirii de la 1918.

Încă de la înființare, Banca “Albina” a contribuit decisiv, alături de celelalte aproximativ 250 de institute de credit românești înființate în provincie până în 1914, la finanțarea țăranului român pentru a-și cumpăra pământul grofilor unguri. Astfel are loc un proces social-economic foarte important prin transferul proprietății funciare nobiliare de tip feudal în mâna tinerei burghezii românești. Consolidarea forței economice a românilor a avut implicații în creșterea gradului de cultură și a numărului votanților Partidului Național Român.

Banca a oferit, încă de la înființare, din profitul anual, o sumă în creștere pentru finanțarea culturii naționale. Este vorba de întrajutorarea școlilor, bisericilor, societăților culturale și de binefacere, burse pentru elevi și studenți.

În jurul ei s-a constituit Uniunea bancară “Solidaritatea” (1907), care grupa cvasitotalitatea băncilor românești. Aceasta a jucat rolul unui veritabil “guvern românesc” care dirija economia românilor din agricultură, meșteșuguri, comerț, chiar timidele investiții în industria modernă – prin credite avantajoase, limitând și înlăturând treptat activitatea nefastă a cămătarilor.

Tot colectivului de funcționari albiniști cu studii economice superioare se datorește fondarea, în 1911, primei bănci de asigurare cu capital românesc. Înființarea “Băncii Generale de Asigurare” închidea cercul în sfera afacerilor bancare, noua bancă îndeplinind rolul de asigurare a proprietăților imobiliare (pământul și produsele lui, case, alte valori) pe care debitorul le oferea ca ipotecă la contractarea împrumuturilor bancare.

Deși legile statului austro-maghiar interziceau implicarea băncilor în politică, prevăzând sancțiuni dure, până la lichidarea instituției, “Albina” a finanțat PNR, găsind forme subtile, cum a fost trecerea acestor subvenții la capitolul pierderi.

Între Banca “Albina” și sistemul bancar din Regatul României în frunte cu Banca Națională, au fost legături tot mai strânse, mai ales după 1900.

Funcționari ai băncii, mai ales din Filiala de la Brașov (1882)- prima filială “albinistă”, au sprijinit efemera administrație românească din sudul Transilvaniei în august-septembrie 1916, apoi au trecut în România înrolându-se în Armata Română, luptând pe fronturile unității naționale în 1917-1918. În toamna anului 1918 Banca “Albina” creditează Consiliul Dirigent, având rolul unei veritabile bănci naționale provinciale.

După 1918-1919 ea și-a extins sfera afacerilor spre comerț și industrie, participând la “românizarea”, alături de băncile franceze, engleze și italiene aliate, obiectivelor industriale cu capital german și austro-ungar perdante în Marele Război. Reforma agrară din 1921 a stat în atenția noii generații de conducători “albiniști”, creditând țărănimea împroprietărită pentru a-și cumpăra mașini agricole, semințe performante, animale de tracțiune, toate având ca efect modernizarea tinerelor ferme agricole.

Din 1920, apar noi filiale la Cluj, Tg. Mureș, Sighișoara, Mediaș, Târnăveni, București, Timișoara, Arad- care impun banca între primele 10-15 instituții de credit din România Întregită. Un rol important l-a avut în menținerea în echilibru a economiei de război din anii 1939-1944, contribuind la funcționarea ei în relativă normalitate.

Prin filialele din Cluj și Târgu-Mureș, cu ajutorul Ministerului de Finanțe și a BNR, Centrala de la Sibiu a oferit reesconturi importante băncilor românești și credite românilor rămași în Ardealul cedat prin Dictatul de la Viena. Astfel s-a limitat politica de sărăcire a românilor din acest teritoriu, pe care guvernul horthyst de la Budapesta a pus-o în aplicare, prin refuzul de a oferi reesconturi băncilor românești și credite românilor.

Atât înainte cât și după Marea Unire, Banca “Albina”, chiar dacă a fost considerată o “bancă a românilor”, a oferit credite, fără discriminare, ungurilor și sașilor, dacă aceștia apelau la ea și puteau oferi gajuri potrivit legii.

În fruntea ei s-au perindat conducători de mare valoare profesională și morală ca: Visarion Roman, beiușanul Partenie Cosma, Iosif Lissai, Ioan Vătășianu, Constantin Popp, Marius Peculea, Mihai M. Veliciu. De la patru funcționari în 1872, corpul funcționăresc crește treptat, ajungând în 1944 la 101 funcționari definitivi, 47 provizorii, 34 servitori și 78 pensionari. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a creat Fondul de pensii, apoi capitaluri de rezervă. Menirea lor era de a asigura venituri decente după pensionarea angajaților, respectiv surse bănești pentru a acoperi piederile băncii în momentele de crize economice și politice prin care Țara putea să treacă (vezi 1918-1920, 1929-1933, 1940-1944). De aceea, putem vorbi de o adevărată “familie albinistă”, ceea ce a impulsionat angajații să muncească mult și corect pentru o instituție pe care o considerau și a lor, nu numai a acționarilor. În perioade de criză economică, toți angajații au beneficiat de creșteri salariale, subvenții pentru haine, încălzire, chirii, hrană- ținându-se cont de inflație și de evoluția prețurilor.

În 1948, alături de alte întreprinderi și instituții bancare și comerciale, statul comunist a lichidat-o. Se dădea o lovitură decisivă proprietății private, omului muncitor și întreprinzător, preferându-se o economie centralizată, de tip sovietic, până la urmă, în mare măsură, falimentară. Ceea ce putuse să reziste după 1989 a fost falimentată de noii îmbogățiți, comuniști prin naștere și mentalitate din elita vremii, deveniți capitaliști milionari/miliardari pe spinarea muncii celor mulți.

Între 1994-2000 s-a încercat reînființarea Băncii “Albina”. O confruntare între economiști sibieni și bucureșteni dă câștig de cauză Bucureștiului. Din păcate, o politică greșită de creditare a unor clienți străini și români dornici de îmbogățire, fără să li se verifice bonitatea ipotecilor oferite, a dus la falimentul Băncii “Albina” rediviva. La 150 de ani de la înființarea Băncii “Albina” din Sibiu, ieri, 27 iunie ac., a avut loc o sesiune Științifică Națională sub patronajul Băncii Naționale a României și a dlui. Acad. Mugur Isărescu- Guvernatorul BNR.

Marţi, 28 iunie ac., repetăm Sesiunea sub patronajul a două tinere universități –“Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea din Oradea. La Sibiu- Sesiunea se va desfășura în sediul Universității, Bdul Victoriei, nr.5-7, etaj I, sala 34, începând de la orele 10.00.

Prof. univ. dr. Mihai D. Drecin

Universitatea din Oradea