10 pentru „2X2 RACE”, în Masivul Făgăraş

”2X2 RACE”, una dintre cele mai importante competiţii de alergare montană (ultra – maraton montan) organizate în lume şi singura cursă din România ce se desfăşoară integral la o altitudine de peste 2.000 de metri, a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Evenimentul din acest an va strange la start peste 270 de sportivi din mai multe ţări ale Europei şi se va desfăşura în 20 august, în Masivul Făgăraş. Ultra – maratonul montan din 20 august va avea principalul reper în zona Cabanei Paltinu de la Bâlea Lac., aici urmând a fi organizate punctele de start şi finish. 2X2 RACE este compusă din două concursuri distincte (cursa 2X2 RACE şi cursa X2 RACE), în funcţie de pregătire, experienţă, condiţie fizică etc, concurenţii având de ales concursul la care doresc să participe. 2X2 RACE este o cursă desebit de tehnică și, cu siguranță, unul dintre cele mai dificile ultra-maratoane montane organizate în lume. Traseul, cu o lungime de 45 kilometri și 4.200 metri diferență pozitivă de nivel, poartă concurenții pe cele mai înalte două vârfuri montane din România (Moldoveanu – 2.544 metri și Negoiu – 2.535 metri), din spectaculoasa creastă a Făgărașilor. Startul va fid at la ora 6, iar reperele ce trebuie urmate de concurenţi sunt următoarele: Cabana Paltinu – Șaua Capra – Fereastra Zmeilor – Vârful Mircii – Podu Giurgiului – Viștea – Vârful Moldoveanu – Viștea – Podu Giurgiului – Vârful Mircii – Fereastra Zmeilor – Șaua Capra – Cabana Paltinu – Izvorr Paltinu – Lacul Călțun – Strunga Doamnei – Vârfuf Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Călțun – Izvor Paltinu – Șaua Capra – Cabana Paltinu. Timpul limită stability de organizatori pentru parcurgerea întregului traseu este de 14 ore. X2 RACE este una dintre cele mai tehnice si intense curse de alergare montană. Lipsa aproape totală a zonelor de plat si distanta de „doar” 18 kilometri forțează concurenții să alerge pe unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpati. X2 RACE este o cursă spectaculoasă prin traseul tehnic și diferența de nivel uriașă (1.900 metri) raportată la lungimea traseului (18 kilometri). Concursul se desfășoară integral la peste 2.000 metri altitudine, ajungând până pe al doilea cel mai înalt vârf din Carpații României, Negoiu (.2535 metri). Concureţii vor pleca în cursă în jurul orei 7, pe următorul traseu: Cabana Paltinu – Șaua Capra – Izvor Paltinu – Lacul Călțun – Strunga Doamnei – Vârful Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Călțun – Izvor Paltinu – Șaua Capra – Cabana Paltinu. Timpul limită stability pentru parcurgerea traseului este de 10 ore. Concurenții admişi la competiţie au fost selecționați dupa îndeplinirea unor cerințe speciale, din care să releve faptul că au experiență în alergare montană, astfel încât organizatorii să se asigure că aceştia pot face față efortului fizic și psihic la care vor fi supuși în timpul cursei. “2X2 RACE” este un eveniment care are ca scop principal promovarea activităţii sportive de alergare montană în România, utilizând poteci marcate din Munţii Făgăraş. Copetiţia este organizată de Asociația Club Sportiv 2X2 Race din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
18 august 2022 la 11:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit