logo
Vettel, primul lider
b.o.n.
874 vizualizari
Vettel, primul lider
Pilotul german Sebastian Vettel (Ferrari) a câştigat, ieri, Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, de la Melbourne, prima cursă a sezonului 2017.

La finele celor 58 de tururi, Sebastian Vettel a fost cronometrat cu timpul de o oră, 24 de minute, 11 secunde şi 67 de sutimi. Germanul a fost cu aproape 10 secunde mai rapid decât Lewis Hamilton (Mercedes) şi cu 11 secunde în faţa lui Valtteri Bottas (Mercedes). Majoritatea piloţilor au avut o strategie cu o singură oprire la boxe.
Sebastian Vettel, în vârstă de 29 de ani, este cvadruplu campion mondial (2010, 2011, 2012, 2013). În sezonul trecut, s-a clasat pe poziţia a patra la general, iar în Australia germanul a reuşit un loc trei.
Ferrari a punctat considerabil şi prin finlandezul Kimi Raikkonen, care a încheiat pe locul 4. Olandezul Max Verstappen a terminat cursa pe locul 5 şi a adus singurele puncte pentru Red Bull, în condiţiile în care australianul Daniel Ricciardo a abandonat după 26 de tururi.
Au mai intrat în puncte Felipe Massa (Williams), Sergio Perez (Force India), Carlos Sainz Jr. (Toro Rosso), Daniil Kvyat (Toro Rosso) şi Esteban Ocon (Force India). În schimb, niciunul dintre piloţii Haas nu a încheiat cursa, din cauza unor probleme tehnice.
Lewis Hamilton a plecat din pole position în Australia, urmat de Sebastian Vettel şi Valtteri Bottas. Germanul Nico Rosberg, retras la finele sezonului trecut după ce a cucerit titlul mondial, era campionul en titre de la Melbourne.


În clasamentul piloţilor, Sebastian Vettel are 25 de puncte, Lewis Hamilton 18, iar Valtteri Bottas 15 puncte. În ierarhia constructorilor, Ferrari a acumulat 37 de puncte, iar Mercedes (33) şi Red Bull (10) completează podiumul.
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica