Liga a III–a de fotbal, Avīntul Reghin – CSU Voinţa Sibiu 1–0
Stanilă: "Am arătat ca o echipă de clovni"
Eşecul fotbaliştilor pregătiţi de Marius Baciu nu a rămas fără ecouri în rândul celor din conducerea clubului. Contactat telefonic, unul dintre oficialii grupării de pe "Municipal", Cornel Stănilă, a mărturisit că CSU Voinţa a arătat, la Reghin, ca o "echipă de clovni", precizând că astăzi va avea loc o şedinţă în care va fi analizată evoluţia din întâlnirea cu Avîntul, urmând a fi luate unele măsuri. "Suntem nişte inconştienţi. Acesta a fost cel mai penibil joc al nostru. Jucătorii noştri au impresia că promovarea e ca şi reuşită. La Reghin, pur şi simplu nu au putut sta în ghete. Ne-am prezentat ca şi cum meciul era câştigat dinainte. Am arătat ca o echipă de clovni. Ne-a bătut o formaţie de judeţ, care n-a mai câştigat în campionat de 8 luni. Reghinul avea numai două victorii în tot acest sezon până acum. Cred că, dacă ne prezentam cu echipa a doua, obţineam victoria. După cum am jucat, nu avem ce căuta la promovare. Luni (n.a. astăzi) vom avea o şedinţă, vom analiza cele întâmplate la Reghin şi mai mult ca sigur vor fi luate unele măsuri. Jucătorilor noştri li se oferă toate condiţiile, sunt cu banii la zi, au tot ce le trebuie, dar s-au prezentat sub orice critică la Reghin. Aşa nu se mai poate", a afirmat Stănilă..
Adauga un comentariu la acest articol
clovnul este acest stanila care isi permite sa jigneasca jucatori,sa speram ca la sedinta de luni hambasan sa –si dea seama in sfirsit ca acest clovn face rau clubului
pai mai pacalici–ule , jucatorii sunt noapte de noapte la dinu la bar si stau pana dimineata. cum vrei sa mai stea in ghete la meci? plus ca pe la camerele de la stadion misuna tot felul de fetite cu un moral dubios. asta de ce nu o spuneti ?
bai gigi de ce nu te duci si tu la sedinta de luni , ca vad ca sfaturi dai la toata lumea azi .A am uitat tu nu mergi nici macar la meciurile echipei handicapatule ce esti.
domnule stanila,as vrea sa stim si noi ce performante ati avut dumneavoastra in calitate de conducator de club,incat va permiteti sa faceti clovni jucatorii ?!cine va credeti dvs ca sa va permiteti sa vorbiti cu aerul asta de superioritate?ar trebui sa va faceti o analiza si cei din conducerea clubului,sa vedeti ca ati schimbat o echipa intreaga dupa turul campionatului,iar cei care au venit nu prea arata nimic.greul cade tot pe cei vechi,grigore,suciu,negut.....
dl stanila,daca asa va respectati jucatorii si daca ii sustineti doar cand castiga,asta spune multe despre caracter....
au pierdut un meci fratitlor ce atata caz.daca esti cu ei esti si cand pierd si cand castiga,nu??
din pacate conducerea nu e ok.ar trebui sa anazizati bine tot.si in cea ce a zis <<la dinu>> poate are drepatea insa la stadion stau cei care nu sunt din sb care sunt si cei mai bine platiti .altii isi rup piciorele pe un amarat de salar zi de zi....aia chiar nu au vina.
multa bafta vointa si nu va demoralizati.
din pacate conducerea nu e ok.ar trebui sa anazizati bine tot.si in cea ce a zis <<la dinu>> poate are drepatea insa la stadion stau cei care nu sunt din sb care sunt si cei mai bine platiti .altii isi rup piciorele pe un amarat de salar zi de zi....aia chiar nu au vina.
multa bafta vointa si nu va demoralizati.
sunt curios cati dintre cei mai sus il cunosc cu adevarat pe cornel stanila ,cati dintre ei au fost la meciurile echipei si in special , cati dintre ei au fost la meciul de la Reghin .In cazul in care nu indepliniti conditiile de mai sus va veti da seama cat de penibili sunteti .
mi se pare normal si corect ceea ce a scris ,,sibiu"..toti stiu numai sa critice si sa comenteze si in rest toti sunt blana si vb tampenii...auzi ca pleaca parvulescu si il da pe baciu afara,numai aberatii de 2 bani pe care le vorbesc incultii care habar nu au cum sta treaba la stadion
da de ce tot vorbiti aici de femei, de cat stau jucatorii la bar si alte tampenii cand habar nu aveti ce se intampla la echipa...vorbiti sa va aflati in treaba si sa faceti probleme jucatorilor. IA MAI TACETI DIN GURA si inainte sa afirmati ceva, informati–va, PAPAGALILOR
mergi vinerea, sambata si duminica in club la adi dinu si apoi vb. toti jucatorii merg acolo la lautari si femei . sursa sigura , daca vrei aduc si video.
Lasati criticele si mai bine haideti in peluza si sustineti echipa. Pe forumuri sunteti prezenti toti dar la stadion nu. SUSTINETI ECHIPA LOCALA.
A.C.A.B.
A.C.A.B.
pentru cultura voastra in weekend majoritatea pleaca acasa ,iar cei care raman nici nu ies in oras asa k hai pa,dak i–ati vzut o data nu inseamna k sunt mereu akolo























