CN masculin de baschet, CSU Atlassib – "U" Mobitelco Cluj 73–70
Sibiu–i fruncea
Baschetbaliştii sibieni au 2–0 īn eternul derbi al Ardealului, īn acest sezon. După 86–82 īn tur, "studenţii" noştri s–au impus şi vineri seara, īn "Transilvania", cu 73–70, īn faţa clujenilor de la "U" Mobitelco, graţie unui coş de la distanţă al lui Brown.
Baschetbaliştii sibieni se pot mândri că le-au administrat celor de la "U" Mobitelco jumătate din înfrângerile de până acum, în campionat. Vineri seara, în "Transilvania", jucătorii lui Darnell Clavon au demonstrat că victoria de la Cluj, din tur, scor 86-82, nu a fost una întâmplătoare. La capătul unui joc ce părea simplu, dar care s-a complicat rău după pauza mare, "galben-albaştrii" s-au impus pe final, graţie unei reuşite de la 6,25 a lui Earl Brown.
Primele minute s-au disputat sub semnul echilibrului. Smith a inaugurat tabela, apoi Cuic, cu un "three-point play", a întors rezultatul, pentru câteva secunde. Acelaşi Smith a readus Sibiul în avantaj, după care Brown a marcat pentru prima dată de la 6,25 (7-3). Tot Brown şi-a încercat norocul de la distanţă în alte două rânduri, dar a ratat de fiecare dată, şi clujenii au profitat de ocazie şi au egalat la 7.
Ceea ce a urmat a fost extrem de interesant. Sibienii au reuşit, în faţa liderului, un "run" de 11-0, la care a contribuit, într-o oarecare măsură, şi "Boomer" Herndon, lăsat pe bancă - decizie surprinzătoare - în debutul meciului, intrat între timp în locul lui Johnson. Cu 3 minute şi jumătate înainte de prima pauză, CSU avea un confortabil 18-7...
Clujenii i-au readus pe "galben-albaştri" cu picioarele pe pământ cu două "capace" consecutive, ex-gazistul Thomson stingându-le lumina lui Miskovic şi Johnson. Jucătorii lui "Dee" s-ar fi putut desprinde şi mai mult în finalul primului sfert însă, dacă nu s-ar fi grăbit şi ar fi irosit alte două atacuri, de fiecare dată cu abatere de paşi. Chiar şi aşa însă, după 10 minute, CSU conducea cu 23-11.
La reluare, sibienii au continuat să se desprindă. Aflat în revenire de formă, Johnson a continuat să marcheze şi, în acelaşi timp, să facă şi spectacol. Diferenţa a crescut de la un minut la altul, clujenii părând mai degrabă hipnotizaţi. Cu aproape 4 minute înainte de pauză, sibienii aveau deja 21 de puncte avantaj (38-17). Norocul oaspeţilor a fost că, în finalul sfertului 2, au reuşit să înscrie 3 coşuri consecutive, astfel că, la jumătatea partidei, cele două echipe mai erau despărţite de (doar) 15 puncte (42-27).
Coşmar după pauză
Sibienii au fost de nerecunoscut, la reluare. Ratările s-au ţinut scai de jucătorii lui "Dee". În schimb, universitarii clujeni au recuperat punct cu punct şi, la un moment dat, s-au apropiat la un singur coş (49-47). "Galben-albaştrii" au avut un moment de răbufnire (54-47), moment în care Marcel Ţenter a cerut time-out, iar în timpul rămas, două minute şi jumătate, clujenii au reuşit un "parţial" de 9-0 cu care au întors rezultatul. Mai erau 10 minute şi CSU era - inexplicabil - condusă, la diferenţă de un coş (56-54).
Sfertul 4 a fost unul echilibrat, conform aşteptărilor. Miskovic a egalat la 56, dar imediat Cuic a făcut 59-56, cu o aruncare de la distanţă. Smith a restabilit egalitatea încă o dată, cu un "three-point play". Sibienii s-au desprins, pentru moment, la 5 puncte (64-59), dar formaţia vizitatoare a egalat la 67. Apoi a fost 70 egal, cu 38 de secunde înainte de final, moment în care ”Dee” a cerut time-out. La reluare, sibienii au avut atacul, Smith a ratat de la 6,25, dar Johnson a recuperat şi i-a pasat lui Brown, care a marcat al treilea coş consecutiv de la distanţă. 73-70 pentru CSU, cu 14 secunde înainte de final. Time-out ”U” Mobitelco, apoi repunere de la centru pentru clujeni. ”Galben-albaştrii” au profitat din plin de faptul că aveau o singură greşeală de echipă şi au faultat de 3 ori în 8 secunde. Mai erau 5,6 secunde şi ”U” avea posesia şi un nou time-out. În timpul rămas, Silvăşan a aruncat de la distanţă, în încercarea disperată de a trimite meciul în prelungiri. Pentru o fracţiune de secundă, gândul fanilor sibieni a zburat spre acea semifinală în care clujeanul o trimitea pe ”U” Mobitelco în ultimul act, cu o aruncare de la 8 metri, în finalul meciului decisiv, acum câţiva ani. De data aceasta, Silvăşan n-a mai avut atâta noroc. Sibiul a câştigat, astfel, şi cel de-al doilea meci cu ”U” Mobitelco, în eternul derbi al Ardealului, sezonul 2009/2010. Până la proba contrarie, Sibiu-i fruncea!
Marcatori: Brown 20 (5x3), J. Smith 18 (1x3), Herndon 12, B. Johnson 11, Miskovic 8, Haiduc 4 (CSU Atlassib), Cuic 23 (2x3), Krstanovic 18, Silvăşan 14 (2x3), Chetreanu 12, Thomson 2, Dykes 1 ("U" Mobitelco).
Procentaje
CSU Atlassib
2 pct. 52,5 (21/40)
3 pct. 33,3 (6/18)
"libere" 81,3 (13/16)
"U" Mobitelco
2 pct. 51,1 (24/47)
3 pct. 19,0 (4/21)
"libere" 66,7 (10/15)
"Ardelenii, ardelenii!"
Conflictele dintre fanii lui CSU şi ai lui "U" Mobitelco din ultimii ani au fost doar istorie, vineri seara, în "Transilvania". Cele două galerii şi-au încurajat în mod sportiv favoriţii, iar la final au scandat împreună împotriva campioanei Asesoft, echipă pe care sibienii o vor întâlni în penultima etapă, pe teren propriu, şi cu care "U" Mobitelco se află în luptă directă pentru primul loc, la finalul sezonului regular.
Tort pentru Brown
A devenit deja o tradiţie ca, de fiecare dată când un jucător sau oficial de-al lui CSU Atlassib îşi sărbătoreşte ziua de naştere, acesta să primească, din partea suporterilor, un tort, chiar înaintea unui joc de campionat. Aşa s-a întâmplat şi vineri seara, cel sărbătorit fiind Earl Brown, baschetbalistul împlinind în chiar ziua meciului 32 de ani. Brown s-a revanşat din plin faţă de fani, fiind MVP-ul meciului, contribuind decisiv la victoria asupra lui "U" Mobitelco, cu 20 de puncte, inclusiv 3 coşuri de la distanţă, în finalul jocului.
Întârziere din cauza inelului
Meciul dintre CSU Atlassib şi "U" Mobitelco a început cu o întârziere de câteva minute. La încălzire, unul dintre inele a cedat, astfel că el a trebuit luat jos şi sudat. Cei de la Sala "Transilvania" s-au mişcat repede şi defecţiunea a fost remediată în cel mai scurt timp.
CN masculin, etapa a XXVII-a
BC Mureş Tg. Mureş - Gladiator Cluj-Napoca 103-89
Dinamo Bucureşti - CSU Cuadripol Braşov 59-60
SCM "U" Craiova - CSM Bucureşti 72-78
ELBA Timişoara - Gaz metan Mediaş 95-93
Energia Rovinari - CS Otopeni 64-58
CSU Atlassib Sibiu - "U" Mobitelco Cluj-Napoca 73-70
Steaua Turabo Bucureşti - CSM Oradea 89-83
BCM "U" Piteşti - CSU Asesoft Ploieşti 71-84.
Clasament
1. "U" Mobitelco Cluj 26 22 4 0 2104:1850 48
2. Gaz metan Mediaş 27 21 6 0 2324:1960 48
3. CSU Ploieşti 27 21 6 0 2356:1976 48
4. CSU Atlassib Sibiu 27 19 8 0 2125:2013 46
5. ELBA Timişoara 27 17 10 0 2266:2152 44
6. BCM "U" Piteşti 27 15 12 0 2106:2029 42
7. Steaua Bucureşti 27 14 13 0 2151:2172 41
8. BC Mureş Tg. Mureş 27 14 13 0 2217:2176 41
9. CSM Oradea 27 13 14 0 2115:2122 40
10. Energia Rovinari 27 13 14 0 2054:2107 40
11. Dinamo Bucureşti 27 11 16 0 1911:2031 38
12. CS Otopeni 26 12 14 0 2006:2043 38
13. CSM Bucureşti 27 9 18 0 2027:2158 36
14. Gladiator Cluj 27 5 22 0 1959:2375 32
15. CSU Braşov 27 5 22 0 1959:2375 32
16. SCM "U" Craiova 27 4 23 0 2016:2292 31.
Etapa a XXVIII-a, miercuri, 24 martie
Gladiator Cluj - BCM "U" Piteşti (în tur 73-93)
CSU Asesoft Ploieşti - Steaua Bucureşti (63-68)
CSM Oradea - CSU Atlassib Sibiu (76-85)
"U" Mobitelco Cluj - Energia Rovinari (72-63)
CS Otopeni - ELBA Timişoara (74-86)
Gaz metan Mediaş - SCM "U" Craiova (94-67)
CSM Bucureşti - Dinamo Bucureşti (67-73)
CSU Cuadripol Braşov - BC Mureş Tg. Mureş (81-102)
.

Adauga un comentariu la acest articol