Să ne cinstim valorile

Cu oarecare ruşine vă mărturisesc că amicalul dintre o selecţioneră bearcă a României şi una de amatori a Italiei, venită pe meleagurile noastre într-o excursie "tematică", desfăşurat la ora mesei de prânz, pe un teren cu aspect de imaş comunal, a avut darul să mă adoarmă. Fotbalul, dintre toate sporturile de echipă, mi-a fost cel mai apropiat, dar constat că începe să mă plictisească la nivelul la care se practică la noi. Iar dacă aceşti "Under 23" sunt speranţele noastre pentru viitoarele confruntări internaţionale oficiale, atunci slabe speranţe de redresare. Aşa cum partidele politice au nevoie stringentă de un dezinfectant puternic, cred că şi Federaţia de fotbal ar avea de câştigat după o deratizare generală. Cum peştele de la cap se-mpute, aşa şi sportul de la noi, în care campionii sunt trataţi cu o condamnabilă indiferenţă, iar banii se scurg prin tot felul de canale obscure.
Noi, cei mai hârşiţi, ne mai amintim de marii fotbalişti care au fost Iosif Petschovschi, Titus Ozon, Ion Voinescu, Gheorghe Constantin (recent trecut în veşnicie), Alexandru Apolzan, când fotbalul se juca din pasiune, din prietenie, din nevoia de asociere. Îmi luminează amintirile şi cei mai recenţi, de la Emerich Dembrovschi, Radu Nunweiller, Florea Dumitrache, Flavius Domide, Emil Dumitriu II, Ion Pârcălab. Nici Sibiul n-a dus lipsă de jucători, unii făcând o carieră prodigioasă pe la echipe de prim rang. Zilele trecute l-am zărit pe stradă pe Nicolae (Nae) Roman, sibian get-beget - care în septembrie anul trecut a împlinit 84 de ani - dublu licenţiat în Drept şi Comerţ, un adevărat domn şi în fotbal, inter cu tehnică desăvârşită şi gândire tactică, la CCA fiind vârful său de carieră (două titluri de campion şi trei cupe). În adolescenţa mea, l-am văzut jucând, iar când am ajuns ziarist am stat de vorbă. Era contabil-şef la o întreprindere de prelucrare a lemnului, undeva pe Cibin. Ne-am mai întâlnit, fiindcă umbla mereu pe bicicletă, iar eu, pieton înrăit, îl strigam de pe trotuar. Pe lângă el, i-am cunoscut pe Văcaru, Dragoman, Kucerak (după ce abandonase fotbalul şi era antrenor), Traian Popa (portarul), Ghilling (l-am avut antrenor la Metalul IOS), Rätscher, Ion Munteanu (portarul), Lutsch, Flichiş (un jucător cu un destin nefericit, pentru că, la calităţile lui, putea fi mai mult decât o vedetă locală), Cherciu (şi el mulţumindu-se cu puţin), Negrea (ajuns de la Casa Copilului titular la Steaua), Mureşan ("Lălău", o vreme preşedinte la FC Şoimii), Liviu Coman (mare portar), David ("ministrul apărării"), Schwartz ("Smiri", extremă dreaptă cum puţine a avut Sibiul), Liebhardt (cu frumoasa lui nevastă care-l susţinea din tribuna de lemn, de-mi ţiuiau urechile, pentru că stătea chiar în spatele meu!), Creţu (mic şi al dracului, zis "Motoreta"), Schwemm (nu l-am mai văzut pe centru de-o vreme), Dunăreanu (lui Titus i-a plăcut mai mult şcoala decât... poarta), Beşta (lui Ion nu i-au plăcut nici şcoala, nici fotbalul, deşi era dotat), Cernuşcă (Puiu a vrut să facă mai mult cu facultatea decât cu joaca), Dumitru (pe Nelu nu-l ajuta fizicul, dar era un atacant de rasă), Răşinaru (ar fi putut ajunge mai mare decât Gheorghe, taică-său, dar n-a avut ambiţie, fiindcă era titular la CSM, în Divizia B, încă elev fiind...).
Poate că, într-o zi, mă voi hotărî să-mi public amintirile, dar mă întreb cine le va mai citi!

.