Marmaţia Sighetu Marmaţiei – FC Cisnădie 1–2 (0–1)
Primul joc, prima victorie
Cu o echipă încropită în ultimul moment, Cisnădia a câştigat la Sighetu Marmaţiei graţie unui gol marcat de sibianul Alex Mămăligă.
Cum-necum, cu o formaţie încropită în grabă, FC Cisnădie s-a întors cu toate cele 3 puncte de la Sighetu Marmaţiei. "Roş-albaştrii" au dat lovitura încă din debutul meciului, Luci Tarcea reuşind să deschidă scorul după numai două minute. Atacantul a trimis în plasă un balon respins de portarul gazdă, la reluarea lui Piko. Unul dintre jucătorii transferaţi în această iarnă, Alex Mămăligă, a înscris pentru 2-0 în finalul jocului, la capătul unei acţiuni individuale ('86). Relaxarea apărută în jocul cisnădienilor a fost speculată de maramureşeni, un minut mai târziu aceştia reuşind să reducă din diferenţă prin Ignat.
"Până la urmă a fost bine. Rezultatul contează. Este bine pentru o echipă care nu a jucat niciun meci împreună, mă refer la primul "unsprezece". Doi jucători i-am transferat cu puţin timp înainte, mă refer la Doicaru şi Mircea Ilie. Urmează SESO, un meci foarte greu, dar sper să ne descurcăm, poate aşa le dăm o mână de ajutor şi celor de la Voinţa", a afirmat Marin Radu II.
Radu II şi Dan Călinescu au folosit următoarea formulă de echipă: Gh. Viorel - Băcilă, M. Radu, Ciobanu, Onciu - Doicaru (Mămăligă), Lecovişte, B. Piko, Bărculeţ (Vintilă) - Tarcea (Drăghici), M. Ilie (C. Rău).
Liga a III-a, Seria a VI-a, etapa a XVIII-a
SESO Cîmpia Turzii - Luceafărul Oradea 2-1 (0-0)
Au marcat: Sancira '48, Fertea '63 / Dumiter '73
Marmaţia Sighetu Marmţiei - FC Cisnădie 1-2 (0-1)
Au marcat: M. Ignat '87 / L. Tarcea '2, Mămăligă '86
Sănătatea Cluj - CS Zlatna 6-2 (4-1)
Au marcat: Albu '8, '14, '24, '32, Vădana '65, Nicula '78 / Kiraly '16, Marian '78
Unirea Dej - Avîntul Reghin 1-0 (1-0)
A marcat: Zelencz '25
Bihorul Beiuş - Voinţa Livezile 1-2 (1-0)
Au marcat: Agiurgeoaie '7 / Apostolache '70, Ştefoi '90+3
Gloria II Bistriţa - AFC Od. Secuiesc 1-2 (0-0)
Au marcat: Rogozan '88 / Tatamaniuc '55, Lazăr '78
Gaz metan II Mediaş - FC Zalău 1-0 (1-0)
A marcat: Fl. Sabou '12.
Partidele Unirea Ungheni - CSU Voinţa Sibiu şi CSM Sebeş - Turul Micula vor avea loc marţi, 2 martie, ora 15.00.
Clasament
1. CSU Voinţa Sibiu 17 13 3 1 27-9 42 (+18)
2. SESO Cîmpia Turzii 18 12 3 3 30-15 39 (+9)
3. FC Cisnădie 18 10 3 5 29-17 33 (+6)
4. Bihorul Beiuş 18 9 3 6 21-22 30 (0)
5. Voinţa Livezile 18 8 5 5 24-17 29 (+5)
6. Unirea Dej 18 7 7 4 26-19 28 (+1)
7. Gloria II Bistriţa 18 7 3 8 33-23 24 (-6)
8. Unirea Ungheni 17 6 6 5 25-21 24 (0)
9. Gaz metan II Mediaş 18 6 6 6 22-26 24 (-6)
10. FC Zalău 18 6 5 7 22-24 23 (-1)
11. AFC Od. Secuiesc 18 7 2 9 27-32 23 (-1)
12. Sănătatea Cluj 18 6 4 8 21-28 22 (-5)
13. CSM Sebeş 17 5 6 6 20-21 21 (-6)
14. CS Marmaţia 18 5 4 9 21-33 19 (-11)
15. Luceafărul Oradea 18 4 5 9 19-19 17 (-10)
16. CS Zlatna 18 4 4 10 21-36 16 (-11)
17. Turul Micula 17 4 2 11 22-39 14 (-10)
18. Avîntul Reghin 18 2 7 9 17-26 13 (-11).
.

Adauga un comentariu la acest articol
Eu nu am nimica cu mamaliga dar este bun jucator si nu mai vb voi ca fac pariu ca voi nu ati jucat fotbal in viata voastra dar va place sa vb si stati linistit ca la radu 2 nu merge cu spaga infectiilor