logo
O vară fierbinte cu fosta gimnastă Maria Olaru. ”Preţul aurului”: Drame în familie, bătăi şi înfometare la lot. Plus divorţul!
Ovidiu BOICA
1867 vizualizari
O vară fierbinte cu fosta gimnastă Maria Olaru. ”Preţul aurului”: Drame în familie, bătăi şi înfometare la lot. Plus divorţul!
Fosta gimnastă, medaliată cu aur la Olimpiada de la Sydney, în 2000, cu echipa României, s-a separat de Bogdan Diaconu, politicianul USL-ist în vârstă de 37 de ani. Ruptura s-a produs în vara anului trecut, tot atunci când Maria Olaru şi-a lansat bibliografia, ”Preţul aurului. Sinceritate incomodă”.
Maria Olaru, una dintre gimnastele de referinţă ale României din anii '90, a anunţat, zilele trecute, că nu mai formează o familie împreună cu politicianul Bogdan Diaconu. Ruptura dintre cei doi s-ar fi produs încă din vara anului trecut, la doar un an de la căsătorie. Tot în acea perioadă, fosta gimnastă şi-a lansat bibliografia, ”Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, volum care a făcut mare vâlvă în sportul românesc la acea vreme.
Anunţul separării de tânărul politician al Uniunii Social Liberale (USL) a fost făcut de sportivă pe pagina sa de Facebook:
  • ”Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic”, a scris aceasta.
  • ”Prin acest mesaj, anunţ pe oricine se arată interesat de persoana mea, că am divorţat, prin procedură notarială, de fostul meu soţ. Despărţiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coagulează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorţ se datorează activităţilor sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înţelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deşi trăiam separaţi, n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic. Cu atât mai puţin că aş fi ales divorţul după ce n-a mai fost deputat. Nimic mai străin de mine decât duplicitatea, minciuna, oportunismul sau demagogia etc. proceduri atât de utilizate de către politicieni. Iar cei care mă cunosc pot confirma oricând. Am simţit nevoia să fac publice aceste amănunte întrucât, în mod regretabil şi de neînţeles pentru mine, un ziar important, criticându-l pe politicianul B.D., nu i-a precizat numele, preferând formula ”soţul gimnastei Maria Olaru”. Nu contest fondul acelui material de presă - ROG doar să nu mai fiu asociată cu persoana respectivă şi cu actele sale sociale. Da, divorţul aduce cu sine o perioadă grea, însă nu imposibil de depăşit. Acesta este motivul pentru care, vă rog să înţelegeţi şi să respectaţi dorinţa de linişte atât de necesără mie şi fiului meu. Vă mulţumesc mult pentru înţelegere, şi rămân aceeaşi Maria Olaru, sinceră şi incomodă”, a scris multipla campioană olimpică şi mondială de gimnastică  în mesajul pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
 
 
7 MOMENTE DIN ”PREȚUL AURULUI. SINCERITATE INCOMODĂ”
 
Un copil povesteşte scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beţie ale mamei şi vorbeşte despre iubirea lor, după care a tânjit şi pe care, deseori, a simţit‑o.
Un copil ajunge în sala de gimnastică şi ridică ochii către norocosul şir de antrenori admirând‑o şi bătând‑o. O relaţie tandră şi nepermisă.
Bătaie, cafteală, atingere, ”mângâiere”, pedeapsă, altoială, urecheală, câte sinonime avem noi, românii, şi tot atâtea generaţii de fete şi băieţi care au suportat o educaţie cu palma.
Un copil povesteşte, în numele nostru, cum ne‑am furat‑o acasă, la şcoală, în ateliere, la rude şi în internate.
Un copil a trăit toate aceste lucruri.
Un copil a ajuns, mai apoi, campioana mondială absolută şi campioana olimpică. […]
E despre un copil care are puterea să vină şi să‑ şi apere antrenorii, scriind că Bellu şi Bitang n‑ au avut nicio vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney. Dar, cartea aduce ceva şi în acest misterios episod.
E despre un copil care şi‑a iubit părinţii, antrenorii, supraveghetorii şi pe toţi cei de la care n‑a pretins nimic
Și pe care nici azi nu‑ i acuză.
Nimic din ce scrie Olaru nu coboară.
Cartea e necesară şi insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Îşi cunoaşte valoarea, îşi aminteşte efortul”.
Cătălin Tolontan, în prefaţa volumului ”Preţul aurului. Sinceritate incomodă”
 
"A fost teroare! Sunt un ”catâr încăpățânat!""
"După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut și s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră și făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri.
Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m‑a dat afară din sală. Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m‑a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singură excepție, m‑am lovit la coaste.

După antrenament mi‑a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri și mi‑a mai spus catâr încăpățânat. Era iute la mânie și la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte... mă cam umpleam de groază. Eu, care veneam de acasă cu spaimele și obsesiile mele - era tocmai ce nu‑mi trebuia.
Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine".
 
"Blestematul de cântar” și... provocarea vomei
"Tot acolo, la lot, am învățat și metoda cea mai sigură de a scăpa de surplusul alimentar îngurgitat, pentru ca acesta să nu producă efecte ponderale: provocarea vomei.
Oricât de dezagreabil ar fi fost (inclusiv de povestit), cam toate fetele procedau astfel, pândind un moment în care să nu fie văzute, strecurându‑se la toaletă și băgându‑și capul în WC. Asta nu era deloc simplu, întrucât doamna Eta, tot dânsa, era numai ochi și urechi... la fel și antrenorii.
La cum era amplasat grupul sanitar, trebuia să te strecori într‑un moment favorabil spre a nu fi observată (puteai alege și dușul pentru asta, dar eram fete bine‑crescute, nu dădea frumos să ne curățăm acolo unde - pardon - borâsem).
Oricum, cele care scăpam astfel de preaplinul lăcomiei nu mai eram «obligate» să ne spurcăm cu Furosemid, înfruntând cu un sfidător curaj blestematul de cântar".
 
"M-a călcat în picioare!"
"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineață am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic.
Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare.
Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă".
 
Chinul din Dealul Negru
"Drumul Deva - București, străbătut cu microbuzul lotului, trece peste Dealul Negru. Într‑un loc, de o parte și de alta a șoselei, se află înșirate un fel de dughene care oferă covrigi calzi, mici și grătare. Afacerea are mare căutare, foarte multe mașini opresc pentru ospăț.
Oricum, toată zona este bântuită de un miros înnebunitor pentru orice om normal, darămite pentru cei flămânzi. Celor mari din microbuz (oameni și ei, nu?) li se făcea poftă. Ca și nouă, celor mici.

Cum să nu oprești? Se făcea câte o scurtă escală. Antrenorii coborau să mănânce, iar noi, «obiectele muncii», rămâneam cuminți acolo, în mașină. Oricât am fi ferecat geamurile, degeaba... Stăteam acolo ca proastele și salivam de poftă".
 
Gogoșile și "No puedo hoy. Mañana!"
"În Venezuela, am mai avut parte și de o întâmplare nostimă: la parterul hotelului unde eram cazate, funcționa o gogoșerie. Și răspândea un parfum... să leșinăm, nu alta. Dar cine îndrăznea să cumpere? Prea era la vedere, ne puteam întâlni cu oricine.
Așa că, într‑o după‑amiază, a fost rugată să ne ajute camerista foarte amabilă care lucra pe etaj. Când colo, tipa ne explică, în spaniolă, arătându‑și ceasul că «No puedo hoy. Mañana!» Și, cum pronunția este maniana, una dintre colege a crezut că până și venezueleanca se teme de doamna Mariana.

Drept pentru care m‑a chemat să‑i explic că doamna Mariana nu este în hotel. De fapt, femeia spunea că «Nu pot azi. Mâine!»".
 
O ”tresă” în plus la gradul de ”miserupistă”
"La unul dintre antrenamente venise să filmeze echipa unei televiziuni americane - probabil imagini de ansamblu, pentru ilustrarea reportajelor zilnice. Era limpede că nu trăgeau la întâmplare, alegând cu grijă ceea ce li se părea lor mai interesant.

Noi tocmai lucram la paralele, iar domnul Bellu a găsit de cuviință să mă mobilizeze: «Hai, Olaru, vezi ce faci, că te filmează ăștia!». Am răspuns reflex, fără prea multă gândire, căci treaba mea era alta acolo, nu să fiu (cum mi se reproșa frecvent) o Sharon Stone: «Păi și... ce treabă am eu, că mă filmează americanii? Mă urc și‑mi fac, oricum, treaba». Atât mi‑a trebuit... Am mai adăugat, pe loc, încă o «tresă» la gradul meu de «miserupistă», tupeistă, obraznică... aia care mereu răspunde".
 
"Mărul stricat!"
"Mi‑am anunțat retragerea și aproape toți știau că mă țin de cuvânt. Unii poate nu credeau, dar sperau. Ajunsă la cămin, m‑am aruncat în problemele administrative. Stăteam pe gânduri, la fel de singură, în camera mea.

Televizorul, dat la cel mai mic nivel sonor (abia îl auzeam de acolo, de lângă el), îmi reținea o minimă atenție, căci tocmai se transmiteau niște reclame imobiliare, care mă interesau în mod deosebit. Când... s‑a deschis ușa și a intrat doamna Mariana.
Nu era în cea mai bună dispoziție posibilă, lucru pe care l‑am simțit din prima. S‑a repezit glonț și mi‑a închis - cu un gest de comandant absolut - televizorul. «Dragă, n‑ai de gând să te mai potolești? Nu vezi că deranjezi pregătirea celorlalte, care mai vor să facă gimnastică?!».
Am avut încă o dată confirmarea atitudinii sale constante față de mine. Voia, biata de ea, să scape de «mărul stricat». Oare se temea să n‑o contaminez și pe dânsa? Nicio șansă...".
 



comentarii
1 comentarii

Ce si-a lansat, ma, "ziaristule"? Bibliografia? Citind o astfel de tampenie la inceputul asa-zisului articol, nici macar nu ma mai intereseaza ce-ai scremut mai departe. Si sunt convins ca nu am pierdut nimic! Poate era bine daca te lansa si pe tine, cineva, catre scoala, la timpul potrivit.
Auzi, "si-a lansat bibliografia"... Doamne...!
Magna Horreum
29.03.2017 08:16
82.77.203.88
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica